E bine să-ți pocnești oasele sau nu?

E bine să-ți pocnești oasele? Mă refer la pârâitul oaselor.

Stați să vă explic, că nu vorbim de rupt oase aici. Pentru relaxare multă lume își pocnește oasele. Pe vremuri, la mine în cartier era faza aia ”Pârâie-mi și mie oasele.” Sună ciudat, știu.

Adică, te lua unul în brațe cu mâinile la piept și se auzeau pocnituri de oase din toate unghiurile. Eu când sunt încordat dau din cap mai rapid și îmi pocnește gâtul. Mă relaxează. La fel fac și când dau (mișc brusc) din spate. Îmi pocnește coloana și mă relaxează. Pocnitul degetelor știu că nu e bun. Slăbește articulațiile, cică. Dar pocnitul oaselor de la spate, adică pârâitul coloanei, mă relaxează.

E suficient să mă mișc un pic stânga-dreapta ca la o mișcare de încălzire și pocnesc tot. La fel mi se întâmplă când mă pun cu spatele pe podea și mă mișc un pic.

Ador și ”călcatul ursului”. Adică să te calce cineva cu picioarele pe coloană și să pocnească un pic. Unii zic că e bine. Că așa se relaxează oasele sau mai degrabă articulațiile. Că se elimină aerul dintre articulații (???).

Alții zic că nu e bine, că slăbești oasele. Unii nu pârâie deloc. De exemplu, colegul meu de birou, Adi. Îl doare spatele zilnic, dar orice mișcare ar face la el, nu pârâie nimic. Până la urmă voi ce știți despre pocnitul oaseleor? În mod special la spate. E de bine sau nu? Scuze că am folosit termeni precum pârâitul oaselor sau pocnitul oaselor, dar nu știam cum să mă exprim altfel. Deci, cum e până la urmă?

Pocnitul oaselor

3 comentarii la „E bine să-ți pocnești oasele sau nu?”

  1. Nu stiu nimic despre asta, dar stiu ca e super-relaxant. :)) Eu le zic ”troznesti” in loc de ”pocnesti”, cu termenul asta am crescut. :)) Ma ridic de la birou o data la 30-60 de minute sa ”ma troznesc” un minut, altfel nu rezist, ma dor toate oasele. :))

    Răspunde
  2. Da, e bine .. mi-a spus un tip care face masaj Yumeiho ca e bine sa iti pocnesti oasele, pentru ca in momentul in care le pocnesti, se elibereaza gazele s-au strans acolo si daca se elibereaza, atunci articulatiile functioneaza mai bine. Nu stiu daca la degete e aceeasi poveste sau nu, dar cele de la spate cu siguranta.

    Răspunde

Comentează la acest articol

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.