Dupa un an cu UPC

Sunt clientul unui pachet mare la UPC. În sensul că am 200 Mbps, toate programele la TV și un telefon fix pe care recunosc că nu l-am folosit decât de două ori. În pararel, sunt client și al concurenței lor pe altă locație.

Nu am să comentez aici calitatea serviciilor lor. Am scris mai de mult niște prime impresii aici, iar articolul a atras comentarii multe și bune, adică pro și contra. Eu personal sunt foarte mulțumit de serviciile UPC. Am norocul să trăiesc într-un oraș precum Galați, unde ai mai multe opțiuni, oricând.

Momentan, opțiunea mea rămâne. Și sunt trei mari aspecte care mă fac să fiu un client docil (și momentan mulțumit – să nu li se urce la cap) al acestui operator. Primul aspect constă în interacțiunea cu echipa de montaj și acțiunea echipei de montaj. Sunt un om ocupat, iar pentru mine timpul este important. Nu pot să-mi iau liber de la serviciu când vreau, cu atât mai puțin când sunt plecat în deplasări. Au zis că vin la o oră anume să monteze, la ora aia au venit. Pentru mine e un aspect care contează. Îmi demonstrează despre un furnizor (indiferent de serviciul pe care îl oferă) că au un management bun, chiar dacă la montaje, știm bine, majoritatea firmelor lucrează cu diverși terți contractați.

Nu e ușor să ții o relație bună cu terții. Apoi, trebuie să recunosc că mi-au schimbat tot prin casă. Cablurile, mufele, tot. Mi-au explicat că aceste aspecte contează. E bine să ai un cablu UTP de calitate măcar până intră în routerul wireless (chiar dacă toate dispozitivele mele din casă se conectează la net prin Wi-Fi). E bine să ai niște mufe montate ca lumea la TV (mai ales dacă ai TV-uri HD). E bine să ai cablu coaxial de calitate.

Un alt aspect care mi-a plăcut a fost suportul tehnic oferit prin telefon. La un moment dat nu-mi mergea bine YouTube. Da, ați citit bine. Și probabil veți zice că sunt un utilizator fără experiență. Nu e cazul. Chiar nu mergea bine YouTube. Am sunat, știau de problemă. S-a rezolvat. Iar la capitolul suport tehnic nu am să remarc calitatea, că nu am avut nevoie niciodată de cine știe ce sfaturi (în general, puneam bine problema pe tapet). Am să remarc timpul de răspuns.

Mereu mi-au răspuns rapid. Nu am stat o grămadă să aștept ca să vorbesc cu cineva de pe call center. Așa cum am așteptat prin alte părți. Inclusiv pe la operatorii de telefonie mobilă, nu neapărat pe la operatorii de cablu TV sau internet. Al treilea aspect ar fi stabilitatea. Într-un oraș mare netul merge bine la toți, e stabil, nu ai ce să comentezi. La ei nu mi-a căzut netul decât o singură dată și atunci pentru o scurtă perioadă de timp. Chiar aveam nevoie de net, dar până când m-am apucat să sun acesta își revenise. Cam asta ar fi. În rest, părerile sunt împărțite. Nu fraternizez cu nimeni. La naiba, sunt client și plătesc un abonament lunar destul de mare, iar dacă sunt mulțumit o zic. Dacă nu, tot o zic.

Deși în locațiile din țară (de la serviciu) avem net de la concurența UPC, la sediul central avem de la ei. Bine, e un serviciu din ăla business cu bandă garantată și alte alea. Merge bine, avem două servere de ERP care stau frumos în picioare pe soluțiile lor, dar mai multe nu știu, că se ocupă inginerii de sistem de asta. Pentru mine e important să meargă netul bine și să fie stabil. Restul sunt discuții pe percepții, afinități și firmituri. După un an și ceva de UPC eu sunt mulțumit. Rămâne de văzut dacă la finalul perioadei contractuale (eu am 2 ani) există vreo politică de retenție. Vă țin la curent.

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

5 comentarii la „Dupa un an cu UPC”

  1. Locuind in chirie am avut prilejul sa incerc toti marii furnizori in aceasta ordine RDS, Romtelecom, UPC, iar in momentul actual am RDS. Nu prea s-a intamplat sa am probleme decat o data cu netul de la RDS, am sunat la ei, au venit foarte repede ceva sub o ora, insa atunci eram in vacanta la ai mei, si probabil fiind orasul mic nu au prea multe solicitari. Tipul foarte priceput a conectat netbookul lui cu un soft ca sa masoare banda, si concluzia a fost contact imperfect la mufa de net, a inlocuit-o si asta a fost tot. La RDS in orasele mari nu-mi place ca astepti mult dupa ei inclusiv la cablare, ceea ce la UPC si Romtelecom n-am patit. Romtelecom am pus ca stateam la o casa unde UPC nu avea cablu tras, iar RDS nu avea fibra optica, iar Romtelecom avea 20 Mbps maxim in zona respectiva. Culmea ca netul pe cablu imi mergea cu aproape 20 Mbps, iar pe wifi cu routerul lor ajungea la putin peste 18 Mbps. Momentan nu am un furnizor preferat asa ca voi trece oricand la cel care vine cu oferta mai buna in momentul expirarii perioadei contractuale.

    Răspunde
  2. Exista oferte de retentie, dar dupa expirarea noii prelungiri, n-ar fi rau sa mai suni tu pe la ei. Au oferta dar prefera sa mearga pe linia abonamentul anterior (asa a fost in cazul meu, dar mi-au dat ce am vrut cand am sunat, pe loc).

    Răspunde
    • True… si eu aveam abonament de 60 Mbps de cand m-am abonat la ei si l-am lasat asa pentru ca nu prea am avut nevoie. Am sunat sa-i intreb ce poate sa-mi ofere fara sa-mi schimbe pretul, eventual sa-mi scoata telefonul fix si mi-au oferit 100 Mbps.

      O singura neplacere am avut cu ei: eu platesc factura online si intr-o luna am tastat un digit in plus. Va dati seama ca, practic, am platit in avans cu aproape 1 an. 2 filiale si operatori de callcenter nu au reusit sa se inteleaga intre ei cu privire la o solutie in a-mi returna banii. Le-a trebuit peste o luna sa o faca, dar cu insistente din partea mea.

      Răspunde
  3. Ai grija, in maxim 2 zile vor apare raspandacii RDS si te vor acuza ca te-au platit cei de la UPC sa le faci reclama. :))

    Mi-a placut foarte tare cum ai descris experianta cu echipa de teren, sunt sigur ca multi o sa creada ca e pura fictiune si asa ceva nu mai exista in Romania. Fals!

    Treburile se intampla exact cum ar trebui sa se intample la o companie de nivelul asta, desi trebuie sa recunosc ca si preturile sunt pe masura (nu exagerate, dar mai mari ca ale concurentei), prefer sa am un serviciu de calitate, chiar daca platesc mai mult, in final, calitatea serviciilor este dictata si de pret, cu alte cuvinte, primesti ce platesti.

    In antiteza cu competenta tehnicului de la UPC, o sa-ti zic una calda despre prietenii mei de la RDS si cum le-a luat lor doar 2 zile sa schimbe un echipament pe casa scarii, in conditiile in care am sunat la ei de cel putin 5 ori pana sa se deplaseze, ba mai mult, le-am indicat exact si problema. Tot ce era de facut, se putea rezolva in fix 5 minute si fara bataie de cap, dar nu, a trebuit sa dureze 2 zile (timp in care poti deduce ca nu am avut net), probail sa le iasa norma la baieti, si aici vorbim de abonement business, probabil la persoane fizice dura 2 saptamani. :)

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.