Consumator de conţinut

Consumator de conţinut

N-am crezut vreodată că voi ajunge să fiu un consumator de conţinut atât de înflăcărat. Eu, care mă trezeam noaptea cu o idee nouă în minte şi mă duceam imediat la laptop să o pun în aplicare. Eu, care investeam uneori şi 4 – 5 ore pentru un articol bun de pe GSMRo.ro. Eu, care foloseam în general mai mult timp pentru a crea sau pentru a mă gândi la noi oportunităţi de creaţie.

Sunt în acest moment un consumator avid de conţinut original şi de calitate (îmi dau seama mult mai bine acum de ce consumatorii avizi de conţinut original şi de calitate citeau destul de des GSMRo.ro ;) :P). Nu mai am timpul necesar să produc atât de mult conţinut ca pe vremuri cu toate că de multe ori mă mănâncă limba degetele. Cu toate cursurile şi şiretlicurile de time management, tot n-aş reuşi să fac ce făceam înainte. Deocamdată. Aşa că încet, încet, mi-am concentrat timpul liber pe consumarea conţinutului de calitate. Intru zilnic pe Twitter şi urmăresc cu atenţie tot ce postează oamenii sau entitatăţile pe care le urmăresc. Da, chiar dacă nu prea comentez şi sunt un fel de voyor al Twitterului.

Consumator de conţinut

Mai rar, intru şi pe Facebook. Cu toate că mulţi credeau că eu sunt o prezenţă foarte activă pe Facebook datorită plugin-urilor care distribuiau automat postări de pe blogurile mele, trebuie să recunosc că abia acum mă uit cu adevărat la ce-a mai făcut unul, altul. În rest, Google Plus nu prea mă prinde. Nu ştiu de ce. Poate că treaba nouă cu eventurile îmi bagă forţat diverse chestii în calendarul meu Google şi primesc notificari pe iPhone despre „recidivstul Bărbieru” când mi-e lumea mai dragă. Sunt convins că pot da disable la această treabă, dar nu m-a deranjat chiar atât de tare. E nasol că nu m-a întrebat nimeni dacă vreau să fiu notificat de vreo ceva, dar las totul aşa ca să văd unde se ajunge.

Revenind la consumarea conţinutului, pot spune că îi citesc şi mai des pe prietenii mei din blogosferă, în mod special pe cei din blogroll şi în egală măsură pe cei de pe pagina Citesc. Simplul fapt că scriu câte un comentariu mai rar sau deloc se datorează faptului că navighez foarte mult pe internet de pe mobil, iar publicarea comentariilor ceva mai cuprinzătoare e destul de greoaie în aceste condiţii (toată lumea ştie că rar public comentarii scurte de genul „Ce tare!„.

În altă ordine de idei, vreau să vă spun prin intermediul acestui articol că încă mai trăiesc şi că îmi folosesc mai mult ochii şi urechile decât degetele şi limba :). Chiar dacă unii dintre voi poate m-aţi uitat (şi nu vă condamnă nimeni pentru asta), eu cu siguranţă nu mi-am uitat plăcerea de a vă citi şi de a vă observa majoritatea intervenţiilor de pe reţelele de socializare. Este perioada aia din viaţă în care doar consum conţinut şi mă simt bine :).

About The Author

Gabriel Ursan

Blogger la GabrielUrsan.ro, om de marketing online și dezvoltare într-un grup de companii. Pasionat de online și tehnologie. Soț și tată (de fetiță). Vesel, ambițios, optimist. Apropo, ăsta e linkul meu de afiliere dacă vrei să cumperi ceva. Detalii despre publicitate pe blog găsești aici.

6 Comments

  • Francisc

    Reply Reply 13/08/2012

    Salut iti urmaresc de ceva timp articolele tale mai ales cand scriai pe GSMRo chiar de la inceputul lansarii blogului .Atunci mi-am cumparat un smartphon (Galaxi mini) si nu prea stiam prea multe despre folosirea lui la capacitate maxima iar articolele scrise de tine au fost o mana cereasca pentru mine .Am apreciat foarte mult calitatea si continutul articolelor tale, bineintles le apreciez si acuma cu toate ca acuma nu mai scrii asa de mult si te inteleg.
    Am si eu o fetita o cheama tot Sara-Desiree , are in ea o energie extraordinara este tot timpul intr-o miscare continua , creaza diferite jocuri , are o imaginatie de nedescris toate acestea ne consuma pe mine si sotia mea incat nu prea mai avem timp pentru noi.Te inteleg de ce numai ai timp sa scrii , am vrut sa iti raspund la un articol scris de tine inainte de a veni pe lume fetita voastra sa-ti spun ca nu vei mai avea timp sa scrii asa de mult dar sincer am vrut sa vezi singur cum se schimba viata cand in familie apare un nou memebru.Eu inca mai astept articole scrise de tine pe GSMRo , cu toate ca va mai trece ceva timp pana vei putea dispune de ceva timp disponibil pentru asa ceva(3-4 ani )
    Te inteleg cand spui ca ai ajuns un consumator de continut si stiu cum este sa nu prea mai ai timp pentru tine , pentru tot ce era inainte de a veni pe lume Sara.

    • Gabriel Ursan

      Reply Reply 13/08/2012

      Multumesc foarte mult pentru comentariul tau Fancisc! Sa-ti traiasca fetita si la cum imi povestesti, cred ca nici o alta activitate nu merita mai mult in timpul liber decat joaca cu ea. Consider ca sunt momente si etape care nu trebuie ratate din dezvoltarea copilului.

      • Francisc

        Reply Reply 13/08/2012

        Multumesc sa-ti traiasca si tie fetita, sa creasca mare si sanatoasa sa va bucurati alaturi de ea in fiecare clipa avietii ei

  • d-petre

    Reply Reply 14/08/2012

    La scrisul pe blog te poti intoarce oricand dar momentele sau etapele pe care le poti rata nu ti le mai da nimeni inapoi asa ca bucurate de fiecare clipa petrecuta alaturi de fetita ta, de fiecare zambet al ei, de fiecare gest pentru ca de multe ori sunt chestii irepetabile pe care nu vrei sa le pierzi.

  • Moni

    Reply Reply 17/08/2012

    Adevarul e ca sunt anuite teme care si mie imi creeaza ceea ce eu nuesc „obsesie de interes” , motiv pentru care sunt indragostita de un ebook reader.

  • Tudor

    Reply Reply 19/08/2012

    SincE greu sa comentezi de pe tab
    Leta

Leave A Response

* Denotes Required Field