Dieta Max Planck

M-am cam îngrăşat în ultima vreme aşa că a venit vremea să iau o decizie în acest sens. Nu e vorba de nimic exagerat pentru că sunt o persoană destul de înaltă, iar kilogramele în plus pot fi ascunse mai uşor, însă nu vreau să merg pe vorbele unei colege care sună cam aşa: “Mi-am pus verighetă, adio dietă!” :).

Vorbeam cu Irina (soţia mea) astăzi şi îmi spunea că în urmă cu destui ani a ţinut cu succes dieta Max Planck. Nu ştiu câţi au auzit de această dietă, însă la mine a fost prima oară când am auzit de Max Planck şi dieta cu acest nume, aşa că m-am apucat să caut pe internet.

Pe internet am găsit păreri şi păreri, dar şi un lucru pe care nu îl cred: dacă ţii dieta Max Planck ţi se va modifica pozitiv şi metabolismul, astfel încât timp de 3 ani îţi vei menţine cu uşurinţă greutatea corporală. Mi se pare că sună deja a mare bullshit, însă asta nu m-a oprit să încep de mâine această dietă :).

O altă chestie găsită pe internet spune că dieta Max Planck durează doar două săptămâni, timp în care slăbeşti garantat 9 kiligrame. Clar, nu am muşcat nici treaba asta, însă am citit pe forumuri că destul de mulţi oameni au reuşit să slăbească 6-7 kilograme cu ajutorul acestei diete. Deci …

Obiectivul meu este să slăbesc 3 kilograme în următoarea săptămână.

Dacă va funcţiona vă spun. Dacă nu, tot vă spun :).

Max Planck dieta

Invit persoanele interesate să citească felurile de mâncare acceptate în dieta Max Planck, structurate pe zile.

Dieta Max Planck

Trebuie să consumi zilnic cel puţin 2 litri de apă plată. Nu ai voie nici un strop de alcool. Dieta e foarte strictă. Dacă nu scrie pâine la un anumit fel de mâncare, atunci nu se mănâncă nici un gram de pâine.

Luni

Mic dejun: cafea simplă, fără lapte sau zahăr – cafea poţi să bei cât vrei

Prânz: 2 ouă fierte tari şi spanac fiert cu foartă puţină sare – spanac poţi să mânânci cât vrei

Cină: 1 grătar mare de vită cu salată verde şi ţelină – salată şi ţelină poţi să mănânci cât vrei

Marţi

Mic dejun: cafea simplă, fără lapte sau zahăr – cafea poţi să bei cât vrei

Prânz: 1 grătar mare de vită cu salată verde şi fructe – salată verde şi fructe poţi să mănânci cât vrei

Cină: şuncă Praga – şuncă Praga pot să mănânci cât vrei

Miercuri

Mic dejun: cafea simplă, fără lapte sau zahăr şi 50 de grame de pâine intermediară – cafea poţi să bei cât vrei

Prânz: 2 ouă fierte tari cu salată verde şi roşii – salată verde şi roşii poţi să mănânci cât vrei

Cină: şuncă Praga cu salată verde – şuncă Praga şi salată verde poţi să mănânci cât vrei

Joi

Mic dejun: cafea simplă, fără lapte sau zahăr şi 50 de grame de pâine intermediară – cafea poţi să bei cât vrei

Prânz: 1 ou fiert cu morcovi fierţi sau cruzi şi cu schweizer – morcovi şi schweizer poţi să mănânci cât vrei

Cină: iaurt natural simplu şi fructe – iaurt natural şi fructe poţi să mănânci cât vrei

Vineri

Mic dejun: cafea simplă, fără lapte sau zahăr şi lămâie cu morcovi raşi – cafea poţi să bei cât vrei

Prânz: peşte fiert cu roşii proaspete – roşii poţi să mănânci cât vrei

Cină: 1 grătar mare de vită cu salată verde – salată verde poţi să mănânci cât vrei

Sâmbătă

Mic dejun: cafea simplă, fără lapte sau zahăr şi 50 de grame de pâine intermediară – cafea poţi să bei cât vrei

Prânz: pui la grătar

Cină: 2 ouă fierte cu morcovi cruzi sau fierţi – morcovi poţi să mănânci cât vrei

Duminică

Mic dejun: ceai cu lămâie

Prânz: 1 grătar mare de vită cu fructe – fructe poţi să mănânci cât vrei

Cină: orice fel de mâncare din dieta ţinută în toată săptămâna (mâncarea care ţi-a plăcut cel mai mult)

De luni se reia exact acelaşi regim alimentar timp de încă o săptămână, după care se continuă cu un regim alimentar echilibrat.

Atenţie!

Sunt persoane care trebuie să consulte un medic înainte de a se apuca de orice dietă. După cum observaţi, dieta Max Planck e bogată în proteine, conţine şi multe ouă, iar cafeaua nu lipseşte decât într-o singură zi. Chestiile astea s-ar putea să nu poată fi suportate de orice organism cu uşurinţă.

Listă cumpărături pentru dieta Max Planck

Organizat din fire :), am creat un fişier .xls care poate fi tipărit exact în format landscape. Fişierul conţine pe aceeaşi pagină atât dieta completă Max Planck pe zile, cât şi lista de cumpărături.

Am pus şi o formulă, astfel încât dacă introduceţi numarul de persoane care vor ţine această dietă (soţ şi soţie, de exemplu), cantitatea de cumpărături se va calcula automat.

Iată fişierul .xls care poate fi descărcat de aici: Dieta Max Planck.

Dieta Max Plank

Voi ce părere aveţi despre dieta Max Planck?

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

18 comentarii la „Dieta Max Planck”

  1. Eu am tinut dieta mai ded demult si am avut rezultat bun.Eu am slabit atunci 7 kg, dar eram si mai slaba si am mai trisat putin.Sora mea a tinut dieta ca la carte si chiar a slabit 9 kg.

    Răspunde
  2. exista un alt produs , alta bautura( ceai, apa) cu care putem inlocui cafeaua? nu am voie sa consum cafea din cauza tensiunii si….mi-ar placea o alta varianta.Poate ceaiul verde?,,,

    Răspunde
  3. Buna, salata verde,rosiile le putem face salata cu otet si putina sare? Iar cafeaua poate fi consumata cu un indulcitor? Ma apuc si eu! Imi doresc 9 kg sa dau jos! Doamne ajuta!:-)
    Bafta tuturor!

    Răspunde
    • Cu foarte puțină sare da :), iar în loc de oțet aș recomanda lămâie că e mai sănătoasă. Îndulcitorii nu îngrașă ca zahărul, dar sunt mai dăunători sănătății decât zahărul, așa că, mai degrabă puțin zahăr.

      Răspunde
    • Buna Loredana,
      Eu am slabit doar 7 kg desi am respectat regimul. Dieta s-a intins pe 3 saptamani. Cea mai mare pierdere in greutate a fost in prima saptamana, 4 kg. Apoi cate 1,5 kg/saptamana. Pentru mine a fost bine asa. Acum am revenit la o alimentatie normala si important este ca m-am obisnuit cu portii mai mici.
      Sper sa slabesti cele 9 kg, asa cum iti doresti.
      Paste fericit!

      Răspunde
  4. Buna Gabriel,
    Eu si sotul meu am inceput aceasta dieta de o saptamana si am pierdut 4 kg. fiecare, cu mentiunea ca el a mai trisat un pic. Si eu am dubii privind schimbarea metabolismului insa vom vedea.

    Răspunde
  5. Eu am tinut dieta asta inainte de nunta din septembrie. nu am slabit 9 kg ca la carte dar macar 6 am dat jos. tin sa spun ca am inlocuit carnea de vita (care are un gust oribil in anglia) cu piept de pui, iar la fiecare din salate, spanac si rosii am adaugat in functie de salata si ulei de masline, si putin otet, si ceapa, castravete. Nu am baut minim 2 litri de apa pe zi dar oricum beam mai multa ca de obicei. Dupa 2-3 luni de mancat normal( sunt un gurmand adevarat, deci nu m-am dat inlaturi de la nimic) am inceput sa pun din nou pe mine asa ca vreau sa o tin din nou. Dieta o am de la mama care e in italia si nu stiam asa de multe despre, asa ca acuma, documentat fiind vreau sa o tin cu strictete. Asteptam rezultatatele Gabi si am sa revin si eu cu un reply cand am sa ma apuc de dieta. Spor si succes!

    Răspunde
    • Gabriel, eu am tinut un pic dieta, dar nu m-am simtit foarte bine si am renuntat. Totusi, am incercat o alta dieta, mult mai echilibrata, cu care am obtinut rezultate intr-un timp mai indelungat, dar dupa ce am renuntata la ea nu m-am ingrasat.

      Răspunde
  6. Mulţumesc tuturor pentru comentarii. Deocamdată pot să vă spun că nu am avut nici o problemă. Nici ameţeli şi nici senzaţii deranjante de foame.

    Oricum, ţin un mic jurnal zilnic pe toată perioada acestei diete, iar la finalul primei săptămâni voi publica pe scurt impresiile mele despre fiecare zi şi numărul de kilograme slăbite. Până acum pot să vă spun deja că am slăbit 1.8 kg :D, dar probabil acest lucru se datorează şocului iniţial al dietei şi eliminării apei din organism.

    Răspunde
  7. Eu nu am tinut nici un fel de dieta. Secretul meu daca pot sa ii spun asa este acela de a nu manca dupa 7 seara si 2-3 ore de antrenament la sala de 3 ori pe sapt. Eu de la 115 kg am ajuns la 88 kg in aprox. 8 luni de zile. Atentie!!! Eu am slabit sanatos nu mi s-a facut niciodata rau nu am avut ameteli absolut nimic de aceea am preferat sa slabesc in timp pentfu a nu-mi da peste cap organismul. In momentul de fata ca si inainte mananc absolut orice shaworma pizza etc etc si nu se mai pun pe mine grasimile. Dar mergi la sala!!

    Răspunde
  8. Te felicit pt ambitia pe care o ai; de altfel admir in general barbatii care au puterea si trec peste orgoliul specific sexului si fac ceva in privinta lor- fie ca e vorba de silueta, de introducerea unui element nou in alimentatia lor, cum ar fi de ex consumul unui ceai sau a fructelor dimineata sau eliminarea unui viciu.

    Parerea mea sincera despre aceasta dieta este ca nu iti poate schimba metabolismul, daca la terminarea ei te intorci la vechile obiceiuri culinare; poate cel mult, entuziasmul dobandit odata cu pierderea kg-lor sa te impulsioneze sa fii mai cumpatat si astfel tu ai impresia ca ti-a schimbat metabolismul.

    Ca sa iti schimbi metabolismul tb sa adopti un plan pe termen lung bazat pe o alimentatie care sa cuprinda cele 3 elemente nutritive: glucide(carbohidrati), proteine si lipide – combinate corect intre ele, iar cantitatile stabilite dupa o structura piramidala si bineinteles sport :).
    Astfel vei avea cel putin 3 avantaje:
    1. vei avea garantia unei stari de sanatate pe termen lung si a unei energii debordante
    2. vei slabi treptat si fara sa-ti dai seama practic
    3. vei fi un exemplu f bun pt fetita ta si asta mi se pare cel mai important si motivant lucru.

    Si vorbesc in cunostinta de cauza- eu insami am slabit 34 kg in decursul a 8-10 luni, iar copilul meu mai mananca din cand in cand cu o mare placere hrisca, grau fiert, lapte de soia, rondele expandate din cereale( fara adaosuri de zaharuri), ceea ce alti copii n-ar face in veci- te asigur. Si specific ca este vorba de “puterea exemplului”- nu i-am dat eu niciodata sa manance, ci doar vazandu-ma a vrut si ea- este calea cea mai simpla pt ati educa copilul in acest sens si in general. Si astea sunt doar cateva mici exemple si argumente.

    Răspunde
  9. E oarecum asemanatoare cu o dieta a celor de la clinica Mayo pe care am tinut-o acum muuult mult timp.
    Toate alimentele se consumau exact in ordinea scrisa, nu era limitata cantitatea decat la oua si la paine, cu meniul pe o saptamana si repetarea lui in cea de-a doua. Se mai recomanda minim jumatate de ora de mers in ritm alert.
    Am tinut respectivul regim doua saptamani, apoi doua saptamani pauza si am mai tinut dieta respectiva inca o saptamana. Rezultat final = am slabit 15 kg. si intradevar in urmatorii doi ani nu m-am prea ingrasat dar asta tine si de cat de cumpatat esti dupa terminarea diete. Cafeaua era prevazuta pentru ca scade destul de mult si de brusc tensiunea arteriala … in primele trei zile am fost ametit din cauza scaderii tensiunii.

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.