Hai să mâncăm legume din timp

Îmi aduc aminte de vremea când eram copil. Nu suportam legumele. Roșiile erau legumele pe care le uram din tot sufletul.

Însă cu timpul am început să iubesc legumele și fructele. Prima dată le-am acceptat în combinații cu diverse alte alimente. După care am reușit să învăț să le mănânc și individual. Singura problemă pe care o am acum este cu castraveții care nu că nu îmi plac, dar îmi cad foarte greu la stomac. În rest sunt prietenul oricărui fel de legumă sau fruct. Mă bucur că vine deja anotimpul salatelor și recunosc că nu e nimic mai plăcut ca o salată bună la prânz. De cele mai multe ori însoțită de carne sau brânză. Totul are un gust fresh, un gust energizant. Ziceam de carne și brânză sau de ce nu, de ou. Aceste alimente de tip A (furnizoare de proteine) pot fi combinate fără probleme cu legume proaspete, iar dacă ții la siluetă trebuie doar să nu lași carbohidrații să-și facă loc la masa ta.

De asemenea, carbohidrații, atât de necesari pentru doza noastră de energie diesel (de drum lung), sunt foarte recomandați în combinație cu legumele. Se digeră mai greu împreună cu proteinele și de aceea nu i-am menționat ca și combinație mai sus. Ideea de bază este că legumele merg combinate cu orice. Mai mare grijă trebuie să avem la cartof, dar și acesta mâncat simplu cu legume nu face rău. Important este să nu mai fie combinat și cu altceva. Am scris eu mai multe aici.

Într-un top (nu știu exact care), România era clasată pe locul 3. La copii supraponderali. E destul de nasol. Cultura legumelor din alimentație se pierde ușor, ușor. M-am întâlnit cu o veche cunoștință în supermarket acum câteva zile și am descoperit că amândoi avem copii. Ne-am luat la discuții. Îmi povestea că are un amic al cărui copil s-a îmbolnăvit de diabet la 5 ani doar pentru că părinții obișnuiau să-și recompenseze copilul cu ceva dulce. Într-un fel mă bucur că Sara mea are aproape 2 ani și nu a gustat niciodată ciocolată. Îi plac la nebunie merele și perele. Trebuie să fac astfel încât să-i placă în continuare.

Treaba cu legumele e una bună. Trebuie doar să ne obișnuim să le mâncăm la fiecare masă pe cât posibil. Și e bine să o facem din timp, nu doar după ce am trecut de vârsta adolescenței și ajungem să ne dăm seama că avem responsabilități și că trebuie să ținem mai mult la viața noastră și la stilul acesteia. Astăzi am dat o tură scurtă pe la mall și am început să observ lucruri. Nu credeam că o să încep cu fraze de genul “maică, pe vremea mea…”, dar iată că trebuie să o spun: maică, pe vremea mea adolescentele nu arătau așa. Văd din ce în ce mai multe fete foarte tinere deformate de la atâta fast food. Partea nasoală e că și băieții de lângă ele s-au obișnuit cu aceste forme și încep să învețe să le placă așa. WTF? Nu am fost niciodată un bărbat fatal și nici nu voi fi, dar în toată urâțenia mea nu m-aș fi uitat la o adolescentă așa cum am văzut azi. Și nu a fost numai una.

Adolescente
Câți ani crezi că au fetele din poză? Nu e din România poza, dar în scurt timp ar putea fi.

Nu mă înțelegeți greșit. Nu bag pe toată lumea în aceeași oală. Avem fete frumoase în continuare. Avem material genetic bun pe la noi prin regiunea Moldova :) Poate nu știu eu să evaluez. Poate având în vedere că sunt tată de fată nu mă mai pot uita cu aceeași ochi la niște adolescente. Însă alimentația proastă și lipsa sportului se poate vedea cu ochiul liber la un om indiferent cât de bine a fost înzestrat genetic.

Legumele proaspete și eventual crude sunt bune la orice masă. Nu le evitați. Pentru că… legume.

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

8 comentarii la „Hai să mâncăm legume din timp”

  1. Pentru cei ce doresc legume proaspete si vor sa si le cultive singuri mai putin intalnite am napi topinambur si seminte de bame.Iar din toamna voi avea tuberculi proaspeti de consum.Acum mai am doar de plantat.

    Răspunde
  2. Cum sa fim noi pe locul 3 la obezitate? Nu am facut nici un studiu in privinta asta, nici statistici, dar pot paria ca acela este gresit.

    La sanatate da, stam mai rau ca altii deoarece atat educatia cat si medicina nu am reusit sa le ridicam la nivelul lor in toate colturile. Dar totusi, suntem o tara destul de decenta privind obezitatea.

    Răspunde
  3. Diabetul nu are nicio treaba cu zaharul. Nu asta este cauza. De fapt, inca nu se stie o cauza exacta.
    Am pe cineva apropriat care are diabet de tip 1 de aproape 15 ani si sunt in cunostinta de cauza.
    Exista cateva mituri legate de dulcuri si diabet. Nu conteaza, poate nici genetic. Cel putin la noi in familie n-a mai avut nimeni pana acum… poate doar in stramosi:)
    Se traieste aproape normal cu diabet, daca ai grija de el, daca ai grija de glicemie. Practic asta este si problema lui, din moment ce nu mai ai pancreas functional, tu trebuie sa adaugi din exterior insulina.

    Inca un mit care imi vine in minte: vai ai diabet, nu poti manca aia si aia. GRESIT! In spitale ti se baga un regim strict, dar tu poti in timp sa iti faci numarul de hidrati, sa inveti ce inseamna fiecare aliment, cat iti ridica/ scade glicemia… iar tu sa te “joci” cu insulina. Toate acestea se fac dupa niste ani in care inveti, in care iti cunosti corpul, simptomele.

    Te intepi in fiecare zi? De 3 ori, de 4 ori? De 10 ori?
    Pana in momentul in care altcineva va inventa un lucru revolutionar, insulina se injecteaza (la tip 1), iar daca este nevoie administrezi cat de multa insulina este nevoie. Nu te impiedica nimeni sa o scazi cu 1,2 unitati daca este nevoie. Tot ce trebuie, la final, ca glicemia sa fie in parametri normali, altfel creierul, dar si sangele “dulce” fac complicatii in timp.

    Astea ar putea fi niste “smecherii” pe care nu le inveti intr-un spital, ci din experienta…
    Gabi, daca tu ai vazut persoane de 5 ani, eu am vazut persoane de cateva zile cu diabet. Intr-un fel e bine, intr-un fel este rau. El va fi invatat de mic sa manance, sa aiba grija de el… si, inca o data repete, nu va avea restrictie la nimic, va putea manca orice, dar cu moderatie.
    Iar acul de care toti sunt speriati este unul mai mic decat o unghie…

    Pe langa asta, acum ceva ani am scris un articol despre teparii care se folosesc de diabetici si de altii cu alte boli ca sa aiba de castigat de pe urma lor: http://blog.chestiiutile.com/blogging/sanatate/teapa-vindecare-diabet.html

    Răspunde
  4. Ciocolata nu trebuie neaparat asociata cu diabetul. Eu as asocia zaharul in general, mai degraba cu bolile cardiovasculare. Diabetul in genere are alte cauze. Sigur ca te poti imbolnavi de diabet si din cauza “deserturilor”, insa ma intreb….. cam ce cantitate de dulciuri ar fi trebuit sa manance acel copil de 5 ani pentru a se imbolnavi?

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.