Cum a fost la primul eveniment Open Connect Galați

Joi, 14 noiembrie 2013, s-a desfășurat primul eveniment Open Connect din Galați la Yoobi, începând cu 09:30 dimineața. Acest eveniment va deveni cu implicarea voastră un eveniment de tradiție și în Galați, așa cum este deja la București. Următorul eveniment se va desfășura tot joi, tot la 09:30 dimineața, tot la Yoobi, dar pe 28 noiembrie 2013. Trebuie neapărat să veniți și să mă susțineți moral pentru că de data asta voi fi pe scenă și voi susține un pitch. Cred că vom fi 4 vorbitori, dar în acest moment știu că alături de mine va mai vorbi Nicoleta Doina Radu. Urmează să aflu mai multe și să vă țin la curent. Eu mi-am propus să mă încadrez în minutul oferit și să vorbesc în pic despre blogging și avantajele pe care acesta le oferă oricărui tip de business sau inițiativă. Îmi doresc ca în zona Galați –  Brăila să existe cât mai mulți bloggeri activi care să miște lucruri în sens pozitiv și să existe cât mai mulți antreprenori care să afle puterea pe care le-o poate oferi un blog în afacerea lor. De aceea, mă aștept ca pe 28 noiembrie 2013 să vină cât mai mulți bloggeri la Open Connect Galați ca să ofere cât mai multe informații celor interesați și eventual să încheie parteneriate frumoase cu anumite companii. Deci, fac apel la toată gașca BGG să fie acolo. Nu trebuie să vă înscrieți nicăieri și să vi se confirme participarea. Just be there: Yoobi, ora 09:30, joi, 28 noiembrie 2013. Eventual dați-mi un comentariu aici. 10 cafele sunt din partea casei, așa că cei mai matinali vor fi recompensați :), că punctuali mi-ar plăcea să fim cu toții tura asta. În continuare vă las cu o galerie foto de la primul Open Connect Galați. Impresii despre eveniment găsiți pe bloguri aici și aici.

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

4 comentarii la „Cum a fost la primul eveniment Open Connect Galați”

  1. as participa cu cea mai mare placere, dar ora si ziua sunt total nepotrivite. :-) in weekend nu se organizeaza?

    Răspunde
    • Din păcate nu :(. Joi la 09:30 este ziua și ora folosită și la București, iar cum evenimentul este preluat cu titlu de franciză de acolo, nu se prea pot face schimbări.

      Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.