Galaxy S7 edge: cameră foto și concluzii de final

Se apropie finalul perioadei de testare pentru Samsung Galaxy S7 edge. După cum bine știți, l-am primit prin programul #OST (Orange Smartphone Tester). Un articol cu primele mele impresii aveți aici, iar un articol mai detaliat legat de design, autonomia bateriei și experiența de utilizare am scris aici. În continuare vă aștept cu întrebări, că îl mai am până la sfârșitul lunii.

Samsung Galaxy S7 edge este vârful de gamă al companiei Samsung în acest moment. Iar pe finalul testelor încep să concluzionez că, deși e mare și are 5.5 inchi, nu va concura cu gama Samsung Galaxy Note. Fiecare cu piața lui. Galaxy S7 edge îmbină mai degrabă performanța cu designul și atenția la detalii.

Înainte de a vă povesti despre performanțele foto și video mai revin asupra autonomiei. În mare am obținut o zi și jumătate, dar cu utilizare medie. La o utilizare într-o zi mai aglomerată te poți baza pe S7 edge o zi întreagă de lucru. Mă bucur că producătorii se orientează să-ți ofere confortul autonomiei pentru o zi întreagă de lucru măcar, dar la modul real, nu numai declarativ. Oricum, prin intermediul fast charging (opțiune care funcționează doar prin intermediul încărcătorului său original – amperaj mai mare) îți încarci telefonul suficient de repede.

Să trecem la camera foto. Mulți ar zice la prima vedere: Frate S6 edge are cameră de 16 MP, iar S7 edge are cameră de 12 MP. De ce? Păi, nu rezoluția e totul. Cei de la Samsung au preferat să micșoreze la 12 MP, dar să aducă îmbunătățiri la alte capitole. Per total, Samsung Galaxy S7 edge face poze mai bune decât S6 edge. Pe bune, pe testate.

Iar pentru cei mai tehnici, iată niște specificații. Camera de 12 MP de pe S7 edge are: 12 MP, f/1.7, 26mm, phase detection autofocus, OIS, LED flash, 1/2.6″ sensor size, 1.4 µm pixel size, geo-tagging, simultaneous 4K video and 9MP image recording.

Pe când camera de la S6 edge are: 16 MP, f/1.9, 28mm, OIS, autofocus, LED flash, 1/2.6″ sensor size, 1.12 µm pixel size. Observați diferența de specificații care îi permit lui Samsung Galaxy S7 edge să facă poze mai bune, să filmeze mai bine. Probabil pentru cine nu se pricepe nu înseamnă mare lucru, dar un om care se pricepe la fotografie digitală va observa diferențele care pot face diferența :). Oricum, am făcut și niște materiale foto video. Dar nu artistitice. De ce? 1. Pentru că nu am talent și fotografia nu e chiar punctul meu forte (ca să nu zic că sunt praf) și 2. Pentru că oamenii au nevoie să vadă cum face telefonul poze și filme în realitate. Adică, cum ies pozele când le faci fără să ții cont de luminozitate, poziție, mișcare, interior, exterior etc. Mi se pare mult mai corect și mai relevant așa. Mai ales dacă vrei să ți-l iei.

Cum face poze și cum filmează Galaxy S7 edge

Am pus mai jos o filmare 4K, făcută într-o zi însorită de la geamul unei clădiri. Dacă laptopurile sau computerele voastre suportă, puneți videoclipul în full screen, selectați rezoluția maximă (UHD), așteptați un pic bufferul și apăsați play. Nu știu cum se vede la voi. La mine e ”lacrimă”.

În continuare vă las în compania unor imagini făcute în diverse momente ale zilei. Vă veți dea seama singuri care și cum sunt. Ar fi aiurea să vă spun eu care sunt cu bliț, care fără, care sunt afară, care înăutru, care sunt făcute pe timp de zi sau care sunt făcute pe timp de noapte :)

Am pus pozele cu mărimea originală. Le puteți salva pe computer dacă vreți să facezi zoom.

Concluzii de final despre Samsung Galaxy S7 edge

Pe mine nu mă citiți pentru review-uri, mă citiți pentru păreri :). Glumesc. Ideea e că au făcut alții teste mai relevante decât mine. Eu pot doar să vă spun impresiile mele proprii și personale despre un produs sau un serviciu. Consider că experiența de utilizare e mai importantă.

Samsung Galaxy S7 edge este un vârf de gamă care arată bine și se mișcă și mai bine. Are un ecran genial și o cameră foto superioară multor telefoane pe care eu le-am văzut până acum. Dacă ți-ai dori să încerci experiența unui ecran mai mare, Samsung Galaxy S7 edge poate fi o variantă mai mult decât demnă de luat în seamă. Materialele din care este fabricat, autonomia bateriei și felul cum se mișcă, mă face să recomand Samsung Galaxy S7 edge oricărui pasionat de Android sau pasionat de Samsung, chiar dacă eu la bază nu sunt un utilizator de Android.

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

5 comentarii la „Galaxy S7 edge: cameră foto și concluzii de final”

  1. Am avut ocazia sa ma joc putin cu Samsung Galaxy S7 edge … drept sa spun arata bine si pe navigare se misca bine, dar proprietarul era nemultumit pentru ca se mai agata atunci cand dorea sa faca poze. Acum nu stiu daca era din vina telefonului sau din nepriceperea proprietarului pentru ca nu mi-a fost permis sa umblu pe la setari sa vad ce si cum. I-am instalat o aplicatie simpla de editat poze si cu ocazia aia am facut si cateva fotografii. Concluzia dupa aceasta intalnire cu Samsung Galaxy S7 edge este ca pretul e mult prea mare.

    Răspunde
  2. Pe mine chiar nu ma da pe spate UHD-ul ala. Sunt doar cifre pentru departamentul de marketing, in rest… nu difera cu nimic fata de un FULL HD, fara sa mai iau in considerare ca ai avut vreme frumoasa si lumina naturala.

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.