Cum traversezi Dunărea

Nici bine nu am terminat de scris articolul în care le uram “bun venit” unor giboni în România, că astazi mi-a fost dat să văd episodul 2 din “Ce mârlănii mai fac unii români din afară şi nevestele lor!“.

Ziua mea a început din start cu o mică întârziere. Am avut o sesiune de recrutare de personal la Tulcea şi am ales să trecem Dunărea cu BAC-ul de la Brăila pentru că la Galaţi coada era aproape până în intersecţie (apropo, dacă trebuie să treceţi cu BAC-ul în judeţul Tulcea, în luna august vă recomand neapărat BAC-ul de la Brăila – în fiecare an). Ca niciodată, am fost dirijaţi către BAC-ul mare (la Braila e un BAC mare şi parcă două mai mici care trec mai repede). Până au garat tirurile şi până s-a primit avizul de plecare a durat mai mult decât mă aşteptam, aşa că am avut o mică întârziere. O întârziere ok, chiar acceptabilă.

După finalizarea treburilor din Tulcea trebuia să ne întoarcem în Galaţi. Bineînţeles, asta presupune mereu trecerea Dunării cu BAC-ul (pentru cei care nu ştiu). Am zis să trecem pe la Galaţi că la Galaţi trebuia să ajungem înapoi la casele noastre. Chiar dacă riscam să pierdem o maximum o jumătate de oră stând la coadă la BAC, am zis că merită să facem acest lucru pentru că mai recuperam la numărul de kilometri parcurşi şi câştigam avantajul de a fi direct în Galaţi imediat ce ne-am dat jos de pe BAC-ul din Galaţi. În plus nu mai eram în criză de timp.

Calc acceleraţia şi în cele din urmă ajungem la 17:27 la trecerea BAC către din judeţul Tulcea către Galaţi. Când am văzut coada care se întindea până în sat, mi-am adus aminte că doar în luni de toamnă, primăvară sau iarnă mai poţi prinde BAC-ul de la şi jumate dacă ajungi la şi 27 de minute. M-am liniştit cu gândul că voi trece cu BAC-ul de 18:00 şi asta este. Spre surprinderea mea, coada se mişca destul de repede. Tocmai sosise BAC-ul care descărca maşinile din Galaţi şi începuseră să intre maşinile din Tulcea, adică cele de la rândul la care mă aflam şi eu.

Eram a patra maşină la un moment dat, când se închid porţile BAC-ului. BAC-ul de 18:00 era full, iar eu cu cele 3 maşini din faţă şi zecile de maşini spate nu mai puteau întra. M-am dus să văd ce se întâmplă. Un paznic mic, slab, timid şi bătrân încerca să dea explicaţii că e aglomerat şi că asta e, trebuie să aşteptăm următorul BAC. Chiar în dreptul docului pe care tocmai îl părăsise BAC-ul care se îndrepta către Galaţi, soseşte un Porsche 911 cu numere de Italia. Respectivul depăşise toată coloana de fraieri ca şi mine care aşteptau frumos la coadă ca să intre primul pe BAC atunci când acesta soseşte. Gândiţi-vă că depăşise probabil oameni care nu apucau să intre nici la BAC-ul care urma să sosească şi la care după o ratare, eram al patrulea la rând.

Am fost uşor deranjat, însă până să apuce cineva să ia atitudine, un Opel Astra cu numere de Bulgaria, depăşeşte furios coloana de maşini şi parchează în faţa Porsche-ului. Din maşină coboară un român foarte nervos care spune că dacă ăla cu Porche-ul nu se întoarce înapoi la coadă îl blochează şi nu mai trece cu BAC-ul. Omul de la pază nici măcar nu mai exista. Cel cu numere de Bulgaria era însoţit de încă 3 maşini dă ţărani cocliţi. El avea dreptate, dar atitudinea era total mârlănească.

Din maşina unor prieteni de-ai celui cu numere de Bulgaria care se certa cu pasagerii Porche-ului, coboară o vacă de femeie şi la propiu şi la figurat. Femeia ţinea o bere în mână pe care a aruncat-o către Porche numai că nu a nimerit Porsche-ul ci o doamnă care era în afara altei maşini care aştepta regulamentar la BAC. A ieşit ca în filmele western: dai un pumn la unul şi se iau la bătaie toţi. Nu s-au luat chiar la bătaie, dar mult nu mai aveau. La un momentat dat, chiar se uitase de cel cu Porsche-ul. După ce s-au liniştiti cât de cât, s-au întors la cel cu Porsche-ul şi s-au apucat din nou de ceartă.

Săracul om era un italian care nu înţelegea deloc româna, iar soţia, soacra şi socrul (toţi români) care se aflau în maşină nu prea îi traduceau ce se întâmplă. La un moment dat, soacră-sa, încerca să explice ca la proşti că de fapt s-a stricat maşina şi că trebuie să ajungă urgent la service şi că de asta s-au băgat în faţă (sigur ei l-au îndemnat pe săracul italian să comită acest abuz, că doar e în România, are Porsche şi românul de rând nu va comenta nimic – credeau ei).

Între timp, pe noi ne-au redirecţionat către BAC-ul mic ca să trecem mai repede cică. Zis şi făcut. Am întors vreo 10 maşini care intrau pe BAC-ul mic şi dăi cu repoziţionare prin aglomeraţia aia infernală. Şi dăi şi aşteaptă BAC-ul mic. Exact ca în filmele cu proşti, BAC-ul mic a ajuns în acelaşi timp cu BAC-ul mare unde eram a patra maşină care trebuia să intre, dar chipurile am fost scos din colană ca să trec mai repede. Am zis că până la urmă aşa va fi pentru că BAC-ul mic se umple repede cu câteva maşini şi trecem. Între timp, gici cine se aşezase la rând la BAC-ul mic? Ăla cu Porsche-ul :). În spatele lui era ăla cu numere de Bulgaria care îi spunea că nu a stat la nici un rând şi că nu trece nici cu BAC-ul mic sub nici o formă. Italianul era disperat. Se enervase şi nu mai înţelegea nimic din ce i se întâmplă. Încălcase normele de bun simţ, dar la îndemnul socrilor. S-a aşezat la rând înapoi la BAC-ul mare mai ales că la BAC-ul mic îţi trebuia o gardă la sol mai ridicată decât a unui Porsche 911 ca să intri.

Când să intrăm pe BAC-ul mic, surpriză! Un Audi A4 cu numere de Argeş nu poate să mai iasă de pe BAC ca să intre cei care aşteptau, adică noi. I se desprinse-se scutul. Nu ştiu dacă de la BAC sau nu. Cert este că nu vroia omul să iasă ca să şi-l bulească şi mai tare. Pe BAC-ul mare la care ar fi trebuit să fim a patra maşină intrată alţii din spatele nostru deja intrau bine mersi. Am aşteptat 5 minute după care am luat atitudine că nu mai puteam. Dacă s-a certat lumea în ultima oră ca la uşa cortului, eu de ce să nu o fac. M-am dus la taxatoarea aia şi i-am spus să oprească rapid maşinile care intră pe BAC-ul mare ca să intrăm noi.

Iniţial nu a vrut, a zis că nu poate, că nu ştie, că pisica nu-i la ea, etc. ca în România. Până la urmă eu şi cele 8 maşini de la BAC-ul mic i-am forţat mâna şi ne-am băgat la BAC-ul mare pe care până la urmă am intrat. Ştiţi cine a intrat totuşi înaintea noastră? Ăla cu Porsche-ul 911 care a fost trimis să stea să aştepte la toate cozile posibile pentru că se băgase în faţă :).

Am ajuns acasă mai târziu decât în cele mai negre calcule. Cât am stat la BAC făceam două drumuri cu maşina de Tulcea la Galaţi, iar pentru cei care nu ştiu, în mod normal, poţi ajunge pe malul celălalt şi în 10 minute dacă prinzi BAC-ul la timp. Dar hai să vedem partea bună a paharului, iată ce poză frumosă am făcut cu telefonul azi dimineaţă de pe BAC-ul din Brăila folosind aplicaţia Instagram.

BAC Braila

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

5 comentarii la „Cum traversezi Dunărea”

  1. Super ! Mai iesi din monotonie cu aceste evenimente. Glumesc, e foarte deranjanta aceasta aglomeratie generala de la Bac Galati, si ce nu inteleg eu, este de ce angajatii de la Bac nu se implica, ei atat vor, sa ia banii si sa duca Bac-ul de pe o parte pe alta. In urma cu o saptamana, am traversat spre Galati, totuk ok, repede, la 8 AM, dar dupa-amiaza la 5, erau 2 tiruri, care din motive necunoscute, nu urcau pe BAC, stateau la intrare si blocau, dar soferii lor erau foarte linistiti, si angajatii BAC ului, la fel

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.