Cum se angajeaza oameni pe pile si relatii

Am ales titlul acestui articol Cum se angajează oameni pe pile și relații ca să-l citiți. Nu e mult de vorbit în jurul acestui subiect. Sunt trei mari aspecte într-o astfel de situație. O să mă înjurați, o să mă urâți, o să credeți că am fost pus să scriu asta, dar din păcate ăsta e adevărul.

Angajari la stat

Dacă vorbim de locuri de muncă la stat, treaba stă cu totul și cu totul altfel față de normalitate și realitate. Din punctul meu de vedere, fără să am probe și dovezi în acest sens, locurile de muncă la stat se obțin prin două metode. 1. Ești bun și statul te angajează pe bune într-un punct cheie pe care îl plătește mediocru spre bine sperând să te prinzi tu de cum se mai face o ciubucăreală. 2. Ești angajat pe pile și relații, iar aici se dezvoltă încă 2 variante: 1. Ești bun, știi ce vrei de la viață, profiți de oportunitate, te dezvolți și eventual avansezi. 2. Vrei să ai o viață liniștita, nu te interesează dezvoltarea și ești doar bucuros că ai ajuns până aici sperând că vei rămâne cât mai mult mulțumindu-te cu ceea ce ai + un eventual job name care să te facă să te simți bine în preajma prietenilor (frate, ăsta lucrează la buletine, e tare gagiul). Nu judec nimic. Așa merge treaba la stat. În funcție de unde te poziționezi vei fi primul sau ultimul restructurat. Ține de fler.

Angajari la privat

Și aici treaba se împarte. Dacă e un job important, privatul nu-și va aduce pile și relații. Ca să știi de la mine. La ce de rahat e treaba cu business-urile în România crede-mă că privații de la companiile cu renume angajează pe competențe, nu pe pile și relații. Nu vor să audă de rude sau prieteni care se nu au reușit să se angajeze nicăieri până acum. Pentru că nimic nu-i întâmplător. Privații mari la care tu crezi că se ajunge cu pile și relații vor oameni care să nu se plângă peste tot că ei nu au fost angajați tocmai din cauza pilelor și relațiilor. Vor oameni maturi, nu oameni care să găsească scuze pentru orice neperformanță. Dacă te plângi în interviu și vrei un job cheie în firma respectivă, nu o să-l obții. Pentru că managerii s-au săturat de bocitoare (le aud zi de zi), vor pur și simplu oameni cu care să-și rezolve problemele și să dezvolte afacerea.

Patronii respectivi știu foarte bine că nu e totul roz la ei în companie. Tocmai de aceea angajează. Și tocmai pentru asta nu-și permit să angajeze pe pile și relații. Nu, nici măcar un job entry level. Pentru că job-urile entry level se află în prima linie. Iar în prima linie visul lor e să aibă aibă oameni care să aducă servicii extraordinare clienților. Nu oameni care au motive pentru care nu aduc servicii extraordinare clienților. Serios vorbind, gândește logic. De câte ori nu ți-a plăcut o vânzătoare sau felul în care ai fost tratat? Ok, acum vine următoarea întrebare. De câte ori nu ți-ai format o impresie greșită despre un anumit business interacționând cu un om din prima linie? Da, mulțumesc, ai înțeles! Tocmai de aia angajatorii mari nu-și doresc pile și relații nici măcar în prima linie. Pentru că vor analiza și evalua, așa cum pot ei, calitatea omului care le reprezintă firma.

Dacă ești un plângăcios nu ai ce căuta nici măcar în prima linie cu minimul pe economie. Nu din rea voință. Ci pentru simplu fapt că angajatorul nu-și permite să te aibă pe un post în care nu ești pregătit să dai 100%. Și de aici ecuațiile sunt simple: dacă nu ești pregătit să dai 100% pe un entry level, șansele să urci sunt nule. Da, poți să-mi povestești cât vrei tu despre pupatul în cur și linsul în ureche. Însă trebuie ca înainte de asta să înțelegi ceva: un manager privat o dă afară și pe mă-sa dacă nu-i aduce profit în 3-6 luni. Profit care să se regăsească și în cashflow, nu doar profit pe hârtie. Vorbim de un CEO la o companie care cât de cât merge, nu de un chioșcuț la colț de bloc, pentru că acolo vine exemplul cu numărul 3 și după asta închei. Până atunci gândește-te la ce am spus și nu te mai agita să-ți găsești motive de nereușită. Eu nu vând dezvoltare personală ca pe alte bloguri care vor să-ți fure banii cu adresa de email. Dezvoltarea personală în România oricum e de rahat (și citești aici de ce).

Angajari la privati mici

În sfârșit ai dreptate. Sunt și cazuri în care privații cu business angajează pe pile și relații. Chiar dacă nu au pe nenea statul în spate ca să angajeze cu pile și relații și să de salarii de oriunde, dar nu din banii lor. Că doar așa se angajează pe pile și relații: când nu plătești din banii tăi. În acest caz, avem patronași care vor să facă sex cu putere. Atât. Și pe termen mai scurt decât vor crede ei vreodată. Și când zic asta mă refer atât la propriu, cât și la figurat, iar dacă nu înțelegi ce vreau să zic prin asta… meriți să lucrezi la cine nu trebuie, să depui CV-uri în paralel și să crezi cu tărie că angajările la privat se fac pe P.C.R. (pile, cunoștințe și relații).

Și ca să te crezi deștept și neîndreptățit, merită să menționez că acest articol a fost scris la presiunile P.C.R.

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

27 de comentarii la „Cum se angajeaza oameni pe pile si relatii”

  1. Gresesti, stiu suficiente exemple de angajari pe pile si relatii si in companii private. Sau ai impresia ca doar statul a inventat apa calda. E plin de rude si prieteni, in companiile de stat. Pardon, cam peste tot este plin de rude si prieteni. Sau ai impresia ca se oboseste careva sa te bage in seama “in legatura cu performanta”. Hai sa nu rad

    Răspunde
  2. Majoritar este vorba de pile si relatii, si nimeni nu se plange doar ca recunosc tipologia de angajator pe care îl deranjeaza adevarul.adica uita-te si tu ce copii de 21 ani sunt pe postul de Recruiter, sau Junior Recruiter Specialist la Continental.Vi se pare normal ca , candidatii sa fie intervievati de un boboc proaspat iesit de pe bancile facultatii, culmea e ca majoritatea sunt pers de sex feminin, de ce pe baieti nu ii angajeaza nimeni pe post, pt ca nu le aduc niciun folos sexual celor care îi angajeaza.Am aplicat la Conti din nou, ca fost angajat si ce sa vezi, cerere respinsa si ca nu ma încadrez.Bravo: verdict dat de o boboaca de 21-23 ani , ci nu de un angajat cu vechime de peste 10ani experienta.
    Le verifica cineva treaba recruiterilor? Consiliul de management, superiorul a verificat, este la curent cu deciziile lor?

    Răspunde
  3. Salut,
    am gasit articolul si tin sa-ti spun ca in orice companie privata se angajeaza pe pile aka recomandari.Poate sa fie orice, de la software pana la productia de chibrituri.Pila la privat
    este de multe ori publica la avizier . Cine aduce omul primeste de la 100 la 600 de euro,
    daca persoana sta peste 2-3 luni si corespunde.Prioritare sunt recomandarile si dintr-un alt punct de vedere pe care multi il stiu.Toti in sedinta intreaba asa “Cine l-a adus pe asta? ” .Avizatii stiu despre ce este vorba.Am cunoscut o persoana in trecut calificata dpdv profesional,dar avea un “defect”,era prea serioasa,nu radea la glume proaste nu avea tatuaj .Nu cunostea pe nimeni,avea cativa prieteni dar …Vreo 3 ani de zile a batut pe la diverse usi a dat teste parateste fara nicio rezolvare.Si-a facut omul dugheana lui si acum este multumit.Ar trebui sa nu mai gandim ca la privat este totul corect! La privat toti se mananca intre ei si sunt prosti facuti gramada.O lipsa de moralitate greu de inteles.Beau ca prostii si stau cu telefonul mobil in mana de dimineata pana seara,fara nici un rezultat .Si poate si din cauza asta se cauta mai mult cei veniti prin “recomandari” .Exista un proverb foarte bun:”Cine se aseamana se aduna”.Tin sa precizez ca nu se cauta persoane serioase in 98% din cazuri ci persoane care nu au obligatii ,neserioase care sa nu miste in front.Se cauta executanti.Nu stiu cat de bine sau de rau este .Ca sa vin cu argumente la ceea ce am afirmat mai sus ar trebuie sa vezi procesele intentate din 2007 pana in 2014 (sau cand s-a schimbat codul muncii) .Doar firmele foarte chinuite angajeaza fara pile,in rest totul rezoneaza la nivelul de “recomandare”.Nimeni nu vrea sa vada la usa lui un zdrentaros curat si pregatit.Omul de legatura aduce oameni cara arata bine si sunt loiali(de fapt turnatori) dar prosti facuti gramada.Treaba o fac cativa restul sunt calfe.

    Răspunde
  4. La stat se angajeaza pe pile, e usor cand nu sunt banii tai, in schimb la privat se angajeaza pe recomandari, care tot pile sunt, doar ca nu mai sunt pilele sefului ca la stat, ci sunt pilele celor din grupul unde urmeaza sa se angajeze persoana, si aici vorbesc de majoritatea firmelor din IT de exemplu.

    Cum functioneaza treaba? E simplu, multe firme, de exemplu Yardi, Accenture sau Medlife, Adobe au programe interne de recompensare, daca recomanzi pe cineva si el ramane in firma 6 luni – 1 an, primesti un bonus, in jur de 300-400 de euro, poate chiar mai mult in functie de post si performante.

    Scuza e ca multi mint in CV-uri si de fapt nu au abilitatile respective, asa ca apelam la recomandari. Adevarul e ca oricine poate face fata la ceea ce se cere, spre exemplu in IT, se realizeaza oricum training intensiv dupa angajare, deci oricum se face calificarea la postul de munca. Aici vorbim de joburi ca “market researcher”, “customer support”, “hr recruiter” samd, unde cauti pe google sau raspunzi la intrebari de baza de support, joburi la care nu ai nevoie de experienta in domeniul IT, si sunt mii si mii de exemple de oameni cu facultati pe profil uman care lucreaza in IT. Programator, daca stii bazele unui limbaj, poti devenii mai greu dar in 6 luni – 1 an de practica, combinata cu ajutorul celui care te-a recomandat si a colegilor poti ajunge la fel de bun ca ei. Nu te pune nimeni sa faci un program singur, tu vei face doar o mica parte, multe firme folosesc SCRUM ca metodologie si acolo e o echipa, niciodata nu realizezi nimic singur, tot timpul esti supravegheat si ajutat. In plus, multe firme ofera programe de training dupa ce ai fost angajat, deci te poti reprofila din customer support, in programator in timp ce lucrezi acolo, iar apoi te poti autorecomanda. Tot aici la training avem un exemplu concret, la Accenture, ei fac training pentru vorbitori de germana, trebuie doar sa stii bazele programarii, si dupa un scurt curs intensiv de Java de exemplu poti deja lucra la ei, conditia principala fiind sa vorbesti germana, nu sa ai experienta in IT.

    Tot in IT, in Romania se face partea de jos, ca si in restul domeniilor economice, cum in industria textila in Romania se cos hainele si se trimit la loc (celebrele LON-uri), la fel si in IT se realizeaza munca de jos, si aici vreau sa va ganditi la programele software realizate in Romania, in afara de BitDefender pe care toata lumea il baga la inaintare, avem mult customer support, avem programare low-level, dar foarte putine branduri proprii.

    Da, exista privatii mici si privatii mari, privatii mari lucreaza deja pentru firmele mari din strainatate cu care au contracte de colaborare, pe cand privatii mici sunt la pescuit de clienti tot in strainatate, ei de obicei se orienteaza pe proiecte.

    Vorbind despre angajari, e mai usor sa iti cauti un prieten care sa te recomande pentru un job entry-level, decat sa obtii certificari sau sa dai bani pe cursuri etc. Odata ce ai fost acceptat in club e foarte usor sa continui, problema e gasirea acestui prieten pentru ca la multinationale, sau la locurile bine platite acest club este select, nu prea ai cum sa intrii in el fara sa cunosti pe cineva. La privat procesul de recrutatare de obicei are trei pasi: interviul hr, interviul tehnic si oferta, la primii doi daca cineva are o “pila” restul candidatilor pot fi respinsi pe diferite motive, cel mai usor fiind la interviul tehnic unde doar cel care te examineaza si cei din echipa de obicei stiu despre ce vorbesti fiind specialisti in domeniu, managementul sau HR nu au legatura, deci in final tot echipa tehnica decide daca te angajezi sau nu, si acolo cum am mentionat anterior se formeaza aceste grupuri selecte unde intra doar cine cunoaste deja pe cineva. Acest lucru nu se intampla la toate, dar e o “cutuma”, o generalitate.

    Răspunde
  5. Privatii dau salarii f. mici la volum de munca mare si multe ore.La stat daca intri pe un post cu salar mare munca e in limite normale.In Romania nu se potriveste sistemul capitalist.Punct.

    Răspunde
  6. Daca-ti vine sa crezi, am fost angajat la o companie in care eram primul om venit fara pile, de pe eJobs! Si era o companie privata care era destul de mare. Nu dau nume ca nu-i frumos. Dar in mare parte ai dreptate, nici eu n-as angaja oameni pe pile, decat daca vreau sa dau faliment in cel mai scurt timp posibil.

    Răspunde
  7. E buna aia “…ai inceput sa o iei pe aratura”, dar asta nu inseamna ca sint de acord cu respectivul. Ma rog, are si el dreptul sa zice ce vrea. Asa cum stau lucrurile in tara asta, mai nimic nu se poate obtine fara relatii, inclusiv un giob mai ca lumea (adica un servici, pentru cei ce nu cunosc limba englaza romanizata!). La stat trebe sa ai docomente care sa ateste ca ai nu stiu cite scoli si pregatiri si calificari (care la rindul lor tot pe baza de pile-relatii-cunostinte se obtin) si deci cu toate docomentele mai ai nevoie si sa participi la un asa-zis concurs, care tot pe baza de relatii poate fi trecut. Apoi ajungi intr-un post de unde, daca pe mai departe stii sa-ti folosesti relatiile cu cap, te poti lansa pina sus unde deja te maninca altii care au relatii cu mult mai mari. Sau poti sa ramii in banca ta, un umil slujbas al statului, care freaca toata ziua hartii si care stie sa se plngaceasta toata ziulica ce slujba de rahat are. Ceea ce nu se poate spune si de salariul lui, care este constant indiferent de cite hartiifreaza pe zi, sau pe luna. Apoi la privati, sa nu va imaginati ca acolo este mai usor, pentru ca adevaratii rechini sint in domeniul celor ce vor ca si Dinu Paturica sa se imbogateasca repede: se uita la tine, citeste iute CV-ul, musai cu poza, blondele sint “avantajate”, apoi esti stors si de ultima picatura de imaginatie si de efort, totul pentru un salar promotional care nu mai creste deloc, pina ce iti dai seama ca e mai bine sa-ti bagi picioarele si sa-ti cauti altceva de lucru. Acuma firmele private sint de o suta si de o mie de feluri, cu tot atitea reguli, faza e ca in 99% din cazuri esti practic exploatat, salarul fiind in foarte putine cazuri o apreciere a muncii depuse. Cel mai bine e sa-ti faci propria ta firma, sa ai propriile tale succesusi dar si esecuri, ma rog, tot tacimul, numai ca pentru asta trebe sa ai ceva capital de pornire, care daca nu-l ai esti atuncea nevoit sa lucrii la altii, si care se cheama sclavagism de tip modern. Doar cei puternici si cu adevarat motivati reusesc sa stringa un ban si sa-l investeasca. Majoritatea merg pe principiul “asta este, n-avem ce face…” si atuncea ma opresc si eu aicea, pentru ca… asta e !!!

    Răspunde
  8. Nu prea ai dreptate.Sunt din Sibiu si personal stiu cel putin 2 mari companii private din orasul meu in care pe toate posturile de conducere sunt numai neamuri.Nu pot sa dau numele acestora,dar te asigur ca nu vorbesc din filme.Au angajat neamuri de frica sa nu fie furati,dar s-a intamplat exact pe dos.Pentru a reusi sa faci o afacere cu compania respectiva trebuie sa dai spaga la anumiti directori,neamuri cu patronul.Nu conteaza ca oferta ta e mai buna,conteaza grosimea teancului de bani.

    Răspunde
      • Chestiunea cu performanța îmi pare relativă.
        Nu o să-ți bagi pe pile vărul retardat cu acte, dar poți să-ți bagi fiul, care nu dă randamentul dorit, dar își îndeplinește sarcinile satisfăcător.
        De asemenea, multe joburi sunt ”mecanice” (ceea ce face o secretară e destul de mecanizat), iar nu toate posturile dintr-o companie trebuie să fie ocupate de Think-Tanks.

        Răspunde
        • Corect ce spui, dar multe firme au cel mai des joburi pe vânzări. Pentru că vânzările le aduc bani, profit, cashflow. Iar pe vânzări nu-i ușor, deși mulți se duc într-un miraj pe zona asta. Pe vânzări ai nevoie de oameni cu creier și abilități. Nu paznici la marfă care să-ți bulească clienții pentru că sunt rude și îi doare la bască. Nu?

        • Da, probabil.
          Acolo ai oameni cu creier. Dar o firmă nu e formată numai din agenți. Avem și secretare, meșteri pentru reparații sau femei de servici.
          Afectează cu ceva performanța dacă măturatul durează 10 minute mai mult?

  9. Nu e totu alb negru. Ne-am învățat noi să tot spunem pile și relații, dar și angajarea poate apărea din încredere/recomandare. Evident, nu se aplică la orice poziție, dar sunt destule locuri de muncă unde o persoană cu bun simț, câteva cunoștiințe calificări cheie (la nivel mediu), va depăși pe cineva super calificat dar fără o recomandare decentă.

    Nu vorbim de incompetenți, dar e un oarecare dezechilibru creat și de situația asta.

    Răspunde
    • Competentele le vezi in timp, nu la interviu, asa este. Sunt de acord si cu faptul ca o recomandare e binevenita si se tine cont de ea pentru ca multi fura, si ai vrea sa ai o oarecare siguranta ca nu esti furat. Dar eu n-as vedea recomandarea ca pe o notiune de pile si relatii.

      Răspunde
  10. Angajări la stat: în mare parte ai dreptate..
    Angajări la privat: în mare parte greșești.. Detalii îți pot da pe privat, aici e prea la vedere ;)
    Angajări la privați mici: ai dreptate.

    Răspunde
  11. La treaba cu statul ai dreptate, la treaba cu firmele mari ai dreptate, dar există totuşi şi firme mari unde poţi avea intrare doar dacă ai ceva pile, în schimb la firmele mici cum ai spus tu cu patronaşi ce vor putere, firmă mică se poate considera şi firma cu peste 100 de angajaţi, totuşi ca şi număr de angajaţi poate intra şi o firmă mare internaţională, şi vorbesc de business-uri în IT, care nu necesită mulţi angajaţi, dar totuşi sunt internaţionale şi cu renune, şi unde evident poţi intra doar pe bani sau pe pile.

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.