Copilul nu ascultă și am o mare problemă cu treaba asta în ultima vreme. Fetița mea are 3 ani și 8 luni în acest moment și ne este din ce în ce mai greu să ne înțelegem cu ea. Recunosc, am fost înfrânt pe acest subiect. Am pierdut mai multe bătălii, dar nu și războiul, știu asta. Așa că orice sfat legat de cele povestite mai jos mi-ar fi de mare ajutor. Dar fără cursuri de parenting :).

Este ora 01:06, vineri. Copilul nu vrea să doarmă. Este foarte obosită, dar nu vrea să doarmă. Plânge că nu vrea să doarmă. Probabil că ne aud toți vecinii. Deranjăm tot blocul. Mi-e o rușine de mor în primul rând. Bine măcar că e vineri. Poate măcar o parte din vecini nu se duc la muncă mâine.

Pe măsură ce crește am crezut că ne vom înțelege mai bine cu ea. Chiar a fost o perioadă în care lucrurile mergeau foarte bine. Însă acum, la 3 ani și 8 luni, are o perioadă foarte ciudată. Sunt convins că am greșit și noi ca părinți, pe undeva. Nu vreau doar să mă plâng și să mă descarc în acest articol că un copil nu ascultă. Îmi fac și mea culpa. De alintat o alintăm ca pe orice copil normal, cred. Adică nu stăm toată ziua cu dulcegării. E drept însă că am avut și obiceiuri proaste. Când lipseam de acasă cu zilele pe la muncă mereu aduceam jucării și îi făceam toate poftele. Nu pentru că voia ea, ci pentru că așa simțeam noi. Ne simțeam îndatorați probabil. Că am lipsit.

Sara e un copil frumos și deștept. Ne iubim copilul. E normal. Vorbește perfect fără să stâlcească cuvintele. Desenează, creează povești, joacă roluri. Nu zic pentru că e a mea, dar consider că e un copil normal, fără probleme, care se dezvoltă ca un copil normal. În 80% din timp e ok. E o dulceață. Și toată lumea care o vede zice că e un copil super. Și nu le vine să creadă ce probleme avem cu ea uneori. Pentru că, la bază, e un copil cu care te înțelegi.

Numai că are momente în care nu vrea nimic. Din principiu. Copilul nu ascultă ce îi zicem. Și nu vrem să îi impunem chestii absurde. Vrem doar ca în anumite ipostaze să se comporte așa cum ar trebui să se comporte un copil la 3 ani și 8 luni. De exemplu, când am fost la munte avea seri în care pur și simplu nu voia să coboare cu noi la restaurant.

Avea fixuri din astea în care voia doar să stea în cameră, iar eu și soția făceam cu rândul. A fost un concediu frumos, dar tare dificil pe alocuri. O să ziceți probabil că e normal, că așa mai fac copiii. Știu, dar uneori face niște faze care ne secătuiesc de energie. Am încercat și cu frumosul și cu stilul autoritar și cu țipete (că nu mai puteam) și cu pedepse. Nimic n-a mers. De fapt, la pedepse parcă a reacționat mai responsabil, dar pe termen scurt. Oricum, repet, cred că și noi facem ceva prost, dar nu îmi dau seama ce.

Mi-ar plăcea să aflu mai multe din experiența voastră de părinți legată de subiectul ăsta. Menționez că nu e un copil obraznic. Adică nu are intenții rele. Nu strică jucării, nu murdărește, nu face obrăznicii doar de dragul de a face. Nu ezita să-mi lași un comentariu dacă vrei.

P.S.: E 01:29. A reușit Irina să o adormă. După cum ziceam, în rest e o scumpă.

Sara Maria Ursan


Gabriel Ursan
Gabriel Ursan

Blogger la GabrielUrsan.ro, om de marketing online și dezvoltare într-un grup de companii. Pasionat de online și tehnologie. Soț și tată (de fetiță). Vesel, ambițios, optimist. Apropo, ăsta e linkul meu de afiliere dacă vrei să cumperi ceva. Despre publicitatea pe blog.

    6 replies to "Copilul nu ascultă: Nu e obraznic și nu face rele, dar pur și simplu uneori nu ascultă"

    • Postolachi Dumitru

      Gabi, dacă te consolează cu ceva la alții e un pic mai rău: uite la noi când suntem doar unul din noi cu el e cel mai bun copil, ei bine când suntem toți trei el e șeful. Pur și simplu ne joacă pe degete…

      Dacă-i punem seara povești n-are nici o șansă să adoarmă că e atent la poveste, dacă-i punem cântecele din cele pentru somn vrea povești, dacă-i stingem lumina de veghe o vrea aprinsă, când crezi că a adormit strigă după tine că a terminat apa sau și-a turnat-o în pat.

      Dar ne descurcăm și pe ansamblu e frumos :)

      • Gabriel Ursan

        Exact așa e uneori si la noi. Per ansamblu si noi ne descurcam, dar când ne face niște crize din astea de isterie ca nu vrea, nu mai putem…

    • Liviu

      A noastră are 2 ani și noua luni și trecem și noi prin faze exact ca ale tale. Noi de multe ori când nu vrea sa doarmă o întrebăm pe ea, ce vrea sa facă. De cele mai multe ori ne răspunde ca vrea sa se joace cu cuburile. Ii spunem, ok, uite mergem și ne jucam cu cuburile 5 minute dar apoi mergem sa facem nani, da? Încercăm sa ii introducem subtil ideea ca trebuie sa doarmă. Ca altfel nu accepta. Asa e la noi, dar nici asa nu merge de fiecare data. Noi am observat ca, cu cat trece mai mult peste ora ei de culcare cu atât ne este mai greu sa o adormim. Cred ca fiind foarte obosita devine foarte irascibila.

      • Gabriel Ursan

        Da, si la noi la fel. Dacă trece de ora de culcare e mai dificil. Sau dacă nu doarme la pranz, ca a început si cu faza asta.

    • Aurelian

      Intrebare: cum ar trebui sa se comporte un copil la 3 ani si 8 luni?
      Noi am fost la psiholog la 3 ani si diagnosticul a fost ca avem un baiat normal pt aceasta varsta.

      Iar faptul ca nu asculta e ceva normal indiferent de varsta! Ce vei face la 14 ani cand o sa vrea sa se duca in club?

      Am un prieten care are o vorba: copii mici – probleme mici, copii mari ( adolescenti) – probleme mari!

    • Andrei (la 7 ani) face si el multe, ne-a albit pe mine si pe Maria.
      Noi avem si scoala. El, fiind o fire mai rebela, refuza constrangerile scolii.
      Un copil care face sah de placere (de cativa ani), refuza constrangerile scolii. Uneori ma recunosc infrant, dar nu am de ales.
      Uneori mai imi intreb la telefon o prietena psiholog, mai imi da un sfat.
      Daca tot am adus vorba de scoala, incearca sa iei in mana un ghiozdan al unui elev din clasa I sau pregatitoare, este foarte greu.

Comentează la acest articol