Despre Samsung Galaxy S IV

Tocmai a fost prezentat oficial noul Samsung Galaxy S IV. Şi pentru că atunci când are loc o astfel de lansare multă lume vrea să vadă din prima cum arată telefonul, am să vă pun aceste poze cu Samsung Galaxy S4 mai jos.

În ceea ce priveşte designul lui S4, toată lumea poate spune că seamănă izbitor cu designul lui Samsung Galaxy S3. Mie mi se pare mai drăguţ decât S3, iar modelul pe alb cred că e mai reuşit. Telefonul este şi foarte subţire, avâd o grosime totală de numai 7.9 mm. Iată punctate şi caracteristicile tehnice:

  • ecran de 5 inci, Full HD 1920 x 1080, tehnologie AMOLED, sticlă Gorilla Glass 3
  • 2 GB RAM
  • acumulator de 2600 mAh
  • slot de card micro SD, 16/32/64 GB stocare internă
  • carcasă de plastic cu spate demontabil
  • variantă pe alb sau gri închis (Black Mist și White Frost)
  • cameră foto de 13 megapixeli
  • sistem de operare Android 4.2
  • procesor quad-core 1,9 GHz sau 1,6 GHz octa-core, funcție de țară
  • preț neprecizat, disponibilitate din trimestrul 2, poate pe la începutul lunii mai (din punctul meu de vedere)

Ecran mare, full HD, exact cum mă aşteptam. Acumulator bun, dar solicitat de configuraţia puternică, aşa că nu estimez un mare plus de autonomie. Carcasă din plastic = ok la capitolul rezistenţă, not ok la capitolul design şi probabil atingere. Camera foto obţine un big like la prima vedere. Chiar dacă HTC spune că bătălia mega pixelilor trebuie să ia sfârşit, se pare că cei de la Samsung prin lansarea lui SGS 4 nu cred acelaşi lucru. Treaba cu procesorul quad-core sau octa-core în funcţie de ţară mi-e destul de neclară. E logic că absolut oricine va dori octa-core numai din principiu, nu :)? De preţ nu se ştie deocamdată nimic, dar vor începe vehiculările în zilele ce urmează.

Este prematur să emit păreri despre viitorul lui Samsung Galaxy S4, chiar dacă la prima vedere multă lume va spune că rămâne la actualul S3 sau va migra către mult mai frumosul şi cam la fel de performantul HTC One. Până atunci, vă invit să citiţi comunicatul de presă lansat de Samsung pentru Samsung Galaxy S IV.

Sunt curios de părerile voastre. Va fi Samsung Galaxy S4 un succes la fel de mare ca celelelte modele din serie sau nu?

Comunicat de presă Samsung.

Samsung lansează GALAXY S 4 – Un însoțitor pentru o viață mai bogată, mai simplă, mai împlinită

GALAXY S 4 te aduce mai aproape de ceea ce este important în viață

New York, SUA, 15 martie 2013 — Samsung Electronics lansează astăzi cea de-a patra generație a GALAXY S, GALAXY S 4, creat pentru a te aduce mai aproape de tot ceea ce este important pentru tine.

Capabil să înțeleagă ce este mai de preț pentru noi, Samsung GALAXY S 4 a fost creat pentru a redefini modul în care trăim. Acest smartphone performant și elegant dă sens fiecărui moment al vieții noastre: înțelege valoarea relațiilor, oferindu-ne posibilitatea de a avea o legătură strânsă cu prietenii și familia şi, totodată, o experienţă de utilizare facilă, care ne face viaţa mai uşoară.

Telefonul are un design atent creat, un ecran și o baterie de dimensiuni mai mari şi o ramă foarte îngustă, toate găzduite de o carcasă ușoară (130 g) și subțire (7,9 mm). Samsung GALAXY S 4 este mai subțire și totodată mai puternic, fiind disponibil la lansare în două variante de culoare – Black Mist și White Frost – alte culori urmând să fie lansate pe parcursul anului.

„Cu GALAXY S 4, Samsung va îmbunătăți din nou felul în care trăim,” a declarat JK Shin, Președinte și șef al Diviziei IT & Mobile Communications din cadrul Samsung. „Toate caracteristicile GALAXY S 4 au fost create pe baza nevoilor pe care le-am identificat la consumatorii noștri din întreaga lume. Continuând seria de succes GALAXY S, acest mobil este o nouă dovadă a inovației inspirată de oameni. La Samsung, ne concentrăm pe ceea ce oamenii îşi doresc, pentru a-i putea inspira la rândul nostru.”

Momente prețioase – Oferă mai multe bucurii

O viață bogată este plină de momente importante, iar cu GALAXY S 4 le poţi surprinde și împărtăși. GALAXY S 4 are primul display Full HD Super AMOLED din lume, pentru o vizualizare a imaginilor în cele mai bune condiții. Ecranul de 5 inci și 441 ppi oferă imagini de o calitate uimitoare. GALAXY S 4 folosește, de asemenea, noul Gorilla® Glass 3* al Corning, ceea ce-l face un bun însoțitor pentru toate momentele importante din viaţă.

Dotat cu o cameră de 13 megapixeli, GALAXY S 4 oferă și funcția ‘Dual Camera’ ce permite folosirea simultană a camerei frontale și a celei din spate, pentru fotografiere și filmare. Utilizatorii pot alege dintr-o gamă largă de efecte pentru a alătura cât mai natural cele două imagini și, de asemenea, pentru a ajusta dimensiunea fotografiei mici în cadrul celei mai mari. Totodată, ei pot alege 8 modalități diferite de îmbinare a celor două imagini. Funcția ‘Dual Video Call’ le permite utilizatorilor să efectueze apeluri video cu prietenii și familia, arătându-le în același timp și peisajul pe care îl privesc în timpul apelului.

Funcțiile camerei merg chiar mai departe, telefonul fiind dotat cu 12 moduri de fotografiere, inclusiv ‘Drama Shot’, ce le permite utilizatorilor să vadă întreaga acțiune într-un timelapse, dar și ‘Sound & Shot’, care permite înregistrarea sunetelor și a vocii în timpul fotografierii, astfel că momentele speciale sunt captate în cea mai fidelă formă, exact așa cum s-au petrecut.

Aceste momente speciale pot fi stocate automat într-un album foto, cu noua funcție ‘Story Album’. Fotografiile realizate cu GALAXY S 4 sunt adunate și sortate automat după criterii cronologice, geografice sau în funcție de evenimente specifice într-un album foto. Aceste albume foto unice pot fi livrate ca albume foto offline, prin intermediul unui nou parteneriat cu Blurb*, astfel că utilizatorii pot păstra în siguranță acele momente prețioase, pentru a le privi și a le împărtăși de nenumărate ori.

Conexiuni reale – Apropie oamenii

Samsung GALAXY S 4 ne ajută să rămânem aproape de persoanele importante din viaţa noastră. Este mai mult decât un device personal ce poate fi folosit cu ușurință – este smartphone-ul care ne ajută să ne menținem relațiile cu cei din jur, dându-ne ocazia să împărtășim foarte ușor cu prietenii sau familia

experiențele și momentele speciale trăite, indiferent de locul în care ne aflăm.

Funcția ‘Group Play’ încorporată de Samsung Galaxy S 4 le oferă consumatorilor posibilitatea de a partaja muzică, poze, documente sau jocuri cu cei din jur chiar și atunci când nu există Wi-Fi sau semnal în zona în care se află. Astfel, utilizatorii se pot conecta direct între ei pentru a partaja instant documente, a se juca sau a crea împreună diferite tipuri de conținut. În plus, opțiunea ‘Share Music’ le dă consumatorilor posibilitatea de a conecta mai multe telefoane pentru a derula simultan aceeași melodie, creând astfel o atmosferă deosebită.

Samsung GALAXY S 4 depăşeşte barierele de limbaj, dând oamenilor din întreaga lume posibilitatea de a comunica mai uşor. Te poţi bucura în plus de calătoriile în afara ţării cu ajutorul funcţiei ‘S Translator’, ce le permite utilizatorilor să facă traduceri aproape instantaneu, în cadrul aplicaţiilor precum e-mail, SMS și ChatON. Traducerea instantă este posibilă atât din vorbire în text, cât și din text în vorbire, asigurându-le utilizatorilor informațiile necesare atunci când se află în străinătate.

Samsung GALAXY S 4 este compatibil cu rețelele 4G LTE și HSPA+42 Mbps, care le oferă consumatorilor siguranța că beneficiază de conexiune de calitate, indiferent de locul în care se află. Spre exemplu, versiunea LTE este compatibilă cu 6 benzi de frecvențe, ceea ce permite funcționarea în cele mai multe zone cu acoperire LTE, precum şi activarea automată a roaming-ului LTE. Mai mult, versiunea Dual Mode TDD/FDD LTE va fi introdusă pe parcursul acestui an.

Uşurinţă de utilizare nemaiîntâlnită – Lucrurile devin mult mai simple

Suntem mereu în căutare de modalități simple și rapide care să ne facă viața mai ușoară și mai puțin stresantă. Noul Galaxy S 4 are grijă ca lucrurile să fie făcute fără efort, cu ajutorul funcțiilor de detectare a feței, vocii și mișcărilor, permițând controlul ecranului fără a-l atinge.

Funcția ‘Samsung Smart Pause’ ajută consumatorul să controleze display-ul smartphone-ului cu ajutorul privirii. Atunci când consumatorii vizionează un videoclip, rularea se oprește când aceștia se uită în altă direcție și este reluată când privirea revine la videoclip. ‘Samsung Smart Scroll’ le permite consumatorilor să deruleze paginile de Internet sau e-mailul fără să atingă ecranul. Acesta recunoaşte privirea utilizatorului şi mişcarea încheieturii mâinii, derulând automat paginile în funcţie de acestea.

Funcția ‘Air View’ le dă utilizatorilor posibilitatea de a previzualiza un e-mail, S Planner-ul, galeria de imagini și videoclipuri, doar planând degetul asupra acestora, fără să fie nevoie să le deschidă. Aceștia pot vedea acum mai ușor un număr de telefon salvat pe o tastă de apelare rapidă sau pot vizualiza pagina de Internet mărită. Cu ajutorul ‘Air Gesture’, utilizatorii pot schimba acum melodia, naviga în sus sau în jos pe o pagină, ori accepta un apel printr-o simplă mișcare a mâinii făcută deasupra ecranului.

Cu ajutorul funcției ‘S VoiceTM Drive’ utilizatorii care se află la volan pot activa diferite comenzi cu ajutorul vocii. Odată conectat la rețeaua Bluetooth a mașinii, noul smartphone activează automat modul Driving, convertind astfel textele scrise în mesaje audio, pentru a ajuta consumatorii să-și verifice ușor și în siguranță mesajele, fără a mai fi nevoie să se uite la ecran.

De asemenea, ‘Optical Reader’ face viața și mai ușoară, recunoscând automat mesaje text, cărți de vizită sau QR codes, oferind funcții utile precum traducere, apelare, mesagerie și căutare.

Prin funcția ‘Samsung WatchON’, GALAXY S 4 se transformă în telecomandă pentru a controla prin infraroșu dispozitivele sistemului de home entertainment de acasă, precum televizoare, set-top box, DVD playere și chiar și aparate de aer condiționat. În plus, utilizatorii pot urmări un conținut video variat, inclusiv transmisii TV în direct, posturi TV prin cablu și video on demand, alegând programele preferate cu ajutorul EPG (Electronic Program Guide).

Are grijă de sănătate și de calitatea vieții

Software-ul ‘S Health’ încorporat de GALAXY S 4 ajută la menținerea unui stil de viață sănătos prin oferirea în timp real a unor informații legate de starea de sănătate a utilizatorului. Senzorii performanți încorporați de noul smartphone permit o monitorizare permanentă a sănătății și a mediului în care se află consumatorul pentru a-l ajuta să-și controleze și să-și mențină un nivel ridicat de calitate a vieții. De asemenea, utilizatorii pot să își verifice foarte ușor starea de sănătate cu ajutorul jurnalului de alimentație, jurnalului de exerciții fizice sau a funcției de monitorizare a somnului (anumite funcții sunt activate prin intermediul unor accesorii).

Funcția ‘Samsung Adapt Display’ le oferă consumatorilor o experiență de vizualizare îmbunătățită și adaptată fiecărui tip de aplicație, în timp ce ‘Samsung Adapt Sound’ ajustează automat sunetul la nivel optim, în funcție de fiecare utilizator în parte.

Samsung GALAXY S 4 va fi disponibil din trimestrul al doilea la nivel internațional, inclusiv în Statele Unite, prin intermediul parteneriatelor cu operatori precum AT&T, Sprint, T-Mobile, Verizon Wireless, US Cellular sau Cricket. În Europa, Samsung GALAXY S 4 va intra pe piață datorită parteneriatelor internațional avute cu operatori precum Deutsche Telecom, EE, H3G, Orange, Telenor, Telia Sonera, Telefonica și Vodafone.

Vă rugăm accesați Samsungmobilepress.com pentru mai multe informații și materiale multimedia.

Notă:

Declarații ale operatorilor:

Heikki Makijarvi, SVP, Deutsche Telekom

„Noul Samsung GALAXY S 4 este impresionant. După marele succes pe care l-a avut lansarea GALAXY S III, Deutsche Telekom este foarte mândru să lanseze în Europa și succesorul acestuia. Suntem foarte fericiți să lucrăm cu Samsung pentru a aduce clienților noștri o experiență cu totul nouă de utilizare a smartphone-urilor.”

Yves Maitre, SVP Mobile Multimedia & Devices, France Telecom – Orange

„La Orange, suntem încântați că lucrăm din nou cu Samsung pentru a le aduce clienților noștri o nouă evoluție a smartphone-ului. Am inaugurat deja rețelele LTE în șapte țări europene și suntem dedicați lansării LTE în toată Europa până în 2015. Acest parteneriat va aduce clienților noștri o bogată serie de servicii, datorită compatibilității 4G și NFC, asigurându-le clienților beneficiile unor produse stilate care oferă acces rapid și ușor la tot conținutul preferat, oriunde s-ar afla.”

Marieta Rivero, Group Devices Director, Telefonica

„Samsung GALAXY S 4 este un telefon de excepție ce va însemna un salt înainte pentru categoria smartphone-urilor premium. Suntem încântați să fim parteneri pentru lansarea acestui telefon în mai multe piețe pe care suntem prezenți.”

Patrick Chomet, Group Director de Terminale, Vodafone

„Samsung continuă să aducă mobile ce împing limitele a ceea ce este posibil la capitolul design, performanță și funcționalitate, iar GALAXY S 4 va fi un produs de valoare în portofoliul Vodafone. Vom oferi Samsung GALAXY S 4 printr-o varietate de oferte, inclusiv Vodafone RED, care le va permite clienților să folosească GALAXY S 4 la adevăratele capabilități în rețeaua noastră rapidă și stabilă.”

Samsung GALAXY S 4 – Specificații:

Rețea 2.5G (GSM/ GPRS/ EDGE): 850 / 900 / 1800 / 1900 MHz 3G (HSPA+ 42Mbps): 850 / 900 / 1900 / 2100 MHz 4G (LTE Cat 3 100/50Mbps):până la 6 benzi de frecvențe (în funcție de țară)

Display 5 inci, Full HD Super AMOLED (1920 x 1080) display, 441 ppi

AP Procesor 1,9 GHz Quad-Core / Procesor 1,6 GHz Octa-Core (în funcție de țară)

OS Android 4.2.2 (Jelly Bean)

Camera Principală (spate): 13 megapixeli, Auto Focus, Flash & Zero Shutter Lag, BIS Secundară (față): 2 megapizeli, înregistrare Full HD @30fps, Zero Shutter Lag, BIS

Video Codec: MPEG4, H.264, H.263, DivX, DivX3.11, VC-1, VP8, WMV7/8, Sorenson Spark, HEVC Înregistrare & redare: Full HD (1080p)

Audio Codec: MP3, AMR-NB/WB, AAC/AAC+/eAAC+, WMA, OGG, FLAC, AC-3, apt-X

Caracteristicile camerei foto Dual Camera: Dual Shot / Dual Recording/ Dual Video Call Drama Shot, Sound & Shot, 360 Photo, Cinema Photo, Eraser, Night, Best Photo, Best Face, Beauty Face, HDR (High Dynamic Range), Panorama, Sports

Alte funcții Group Play: Share Music, Share Picture, Share Document, Play Games Story Album, S Translator, Optical Reader Samsung Smart Scroll, Samsung Smart Pause, Air Gesture, Air View, Samsung Hub, ChatON (Voice/Video Call, Share screen, 3-way calling) Samsung WatchON S Travel (Trip Advisor), S Voice™ Drive, S Health Samsung Adapt Display, Samsung Adapt Sound Auto adjust touch sensitivity (Glove friendly) Safety Assistance, Samsung Link, Screen Mirroring Samsung KNOX (B2B only)

Servicii

Google Mobile Google Search, Google Maps, Gmail, Google Latitude Google Play Store, Google Plus, YouTube, Google Talk, Google Places, Google Navigation, Google Downloads, Voice Search

Conectivitate WiFi 802.11 a/b/g/n/ac (HT80) GPS / GLONASS NFC, Bluetooth® 4.0 (LE) IR LED (telecomandă), MHL 2.0

Senzori Accelerometru, RGB light, Geomagnetic, Proximitate, Gyro, Barometru Temperatură & Umiditate, Gesturi

Memorie 16/ 32/ 64 GB + slot microSD (până la 64GB) 2GB RAM

Dimension 136,6 x 69,8 x 7,9 mm, 130g

Battery 2.600 mAh

* Toate funcțiile, caracteristicile, specificațiile și alte informații despre produs oferite în acest document, inclusiv, dar nu limitat la, beneficii, design, stabilirea prețurilor, componente, performanță, disponibilitate, și capacități ale produsului pot fi modificate fără notificare sau alte obligații.

* Android, Google, Android Beam, Google Search, Google Maps, Gmail, Google Latitude, Google Play, Google Plus, YouTube, Google Talk, Google Places, Google Navigation și Google Downloads sunt mărci înregistrate ale Google Inc.

* Samsung GALAXY S 4 folosește noul Gorilla® Glass 3 al Corning, cu Native Damage Resistance™. Acest înveliș de sticlă, cea mai nouă realizare a Corning, oferă rezistență crescută la zgârieturi și lovituri, dar și o vizibilitate diminuată a zgârieturilor.

* Blurb, platforma mondială de publishing, se parteneriază cu Samsung pentru a încuraja producția de cărți și reviste la nivel mondial, cu ajutorul aplicației Story Album a noului GALAXY S 4. Utilizatorii Story Album vor putea crea în mod automat albume foto și reviste profesionale cu ajutorul imaginilor captate cu camera foto a smartphone-ului.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. este lider mondial în tehnologie, oferind noi posibilități oamenilor de pretutindeni. Prin inovații și cercetări susținute, transformăm universul televizoarelor, smartphone-urilor, computerelor, imprimantelor, camerelor foto, produselor electrocasnice, sistemelor LTE, aparaturii medicale, semiconductorilor și al soluțiilor LED. Compania are 236.000 de angajați în 79 de țări și are vânzări anuale care depășesc 201 mii de miliarde de woni. Vă rugăm să vizitați Samsung.com pentru mai multe detalii.

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

9 comentarii la „Despre Samsung Galaxy S IV”

  1. Policarbonat, plastic colorat, plastic ieftin…spuneti-i cum vreti.Mie nu imi place deloc.Pana si o suprafata cauciucata era mai placuta la atingere si nu aluneca asa usor din mana.
    Asta ca sa nu mai zic de kevlar,fibra de carbon sau aluminiu.Aceste materiale ar trebui folosite pentru un varf de gama.
    Samsung foloseste acelasi material pentru a fabrica cat mai multe telefoane intr -un timp cat mai scurt.Adica s-a renuntatla calitate pentru cantitate.

    Răspunde
  2. Oameni buni plasticul acela este policarbonat. Nu este acelasi plastic ca pe samsung galaxy s3. Daca nu stiti nu mai comentati.

    Răspunde
  3. Gabi, aici este vorba de marketing, cati bani a bagat HTC in a promova produsele lor si cat bani a bagat samsung ?? Toata lumea cand aude de samsung gata s-a terminat, sunt cei mai buni, sunt mirifici, ne udam toti doar cand auzim numele ” SAMSUNG ” .. hai sa fim realisti si sa privim partea de marketing si pe urma sa le punem in balanta, daca HTC facea reclama masiva cum a facut samsung, le dadea clasa de mult timp.

    Răspunde
  4. Intradevar asteptarile de la SG IV au fost foarte mari, iar cei de la Samsung chiar au incurajat aceste asteptari, anuntand ca vor revolutiona notiunea de smartphone, din pacate au venit cu aceasi carcasa de plastic din cosiderente de productie si costuri, uitand ca SG IV se vrea a fi cel mai performant telefon. Performanta de varf inseamna intregul produs, atat performantele tehnice cat si materiale premium, pt ca si pretul telefonului este unul pe masura. Din punctul meu de vedere SG IV este neatragator din cauza design-ului si a plasticului din care este confectionata carcasa, iar daca si pretul va fi unul mare nu va face decat decat sa creasca vanzarile pricipalilor competitori si ma refer la HTC One si Sony XPERIA Z.

    Răspunde
  5. Sincer ? Decat sa dau banii pe acest plastic ( care la mici socuri face buba ) si pe urma sa plang dupa el..( ar merge la o tavaleala daca ai asigurare la el, stii o chestie :)) ) NU. As merge spre HTC One ;)

    Răspunde
    • Plasticul rezista cred ca mai bine decat sticla, dar nu cred ca e vorba de plastic, ca cei care sunt clienti de Samsung Galaxy s-au obsnuit deja cu plasticul. E vorba ca multa lume place din ce in ce mai mult HTC One. Asta vad ca e trendul :).

      Răspunde
  6. Eu daca ar fi sa-mi iau un telefon nou (ceea ce nu se va intampla, Optimus One-ul meu vechi de 2-3 ani inca mai merge si pot da un telefon, ca doar-i un telefon si asta trebuie sa faca no?) as lua HTC One.. au o calitate foarte buna, tata a avut un HTC Desire HD dar dupa ce a fost scapat de vreo 10 ori pe jos si pe scari si pe mai toate s-a spart putin ecranul (nu sticla, ecranul doar.. avea o spartura de vreo 2 cm si pixelii de langa erau negrii, dar nu deranja prea mult) si inca mergea, daca nu s-ar fi gandit sa-i schimbe ecranul mai mergea si astazi.. pentru ca dupa ce a fost schimbat a inceput sa nu-i mai mearga touch-ul….

    PS: daca-l faceau patratos si cu materiale mai de calitate (daca-i ca plasticul din S3 este VARZA la design, atingere etc.) era mult mai ok.. poate avea el octa-core, dar daca nu-ti place cum arata de ce sa-l mai iei?

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.