Cum să învingi insomnia? Trucuri simple pentru un somn liniștit!

Insomnia, în sensul său cel mai simplu, înseamnă dificultatea de a dormi și poate fi însoțită uneori de tulburări psihice cauzate de lipsa odihnei necesare pe timpul nopții. Insomnia poate afecta mult viața profesională și socială, din acest motiv, unele persoane apelează la medicamente, dar aceste pastile sunt de fapt niște somnifere care pot crea dependență. Există din fericire și alte metode de a combate insomnia, iar mai jos am plăcerea de a vi le prezenta. Un nou guest post marca David Raul.

1. Crearea unei atmosfere plăcute: Insomnia înseamnă disconfort, prin urmare, primul pas către un somn liniștit este crearea unei atmosfere confortabile pentru dormit. Aerisiți cât mai bine camera în care dormiți, închideți radioul sau televizorul și asigurați-vă că nu este nici o sursă de lumină aprinsă. 2. Evitați băuturile energizante înainte de culcare: Insomniacii ar fi ultimele persoane care ar servi cafea seara, dar aceasta din urmă nu este singura bogată în cofeină. Sucurile acidulate, anumite ceaiuri (verde, negru) și ciocolata, conțin de asemenea, cofeină și foarte mult zahăr, iar consumul lor seara, produce insomnie și celor care nu se confruntă în permanență cu așa ceva.

3. Serviți un ceai: Unele ceaiuri din plante, cum ar fi mușețelul, menta sau teiul, produc o stare de relaxare care ajută corpul și mintea să se odihnească. Prin urmare, se recomandă o cană de ceai din plante înainte de culcare, atât pentru un somn liniștit cât și pentru sănătatea dumneavoastră, acestea stimulând de asemenea, sistemul imunitar. 4. Aromoterapia constă în utilizarea de arome ce au un efect relaxant. Puteți folosi uleiuri naturale de lavandă, sau puteți să vă răsfățați cu o baie fierbinte, folosind uleiuri speciale de baie.

5. Alimentația va fi întotdeauna un factor de influență asupra modului dumneavoastră de viață, și implicit, contribuie la calitatea somnului. O dietă săracă poate duce la indigestie și la multe alte probleme de sănătate care afectează somnul. Se recomandă consumul de legume bogate în vitamine (salată verde, broccoli, varza de Bruxelles), carne de pui sau de curcan, cartofi, miere, ouă. 6. Faceți mișcare zilnic: Câteva exerciții ușoare vă pot detensiona de stresul acumulat în timpul zilei, prin urmare puțin sport este recomandat atât pentru insomnie cât și pentru sănătatea dumneavoastră în general. Dacă sunteți prea obosit, puteți opta pentru o plimbare scurtă, mersul pe jos fiind la fel de benefic. Totuși nu faceți multă mișcare cu puțin timp înainte de ora de culcare.

7. Evitați tutunul și alcoolul: Aparent, consumul unei băuturi alcoolice produce stare de somn, dar reversul este devastator pentru insomniaci. Dacă inițial vă ajută să adormiți, există posibilitatea să vă treziți al un moment dat și să nu vă mai puteți întoarce la somn. În ceea ce privește fumatul, cercetătorii au descoperit că fumătorii se odihnesc mai puțin, prin urmare, dacă sunteți fumător și insomniac, țigara ar putea fi una din cauze. Sfatul cel mai potrivit în acest caz este evident, renunțarea la fumat, dar dacă este prea dificil pentru dumneavoastră, încercați măcar să reduceți doza de nicotină. 8. Puneți grijile pe hârtie: Stresul este des întâlnit în zilele noastre și din păcate, dificil de combătut. Multe persoane nu pot dormi din cauza grijilor de zi cu zi produse de serviciul solicitant sau de alte probleme de natură socială, sentimentală etc. Este dificil să vă detașați de anumite probleme, dar în loc să vă încărcați emoțional cu un bilanț al zilei, mai bine ați scrie despre ceea ce vă frământă. Scrisul este un alt mod de ”descărcare”, în lipsa unui psiholog.

Trucurile de mai sus reprezintă soluții pentru un somn liniștit, dar nu întotdeauna au efectul dorit. Există persoane care nu pot depăși anumite întâmplări din viața lor, sau care se confruntă cu anumite boli, iar în aceste cazuri, este nevoie de intervenția unui psihiatru sau a unui psiholog, în funcție de natura problemei.

Tratare insomnie

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

3 comentarii la „Cum să învingi insomnia? Trucuri simple pentru un somn liniștit!”

  1. Doresc sa -mi instalati aplicatia IGO simpla fara internet pe un telefon SAMSUNG S4 i9505 Black Edition contra cost evident Daca se poate ,rog un semnal

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.