Curele de detoxifiere: un mit de imbogatire pentru producatori sau o realitate?

The Guardian publică un articol în care susține cu argumente destul de plauzibile că tot ce știam până acum despre detoxifiere este un mit. Eu nu sunt specialist, dar articolul e bun. Am dat peste el pentru că sunt și eu pasionat de chestii din astea.

Beau multă bere și mănânc multe de la fast-food uneori, așa că uneori caut să-mi mai spăl din păcate pe aici. Mai mult, de marți am ținut post. Nu pentru că aș fi vreun tip religios, dar am vrut să văd dacă rezist fără carne, lapte, brânză, ouă. Am rezistat fără probleme și încă rezist. Nu simt lipsa. 6 zile.

În articolul respectiv sunt scrise niște chestii care sună de bun simț. Gen, dacă ai fi atât de plin de toxine precum zic unii, ai muri într-un timp foarte scurt. Organismul funcționează de-așa natură încât prin diferite procese (mers la baie sau transpirație) să elimine chestiile nocive. În continuare este susținută alimentația sănătoasă și sportul, chestii elementare pentru o viață bună, dar se face mult focus pe produsele minune care promit că ajută la detoxifiere, chiar dacă nici un producător nu a reușit să demonstreze științific asta când a fost luat la bani mărunți.

Ba mai mult, am citit acolo (vă dau link imediat, promit) că unii producători de suplimente care promit detoxifierea, bagă în produsele lor niște compuși chimici care fac ca rahatul tău să arate ca naiba și atunci când îl vezi să crezi din tot sufletul că ai scos răul din tine. Cică ar fi niște produse care dau un aspect plastic rahatului tău. Înțelegeți voi la ce mă refer. Scuzați expresia, dar nu-mi șade în fire limba de lemn.

De asemenea, mi s-a părut interesantă abordarea față de alcool. Alcoolul consumat în cantități mari este foarte dăunător. Treaba asta rămâne cât se poate de valabilă. Însă consumat în cantități moderate (maximum un pahar pe zi sau chiar un pahar la câteva zile) nu dăunează mai deloc. Ba din contră. Forțează ficatul să proceseze așa cum trebuie și să fie obișnuit să reacționeze competent la diverse chestii pe care le consumăm cu moderație.

Ba mai mult, studiile arată că nu e diferență foarte mare în ceea ce privește rata mortalității între oamenii care consumă mult alcool și oamenii care consumă alcool moderat sau ocazional. E clar că mor mai repede cei care beau de rup, dar nu cu mult mai repede față de cei care consumă alcool regulat. Bine, hai să nu facem analiza asta pe anumite sate din Vaslui, că acolo a consuma alcool cu moderație s-ar putea să aibă o cu totul și cu totul altă semnificație :) Nu luați de bun ce vă spun eu aici pe baza unui articol de pe net, că pe net sunt mulți pseudo-specialiști. Citiți articolul ăsta (linkul promis) și trageți voi concluzii singuri. Poate fi și o îndemnare subliminală către consumerism, dar merită analizat.

Update: Am găsit un link și mai ok cu informații despre acest subiect. Intrați aici să aflați mai multe.Mitul detoxifierii

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

5 comentarii la „Curele de detoxifiere: un mit de imbogatire pentru producatori sau o realitate?”

  1. Aia de beau mult nu mor neaparat de boli cat prin diverse accidente :)

    La Vaslui moderat inseamna de la doua cizme de pescar in sus :)

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.