De ce să comentezi direct pe bloguri și nu pe rețelele de socializare

Multă lume comentează din ce în ce mai mult pe rețelele de socializare și nu direct pe blogurile oamenilor. De ce? E logic. Pare mai simplu. Dar dacă ai o părere cu adevărat bună, merită să comentezi direct pe blogul omului și apoi să dai share la articol pe Facebook (eventual cu ale tale comentarii). Pentru că atunci faci parte cumva din articol. Ai contribuit cumva la el.

Am să îți spun și de ce, și nu e vorba neapărat despre trafic și munca noastră. O să o fac cu puncte ca să fie mai simplu. Iar dacă vrei să dai share, be my guest.

  • După ce ai scris primul comentariu pe un blog, teoretic, datele tale (nu le știe nimeni în afară de proprietarul blogului) rămân acolo. La viitorul comentariu nu va fi nevoie să le completezi din nou (nume, mail, url etc.). Doar scrii și gata. Nu completezi mereu.
  • Deși nu încurajez asta, poți să comentezi pe bloguri cu date la vrăjeală. Adică, poți să-ți exprimi opiniile liber. Spre exemplu tu ești Gigel de la bloc și nu ești de acord cu ce am scris. Poți să-mi lași comentariu pe blog fără să știu cine ești. Să fim serioși, o adresă de email și un IP nu mă ajută să aflu cine ești cu adevărat. Te pot bloca cel mult dacă mă înjuri, dar atât.
  • Comentariile tale pot ajuta pe cineva. Dacă le lași pe Facebook se pierd în neant. Dacă tu scrii de unde mai cumperi din China, ce soluție ai găsit ca să faci bebelușul să mănânce sau ce purificator de aer ai ales vei ajuta alți oameni care nu vor găsi comentariile tale de pe Facebook, ci comentariile de pe blog. Vei ajuta astfel fără să știi. Și peste un an, doi sau trei.
  • Dacă ai un blog ar fi păcat să nu comentezi direct pe un alt blog. Nu că te ajută la link building (că poate nu mai merge), dar dacă zici ceva util sau inteligent s-ar putea să îți aduci trafic. Nu ai de unde să știi ce trafic va avea un articol de pe un blog. Dacă lași un comentariu util acolo s-ar putea să-ți vină trafic când te aștepți mai puțin.
  • Blogurile sunt o alternativă la publicațiile de care te-ai săturat. Bloggerii sunt, de obicei, oameni normali, cu un job sau alte obligații. Uneori pot porni o idee bună pe care tu o poți continua excelent. Blogurile sunt la modă și sunt de încredere tocmai pentru acest fapt. Au utilizatori umani care postează comentarii direct acolo, contrazic, susțin, expun, aduc argumente sau informații, expun chestii.
  • Poate nu crezi că ai talent să-ți faci un blog (eu zic că da) sau timp să te îngrijești de un blog. Ok, atunci când vezi un subiect la care poți aduce plus valoare, de ce să nu o faci? Un simplu share nu ajută când informația e incompletă. Experiența ta ajută. Și după cum spuneam mai sus, ea rămâne pe Google atunci când comentezi pe bloguri.
  • Ca să fie mai clar, oamenii când au o problemă caută pe Google, nu pe Facebook. Dacă eu întreb despre soluții de purificare a apei (doar un exemplu) pe blog printr-un articol, iar tu oferi soluții legate de asta, de ce să nu fii expertul meu, dar și a comunității mele? Comentează și s-ar putea să ai clienți de unde nici nu te aștepți.
  • Poate bloggerul eu sau bloggerul respectiv a greșit. E normal. Corectează-l. Explică-i că e bou și că a fost prea extremist sau deplasat cu o chestie. Astfel, îi vei da șansa să facă update la articol și să nu mai dea share la inepții. Mai ales că le citesc și alții care cred tot ce spune. Comentând direct pe bloguri poți face lumea un loc mai bun și mai bine informat. Corectează-mă cum știi tu, dă de pământ cu mine, numai hai să dăm lumii informații corecte sau cel puțin obiective. Dacă tot mă citește lumea, hai să citească și părerea ta care de multe ori s-ar putea să fie mai bună decât a mea.
  • În alte țări mai dezvoltate oamenii țin cont mai mult de ce citesc pe bloguri decât pe site-urile consacrate unde orice firmă cu bani mulți își cumpără articole publicitare. Și la noi se cumpără articole publicitare, stați linițtiți, știu că știți. Dar când un brand cumpără un articol pe un blog serios are șansa să primească păreri reale. Lasă aceste păreri prin comentarii pe blog și dă-i șansa brandului respectiv să le dezbată direct cu tine. La modul real. Fără perdele. (Da, știu, valabil doar pentru blogurile care iau în serios această oportunitate a brandurilor și a consumatorilor). Citiți asta neapărat.
  • Completează tu printr-un comentariu la acest articol (de pe blog, nu de pe rețelele de socializare). Te invit să desăvârșești acest articol :) Dar printr-un comentariu pe blog. Poți să faci asta după ce ai citit toate punctele din articol?

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

7 comentarii la „De ce să comentezi direct pe bloguri și nu pe rețelele de socializare”

  1. Nu toti sunt pasionati pentru a posta pe bloguri in schimb pe Facebook e activ la maxim. Eu sunt pasionata de bloguri mai mult. Facebook e doar sa socializezi si sa postezi lucruri amuzante si iti da rude prieteni colegi like-uri la ce ai postat.
    Insa am un blog si sunt foarte activa sa postez videoclipuri cum ar fi cu poze si muzica. Sunt pasionata sa lucrez cu programul Pro Show Producer din anul 2010.

    Răspunde
  2. Consider aceste informatii adevarate si foarte folositoare pentru toti cei care folosesc internetul intr-un mod constructiv.Orice informatie postata pe site/blog de catre detinatorii acestora cat si de followerii care posteaza un comment cu privire la articol este de foarte mare ajutor si in unele cazuri ne poate schimba perspectiva.
    Multumesc

    Răspunde
  3. Susțin tot ce ai spus aici, dar în situația (tot mai probabilă) în care ne îndepărtăm de lucrurile astea trebuie să găsim și noi metode prin care să ne adaptăm! Schimbarea trebuie să vină din ambele părți (părerea mea)!

    Răspunde
  4. Nu comentez pe bloguri care ma obliga sa ma logez in alte platforme (Disqus de exemplu) … in rest dupa cum am zis si in articolul lui Marius:
    “Pe blog comentam iar pe FB ne mai distram … cateodata”

    Răspunde
  5. Sincer, pe bloguri am văzut comentarii mult mai civilizate decât pe Facebook. Și acesta cred că e un punct important.

    Răspunde
  6. Am scris si eu ceva de genul aici, acum ceva timp. N-am avut timp sa vorbesc cu voi, sa pornim un fel de campanie de genul.

    Unii nu au habar ca se poate comenta si pe bloguri, au idei preconcepute ca… trebuie cont. De multe ori nu se întâmplă asta, ci trebuie să completezi o singură dată datele tale, pe acel blog și o să îți rămână stocat în browser.
    Vorba unui antreprenor 209. “Bine că browser-ul mi-a salvat numele haotik.”

    Altii citesc si comenteaza in privat. Le raspunzi o data, de 2 ori, dar discutia e publica pentru a genera pareri.

    Asta despre oamenii care nu stiu prea multe despre domeniu. Dar ce te faci cu bloggerii care stiu cu ce se mananca domeniul asta si procedeaza ca oamenii obisnuiti?!?!

    Răspunde
  7. Imi place cum iti aperi ”cauza” punct cu punct. Din pacate, pentru cei mai multi, facebook-ul a devenit a doua lume,( pentru unii prima), o lume virtuala in care traiesc mai intens decat in realitate. De ce sa nu recunoastem, facebook inseamna un nou concept de social media si oricat ar incerca sa-l copieze concurenta, nu va reusi niciodata. Este in schimbare tot timpul pentru ca este o afacere din care se fac multi bani. Google+ nu reuseste sa se impuna, desi nu inteleg de ce pentru ca Google este ”batranul atotstiutor” stramosul motoarelor de cautare.
    In concluzie, si eu sunt scriitor ocazional pe blog si ma simt bine cand cineva imi comenteaza articolul dar cred ca trebuie sa facem mai mult pentru face pe oameni sa isi spuna parerea direct pe blog. Ne luptam cu un gigant. Trebuie sa gasim ceva ce nu poate oferi acest gigant.

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.