Există oficial viață pe Lună!

După cum bine știți, China a aterizat pentru prima dată pe Lună. Mai exact pe partea aia mereu întunecată a Lunii care nu a putut fi niciodată observată până acum.

Nu, nu au găsit extratereștri acolo sau ceva de genul (titlul e un pic exagerat, recunosc). Însă au reușit să planteze chestii pe Lună. Chestii care chiar au încolțit.

Mai exact, putem spune ofical că prima formă de viață de pe Lună este o sămânță de bumbac care a încolțit în condițiile de gravitație oferite de Lună.

Prima planta pe Luna
Doamnelor și domnilor, faceți cunoștință cu prima plantă de pe Lună.

Acest lucru s-a întâmplat într-o cameră specială, vidată, construită de chinezi ca să imite un ecosistem (adică plantele au avut toate condițiile).

Totuși descoperirea este foarte interesantă deoarece nu se știa mare lucru despre creșterea plantelor în condiții de gravitație redusă. Luna are doar 17% din gravitația Pământului.

La scurtă vreme după încolțirea semințelor de bumbac, au încolțit semințele de rapiță și semințele de cartofi.

Acum rămâne de văzut dacă se va întâmpla ceva și cu ouăle de musculițe de fructe (da organisme vii, nu plante) și semințele de Arabidopsis (o plantă cu frunze folosită des în cercetări).

Obiectivul chinezilor este să creeze acolo în spațiul vidat un ecosistem care să funcționeze de la sine. Adică musculițele de fructe să aibă cu ce se hrăni și să facă lucrurile să intre în ciclicitate.

Legat de viața pe Lună plantată de chinezi

Mie mi se par tari două lucruri. 1. Faptul că în sfârșit a aterizat ceva omenesc pe suprafața ascunsă a Lunii. 2. Faptul că în China chiar se face treabă pe subiectul explorării spațiului.

Imaginați-vă că succesul experimentelor chineze de pe Lună poate permite astronauților să cultive diverse chestii mai departe de planeta Pământ. Pot cultiva bumbac pentru haine, rapiță pentru ulei și cartofi pentru hrană.

Anul ăsta mai trimit încă o misiune pe Lună ca să culeagă probele. Și cel mai probabil, în ritmul ăsta accelerat, China va avea următorul om pe Lună. Mie mi se pare super tare.

Voi ce părere aveți?

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

3 comentarii la „Există oficial viață pe Lună!”

  1. O idee pentru un nou articol asemănător cu tema “spațiu” este programul “Mars One”. Pe scurt este un program prin care vor fi aleși și testați diferiți doritori din toată țara să meargă pe Marte pentru a trăi restul vieții acolo cu scop de a coloniza planeta. Mi se pare un lucru foarte surprinzător, să îți lași toți prietenii și rudele pentru viitorul lumii și a unei vieți noi.

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.