De ce să înveți să schiezi pe pârtia Nemira din Slănic Moldova?

În ciuda faptului că am adunat vreo 31 de ani până acum, nu am pus niciodată în viață schiurile în picioare. Și cum anul ăsta am mai multe obiective personale legate de sport, sănătate și dezvoltare, am zis că vreau să învăț să schiez.

Așa că weekendul trecut am mers în vizită la sora mea, care stă la 15 minute de Slănic Molodova. Din păcate pârtia de schi a fost deschisă doar în ziua de sâmbătă, deoarece vineri a fost super cald, iar sâmbătă noaptea a plouat tare și Duminică pârtia a fost impracticabilă.

Astfel, am reușit doar eu și nepotul meu să facem 2 ore de schi cu un instructor (pe care vi-l recomand imediat). Și a făcut și Sara vreo 10-15 minute, dar nu era în apele ei, așa că nu a continuat în sâmbăta respectivă, urmând să ne întoarcem și să facă o lecție completă de 2 ore cu Dragoș, instructorul de schi cu cea mai mare răbdare din lume :D

Ca să trec la subiect, am să vă spun de ce recomand pârtia Nemira din Slănic Moldova ca să înveți să schiezi. Sunt cel puțin 3 motive. 1. E mult mai puțin aglomerată decât pârtiile de pe Valea Prahovei unde se înghesuie toată lumea în sezon. 2. Este o pârtie lată și destinată exclusiv schiurilor și plăcilor (fără sănii, colace și alte chestii). 3. Este o pârtie ușoară, albastră.

Acum să vă povestesc un pic cum a fost la mine cu schiatul. La 31 de ani înveți un pic mai greu. Și prima dată când m-am pus pe schiuri și am învățat plugul (frânarea) am crezut două chestii: 1. Una e să vezi tutoriale pe YouTube și alta e să schiezi în realitate. 2. Nu e de mine sportul ăsta :)

Totuși, după 30 de minute m-am mai dat pe brazdă și a început să fie mai ușor. Până atunci toți mușchii pe care nici nu știam că îi am în partea inferioară a corpului erau super încordați. Am reușit la prima lecție de două ore să cobor pârtia de două ori, iar ultima coborâre să o fac singur (bineînțeles, sub supravegherea atentă a instructorului). Îmi place, mai vreau :)

Dacă vreți și voi să învățați să schiați sau dacă vreți să vă perfecționați tehnica de schiat, vi-l recomand pe Dragoș Mihai, instructor de schi în Slănic Moldova. Numărul său de telefon este 0751487221. Este un tip super răbdător, pozitiv și plin de voie bună care te face să te simți bine indiferent de cât de anti-talent ești.

Instructor schi Dragos Slanic Molodova

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.