Aud, văd sau cunosc prin intermediul presei de tot mai multe cazuri de cancer. Mă întristează de fiecare dată când aud o poveste de genul ăsta. Mă întristează și mai mult că în lumea anului 2014 încă nu s-a găsit un tratament general valabil pentru cancer.
Sunt convins că e o boală foarte grea. Nu vreau să-mi dau cu părerea despre atitudinea pe care ar trebui să o aibă un bolnav de cancer sau atitudinea pe care ar trebui să o aibă oamenii din jurul unui bolnav de cancer. Din cele citite, reiese că poți lupta mult mai bine cu această cumplită boală atunci când abordezi cu o atitudine super pozitivă o situație de cancer, indiferent că te afli în postura bolnavului sau în postura apropiaților bolnavului.
Repet, e foarte trist. Cancerul sună ca o condamnare la moarte mai nasoală decât condamnarea la moarte a unui deținut din S.U.A. care o primește de cele mai multe ori conform judecății și legislației de acolo. Nu vreau să fiu în postura respectivă din nici un punct de vedere și sunt recunoscător pentru că nu sunt. Însă în acest articol aș vrea să întreb cu totul și cu totul altceva. Ceva care ține de mai degrabă de clișeul ”viața-i nedreaptă”. Pentru că așa este, văd cazuri de cancer la oameni complet ”curați”, care au avut grijă de viața lor și s-au comportat cel puțin responsabil față de ea.
Da, știu, cancerul e în fiecare dintre noi. Da, mai știu și faptul că îmbolnăvirea de cancer are la bază un factor genetic care se transmite din generație în generație, fără să aibă vreo vină cei care se nasc cu această predispoziție. Nu sunt medic, așa că nu are rost să îmi dau cu părerea mai mult, pentru că există deja destui care își dau cu părerea.
Ce mă doare și mă face să întreb sunt alte chestii. Vedem tot felul de reportaje cu bețivii de la sate sau orașe. Frate, n-am auzit niciodată să fie unul din ei bolnav de cancer. Beau zilnic până nu mai pot. Beau toate poșircile de vin, bere sau tării îndoite cu spirt de la ei din sat și îi vezi că umblă pe uliță fără nici cea mai mică problemă. N-au nimic. Se îmbată seara, dorm în șanțuri, îi ling câinii pe la bot, dar se trezesc din beție și o iau de la capăt. Ca să nu mai zic că alimentația lor e la pământ. Unii mănâncă te miri ce, ar alții mănâncă numai mâncăruri ”care cad greu la organism”.
Da, conform acestui comportament scrie ciroză hepatică pe ei, dar culmea, unii se îmbolnăvesc de ea, alții nu se îmbolnăvesc de ea, alții se îmbolnăvesc de ea la o vârstă mult prea înaintată când moartea oricum nu mai are relevanță în zona spațiu-timp. Dar nu am auzit la nici unul să aibă cancer. Sau poate la prea puțini, pentru că dacă e în genă, cică ar accelera procesul de dezvoltare. Mai e și varianta în care eu sunt informat prost și scriu prostii, nu zic nu. Cert este că boala numită cancer nu e deloc corectă. Cel puțin în viziunea mea.
Din toate cele scrise, probabil reiese că reducerea stresului e cheia succesului. Dar cum faci treaba asta dacă ești programat genetic să fii un stresat de fel? Și nu e vorba despre mine, că eu mă calmez rapid chiar dacă acum văd negru și peste 10 minute deja mă distrez de situație. Cum faci asta pentru cei din jurul tău, care ar trebui să o lase mai moale, știu că trebuie să o lase mai moale, dar, totuși, nu o lasă mai moale?
Uite ce a scris Cabral. Poate dai mai departe. http://www.cabral.ro/pentru-copii/doar-cand-lacrimile-ne-sufoca-propria-rasuflare-intelegem-disperarea
Am văzut. E foarte trist. Linkul de aici îl las public și invit pe această cale pe toată lumea să citească.
Nu este adevărată teoria cu bețivii. Nu știm noi numărul celor care cedează dar asta nu înseamnă că ei nu exista. Eu am rude către au murit de un tip de cancer cauzat de alcool. Oricum ar fi moștenirea genetica este foarte importanta.
Asta cu atitudinea pozitiva em ai mult un mit urban decat ceva demonstrat : http://www.cancer.org/treatment/treatmentsandsideeffects/emotionalsideeffects/attitudes-and-cancer
Si e un mit urban periculos si foarte dureros pentru cei care trec prin respectiva situatie, punand presiune ne-necesara pe ei.