Noul indicator de bunăstare nu mai e ce a fost. E de bine!

Ce înseamnă bunăstarea? Ce înseamnă bogăția? Ce înseamnă să ai valoare? Cum arăți că o duci bine? Cum arăți că ești bogat? Cum arăți că ai valoare? Cum te diferențiezi față de ceilalți?

  • Nu prin mașini scumpe
  • Nu prin muzică tare
  • Nu prin aur și bijuterii
  • Nu prin țoale scumpe
  • Nu prin adidași de firmă
  • Nu prin casa în care stai
  • Nu prin funcția ta

Și nu o zic eu, o zice un studiu recent derulat de cei de la Wealth Engine care a analizat foarte mulți indicatori de bunăstare (wellness) și bogăție din diverse colțuri ale lumii. Indicatori care se aplică și în România.

Înainte de a începe hai să vedem definiții din dicționar.

Ce înseamnă bogăție?

Ce înseamnă bogăție?

BOGÁT, -Ă, bogați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care dispune de multe mijloace materiale, care are mulți bani; (om) avut. 2. Adj. Care se află, care conține ceva în cantitate mare. Fructele sunt bogate în vitamine. ♦ (Despre flori) Învolt. ♦ Mănos, roditor. 3. Adj. (Despre lucruri) Scump, de mare valoare; fastuos, luxos. – Din sl. bogatŭ.

Ce înseamnă bunăstare?

Ce înseamnă bunăstare?

BUNĂSTÁRE s. f. Situație materială bună, prosperă; prosperitate. [Gen. -dat.: bunăstării] – Bună + stare (după germ. Wohlstand). Ambele definiții au fost luate de pe surse precum Dexonline.ro.

Cum arati ca ai valoare

Cum arati ca ai valoare

Acum că am dat toate sursele și elementele de mai sus ca dovezi putem începe articolul. Asta ca să nu ziceți că în articol am dat păreri personale. Nu, nu e părerea mea. Doar comentez niște studii recente ale bogăției.

Istoria bunăstării

Istoria bunăstării

Este cât se poate de normal ca oamenii să se dea mari. Face parte din natura umană. Încă de pe vremea când trăiam în peșteri era vital ca să arătăm ce valoare avem ca să putem să ne împerechem.

De obicei, bărbații mai grași și femeile mai grase arătau bunăstare pentru că nu oricine își permitea să mănânce atât de mult încât să și depună țesut adipos. Prin urmare, burta și țesutul adipos era semn de bunăstare.

Apoi, au apărut obiectele scumpe. De la diverse coifuri și bijuterii din flori și oase, oamenii au ajuns să confecționeze bijuterii mai avansate din metale sau materiale prețioase precum aur, argint, diamante, pietre scumpe.

Ulterior, bunăstarea, bogăția și ”valoarea” s-au măsurat în pământuri deținute, recolte, case, armate, animale, căruțe, mașini, tigăi, sclavi, telefoane mobile, influență etc. Unele sunt cunoscute și azi ca bogății.

Cum arati ca ai valoare azi

Bogății șmechere (intangibile)

Lucrurile s-au schimbat. Mult. De exemplu nici războaiele nu mai sunt ce au fost. Războiul convențional pentru lupta de resurse și bogăție pur și simplu nu mai este profitabil. Și de asta nu mai este probabil. De exemplu…

China face într-o singură zi prin comerț banii pe care i-ar face în câțiva ani de război în care ar fi cucerit o țară cu diverse resurse. De ce să te obosești să faci asta în 2021, 2022 sau 2023? Nu mai merge șmenul vechi.

Dar nu despre asta vorbim acum. Vorbim despre bogăție, bunăstare și valoare. Războaiele se duc acum informatic, prin învrăjbire și fake news pentru proștii care au și ei acces acum la net și își fac vocea auzită.

De ce? Păi e foarte simplu. Tehnica ”dezbină și cucerește” este singura la îndemâna oricui. Și e și cu bani puțini. Bagi două filme bine făcute pe YouTube cu teoria conspirației și de restul se ocupă proștii țării respective.

Totuși, cum arati ca ai valoare azi

Studiul făcut de cei de la WealthEngine arată 5 elemente de wellness (bunăstare), bogăție și ”valoare” care mie personal îmi plac, dar pe care nu le spun eu, ci doar le traduc un pic mai jos în articolul ăsta.

Profesie – Cum arati ca ai valoare

Profesie - Cum arati ca ai valoare

Poți arăta că ai valoare, că ești bogat să ai ai bunăstare prin profesia pe care o ai. Atenție, profesia nu este una și aceeași chestie cu jobul sau cu funcția pe care o ai. Poți să fii politician fără nici o profesie, de exemplu.

Prin profesie se înțelege școală și educație. În zilele noastre nu mai e suficient să ai adidași, bani, bijuterii și burtă ca să ai valoare și să te vadă lumea ca pe un om de valoare, influent și bogat.

Oamenii de valoare ai zilelor noastre sunt oameni educați, care citesc cărți și își dedică timp pentru hobby-uri noi și mișto. O să zici că e caterincă, dar nu e. E important să fii bun la școală și să obții merite.

Iar lucrul acesta se vede prin foarte mulți interlopi care își doresc să învețe, să citească și să facă afaceri legale și mișto ca să fie în fața tuturor. O să râdeți de ei că o ard cu din astea, dar o să vreți să-i ajungeți din urmă după.

Pentru că interlopii ăia de care voi râdeți și faceți caterincă vor să fie bogați și la bătrânețe, când n-o să poată să mai fie pești și traficanți tari. Orice om, oricât de tare ar fi, are un moment în viață când vrea să devină înțelept.

Diferența dintre ei și unul care se crede deștept este că ei nu urmează o școală normală. Ei, de exemplu, intră pe Udemy aici și se apucă de cursuri. Ei nu stau pe gânduri ca alții. Cumpără un curs. Îl urmează. Fac bani.

Dacă urmezi o școală normală îți recomand să o urmezi în continuare. Măcar pentru diplomă. Nu te alinta ca toate victimele care zic că școala e degeaba. Nu. Școala e bună și ai să vezi mai târziu de ce.

Cu cine stai – Cum arati ca ai valoare

Cu cine stai - Cum arati ca ai valoare

Știi vorba aia ”Spune-mi cu cine stai ca să-ți zic cine ești”. E pe bune. Dacă stai cu cocalari și neaveniți cam asta o să ajungi. Vei deveni oricum suma celor 5 oameni cu care stai și petreci timpul cel mai des.

Oamenii bogați ai secolului nostru și oamenii de valoare ai secolului nostru stau cu oameni de valoare. Nu stau cu scursurile societății. Veste: nu îți vei putea schimba prietenii ca să devină cine vrei tu să devină.

Singura persoană pe care o poți schimba cu adevărat (nu te minți) în viața asta ești tu. Singura persoană pe care o poți controla (cu adevărat) în viața asta, ai ghicit, este tot tu. Nu te obosi să îți irosești energia în altă parte.

Prin urmare, o metodă simplă prin care poți să arăți că ai valoare (dacă vrei să arăți că ai valoare) este să te înconjori de oameni de valoare, de oameni deștepți, de oameni inteligenți, de oameni de la care ai ce învăța.

În plus, s-a dovedit științific că o viață lungă și sănătoasă este oferită de suma relațiilor umane de calitate (autentice, nu gen Game of Thrones în care tu vrei să fii cumătrul lui cumătru`) pe care le ai.

Donațiile și operele de caritate

Donațiile și operele de caritate

Oamenii bogați donează. Oamenii bogați dau înapoi ceva societății. Oamenii bogați și de valoare ajută comunitatea și societatea din care fac parte. Nu te poți numi bogat și de valoare dacă nu faci asta.

Oamenii bogați înțeleg că nu pot fi bogați singuri și triști doar împreună cu alți oameni bogați, singuri și triști. Oamenii cu adevărat bogați donează ce ai mai de preț: timp, bani, energie, înțelepciune. Orice.

Nu ești bogat dacă nu donezi nimic. Fie că e vorba de bani, de înțelepciune sau de sânge, trebuie să dai ceva înapoi societății. Ăsta e scopul vieții. Să îi ajuți pe alții. Ca să vă bucurați împreună de lume, viață și bere.

Operele de caritate arată adevărata bogăție, împlinire și realizare a unui om. Și nu e nevoie să fii putred de bogat să faci asta. De fapt, studiile arată că oamenii mai săraci sunt mai buni și donează mai mult.

În plus, actele de caritate sunt demonstrate științific că te fac să te simți mai bine. Dacă nu o faci pentru alții, măcar fă-o pentru tine. Copiii tăi te vor vedea ca un erou, comunitatea la fel. Vezi filmul ăsta.

Proprietăți – Cum arati ca ai valoare

Proprietăți - Cum arati ca ai valoare

Aici nu o să stau prea mult pe subiect. Ideea e că pământ nu se mai fabrică. Dacă ai pământ sau proprietăți imobiliare sau dacă investești în așa ceva (când nu sunt foarte scumpe) te poți numi un om bogat.

Sunt slabe șansele (dacă mergi la vot și îi încurajezi și pe alții să meargă la vot) ca să mai vină o colectivizare și să-ți ia toate proprietățile. De fapt, cam asta am avut de spus. Mergi la vot și încurajează votul ca să rămâi proprietar.

Bogății șmechere (intangibile)

Bogății șmechere (intangibile)

Cele mai șmechere bogății sunt alea pe care nu pot alții să pună mâna nici dacă vine vreun dictator plin de miere la putere. Ai valoare cu adevărat când nimeni nu îți poate lua nimic și când deții chestii intangibile.

  1. Educația – cursurile, trainingurile și cărțile pe care le-ai citit sunt chestii pe care nu ți le poate lua nimeni. Ce știi (educația, nu informația, că informația e la îndemâna oricui) e al tău. Punct.
  2. Sănătatea – oamenii bogați, oamenii de valoare, oamenii care au bunăstare nu mai sunt grași, bolnavi, bătrâni și sedentari. Bunăstarea acestui secol stă în oameni frumoși, sănătoși și fit.
  3. Pensia – oamenii bogați, sănătoși, de valoare și cu bunăstare au o pensie privată sau o asigurare care le ține spatele. Sau au un plan de investiții ce le asigură spatele la o bătrânețe sănătoasă.

Concluzie la cum arati ca ai valoare

Concluzie la cum arati ca ai valoare

Dacă ai ajuns pe articolul ăsta căutând cum arati ca ai valoare și l-ai citit până la capăt, te felicit. În primul rând ai făcut un pas extraordinar pentru starea ta de bine și pentru bogăția ta ca om.

Fie că vrei să ai mai mulți fani pe TikTok, mai mulți urmăritori pe Instagram sau mai mulți abonați pe YouTube, azi ai învățat că bogăția nu se măsoară doar în bani, cifre (numere) și show-off, ci în chestii cu adevărat utile.

Viața nu este despre valoare. Viața este despre valoarea pe care o oferi celor din jurul tău. Pentru că altfel (dacă rămâi blocat la bani, mașini și femei) o să ți-o ia colegul tocilar de bancă înainte. Care va fi milionar.

Dacă ești un tip sau o tipă deșteaptă, știi deja că ”șmecheria”, ”avuția” și ”valoarea” nu mai sunt ce au fost. Prin urmare vei citi acest articol și îi vei da share ca să faci primul pas în noua bogăție și valoare.

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

Un comentariu la „Noul indicator de bunăstare nu mai e ce a fost. E de bine!”

  1. Când zici bună stare lumea se va deste la ce tip de confort îți permiți. subiectul este relativ și ține de nevoile fiecărui individ, de perspectivele și limitările sale.
    Spre exemplu pentru noi doi bună starea poate sa insemne lucruri diferite, iarăși dacă iei individul de-a lungul vieții lui, mediului unde trăiește fiindcă dacă îl schimbă este posibil să își scadă sau crească calitatea vieții.

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.