De ce ne-ai otrăvit câinele ca să moară în chinuri groaznice? Adio Doi.

Doi este numele câinelui care a murit în chinuri groaznice în seara aceasta după ce un vecin ”binevoitor” de la Brateș Lake Residence l-a otrăvit. Era câinele nașilor noștri care locuiesc în acel cartier de lângă Galați, dar toți știm că era de fapt câinele nostru de familie.

Asta e Doi
Ăsta e Doi

Doi era un câine maidanez adoptat de nașii noștri încă de când era pui mic. Cel mai prietenos și loial câine pe care l-am întâlnit în viața mea. Era fetiță. Și mai avea mulți ani de trăit (probabil vreo 10), dacă vecinul de la Brateș Lake nu considera că trebuie să îl omoare.

După două zile de mers la veterinar, o operație și tratamente, în seara asta Doi și-a dat sufletul în ochii noștri. Până în ultimul moment ne-a privit, ne-a recunoscut, dar a știut parcă că asta e ultima sa zi pe acest pământ. Am încercat tot ce era posibil să îl salvăm.

Puteam înecepe cu o poveste în care să zic că ne pare rău și asta a fost. Însă nu se poate așa. Câinele ăsta nu merita să moară așa. De fapt, nici o vietate nu merita să moară în așa chinuri. Sper ca cel care l-a omorât să citească la un moment dat aceste rânduri.

Povestea lui Doi

Era o zi frumoasă în care un pui mic de cățel se ținea în parcare la CaJou după nașii noștri și copiii lor. Teodora, fata cea mare a familiei, s-a îndrăgostit iremediabil de puiuț, iar familia sa cu inimă mare a decis să îl ia acasă și să îl crească ca pe un animal de familie.

Numele ăsta mai ciudat, Doi, vine de la faptul că acasă mai aveau o pisică pe vremea aceea. Iar Iris, fetița cea mică din familie, când l-a văzut a zis imediat ”Doi” (adică e al doilea animal de pe lângă casă). Și de atunci așa i-a rămas numele, Doi. A fost un cățel fericit cu acest nume.

De atunci a fost câinele nostru de familie. Pentru că noi stăteam uneori mai mult la nașii noștri acasă decât la noi acasă :) Era un câine foarte blând și bun cu copiii, foarte jucăuș și țopăitor. Îmi vine să plâng ori de câte ori mă gândesc că nu îl voi mai vedea niciodată.

Moartea lui Doi

Asta e Doi
Câinele ăsta își dorea să trăiască

Vineri dimineață era foarte apatic. Abia mergea. Și materiile sale fecale erau pline de sânge. A fost imediat dus la un medic veterinar foarte bun din Galați (nu îi rețin numele dar voi reveni pe acest articol, pentru că medicul ăsta veterinar merită recomandat – jos pălăria).

I s-a făcut o radiografie, crezând că sângerarea provine de la un corp străin ingerat. Nu s-a văzut nimic la radiografie. Pentru că starea sa s-a agravat, Doi a fost operat. S-a descoperit atunci că intestinul gros a fost afectat, dar avea probleme și cu rinichii.

Medicul veterinar a concluzionat că a ingerat o substanță toxică. Cum nu exista nici o substanță toxică în curtea sau în garajul nașilor mei (pentru că mai au încă un câine + două pisici și mereu au grijă să nu fie nimic rău la îndemâna lor), ne-am dat seama ce s-a întâmplat.

De ce a fost omorât Doi?

Asta e Doi
Ok, lătram uneori! Puteai să suni la poliție nu să mă omori în chinuri! :(

Pentru că uneori lătra. Și făcea gălăgie. Iar un vecin ”binevoitor” care amenințase vara trecută că îl va omorî, se pare că și-a dus planul până la capăt. O să ziceți că sunt un ”cuțofil” și că sunt subiectiv. Dar nu e așa și vă voi spune imediat și de ce lătratul nu era o problemă.

Doi, săraca cățea, era foarte sperioasă și lătra ori de câte ori tuna sau fulgera pe afară. Plus că nașul meu nu se poate odihni dacă un câine latră. Iar dacă Doi lătra așa tare pe cum se crede, nașul meu găsea soluția rapid cu vreun dispozitiv anti-lătrat.

Însă nu a fost așa. Doi nu lătra așa mult. Și nu deranja. Am cunoscut câinele ăsta în persoană de parcă ar fi fost câinele meu. Ideea de bază e: ce fel de om ești să omori o vietate în asemenea chinuri groaznice? Și copiii plâng când sunt mici și fac gălăgie. Îi otrăvești?

Mai ales că și tu ai copil mic, vecine…

Ultimele clipe ale lui Doi

Asta e Doi
Îmi doresc să vă amintiți de mine așa cum eram: plin de viață, iubitor și uneori nebun de țopăitor. Știți că eu vă iubeam foarte mult!

Respira adânc și sacadat. Pierdea sânge prin toate părțile. De câte ori veneam la el în bucătărie (pentru că l-am pus la căldură așa cum a zis medicul veterinar) ne recunoștea și parcă se mai liniștea. Azi dimineață parcă era chiar mai bine și speram.

După care au început convulsiile. Medicul ne-a dat un medicament care să aline durerea și să nu sufere. L-a luat. S-a liniștit. Am sperat din nou. Până când nu a mai putut să-și mai țină gâtul și limba. De câte ori veneam la el parcă el ne liniștea cu o privire.

La 22:14 a murit. Nu a mai respirat. Inimioara nu i-a mai bătut. Era același Doiță pe care îl știam noi, dar parcă era împăiat. Am sperat. I-am căutat inimioara, un suflu, ceva. Nimic. A murit. A murit în chinuri groaznice pe care nu le merită nici cel mai mare dușman.

Dacă aveți câini la Brateș Lake

Asta e Doi
Păziți-vă cățeii de la Brateș Lake ca să nu pățească ca mine.

Brateș Lake Residence e un cartier mișto. Eu încă îmi doresc o casă mică acolo și poate la un moment dat o să reușesc. Însă aveți grijă la vecini. Există vecini care vă pot omorî câinii dacă alegeți să aveți câini în curte. Poți muta un țopârlan la Brateș, dar țopârlanul nu dispare.

Aș putea încheia această postare cu durere în suflet și tristețe. Dar nu pot să o fac. O fac cu frustrare și furie. La Brateș Lake Residence există cel puțin (dar probabil doar unul singur, că restul iubesc animalele) un vecin care poate să vă omoare câinele într-o zi.

Concluzie (R.I.P. Doi)

Asta e Doi
V-am văzut că v-a părut rău pentru mine. Să nu vă pară! Eu am trăit bine cât am trăit. Am fost îngrijit și iubit cum nu spera vreodată un câine maidanez să trăiască.

Poate nu iubești animalele. Te înțeleg. Ok. E dreptul tău. Nici eu nu mă dădeam în vânt după animale până când am început să le cunosc și să-mi dau seama că uneori e mai mișto să petreci timpul cu animale decât cu unii oameni. O să înțelegi cândva.

Însă oricât de mult te-ar deranja un câine sau ”ceva” care latră și îți trezește copilul, femeia sau pe tine care muncești ”de noapte”, gândește-te de douăr ori înainte să-i pecetluiești soarta cu o moarte pe care nu o merită nici cel mai mare dușman al vostru.

Imaginează-ți doar că ceea ce iubești tu foarte mult se chinuie inimaginabil, iar tu nu poți să faci nimic. Absolut nimic. Nu îți doresc nimic rău. Îți doresc doar să înțelegi ce ai făcut. Și probabil să trăiești cu asta. Cu faptul că ai făcut rău unor ființe pe care nu le cunoști.

Odihnește-te în pace, dragă Doi. Sper să existe niște plaiuri veșnice ale bucurării copiiilor și a țopăitului vesel și lătrător acolo unde ai mers tu în seara aceasta. Noi nu te vom uita niciodată, chiar dacă nici un grătar nu va mai fi la fel de fain fără tine.

5 comentarii la „De ce ne-ai otrăvit câinele ca să moară în chinuri groaznice? Adio Doi.”

  1. Ce nenorociti, asa le-as face si eu lor! Sa invete sa respecte viata, indiferent sub ce forma ar fi ea… Primitivi ticalosi..

  2. Mie îmi plac felinele.
    Am incercat sa am una pe lângă mine in vreo zece rânduri dar, un vecin care creste porumbei a avut “grija” de ele.
    M-am lăsat păgubaș.
    Cu prostul nu e bine să te pui.
    El crede mereu că dreptatea e a lui și face ce îl duce mintea lui cea puțină.
    Și eu nu sunt din Galați ci de de la o distanta destul de mare, de la Ploiesti.

  3. Nu pot sa ma uit la fotografia lui pentru ca îmi vine sa plâng Avem doi câini care sunt sufletul nostru și nu știu cum as reacționa dacă cineva le ar face rău

  4. Nu e vinovat animalul ca ati umplut tara de rahat de câine, ci imbecilii nesimtiti care se auto-intituleaza “stapani de animale”
    Dar parca e prea de tot sa personifici un caine si sa il aduci la nivelul OMULUI!
    As recomanda copiii, batranii etc.
    Succes

    • @Fox, animalele respective trăiau în curte. Nu își făceau nevoile pe străzi pentru că aveau o curte suficient de mare încât să-și facă nevoile acolo, să zburde acolo, să trăiască acolo.

      Noi iubim și bătrânii și copiii. Nu suntem un adăpost de animale. Este doar tristețea unor oameni al căror câine a fost ucis în chinuri prin otrăvire. Atât.

      Plus că nu e vorba de a personifica un câine și a-l aduce la nivelul omului. De multe ori există oameni care nici nu se pot compara cu câinii.

Comentează la acest articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.