Absolut orice poate fi construit cu o atitudine potrivită. Instigarea la ură într-un mod mai mult sau mai puțin voit poate rupe bariere și poate mișca mase. Urmată apoi de o atitudine potrivită poate construi ceva. Dacă urmată apoi doar de o nouă instigare la ură prin exprimarea unor frustrări incontrolabile, e clar că nu poate duce la ceva bun. Oamenii care digeră frustrări incontrolabile, ură și lipsă de speranță oricum nu pot schimba nimic. Oamenii care digeră ironii fine, urmate de un buton imaginar de call to action s-ar putea să poată schimba ceva. Sunt conștient că uneori trebuie să zgâlțâi bine ceva ca să atragi atenția. Și eu o fac uneori, de cele mai multe ori incontrolabil. Dar o zgâlțâire după zgâlțâire fără a pune reflectorul pe o potențială soluție este egală cu 0. Nu face decât să alimenteze lipsa de speranță a unor oameni care povestesc în prima jumătate de viață ce vor să facă și care în a doua jumătate de viață vor explica de ce nu au putut să o facă. Bineînțeles, niciodată ei nu au fost cauza, ei au fost doar niște victime ale sistemului și a țării sau a orașului în care s-au născut. O critică cât de cât constructivă care susține formarea de soluții este binevenită. Nimeni nu va călări cai verzi pe pereți dacă nu primește un mic șoc de genul “Uite bă!“. Însă dacă postările se rezumă doar la “Ce de rahat e viața și nu mai putem face nimic în sensul ăsta!“, vor aduna trafic de la 90% din cei care nu contează și de la 10% care se amuză de cât de lame poate fi expusă o prezentare pentru looseri. Deci, mai construim și noi ceva sau continuăm să ne plângem de milă? Ce? Cum? Când?
In sensul acesta, problema e ca nu toti putem fi constructori de idei, conceptii, situatii cu succes.
Nu e nimic rau in faptul ca cineva doreste o viata linistita, concentrat pe profesia si familia lui.
Gresit este sa poti face ceva, sa nu vrei sa iesi din zona de confort, sa nu ai curajul sa risti, sa oscilezi intr-un noian de decizii si indecizii.
Nu trebuie sa vedem totul in alb si negru, sunt o infinitate de nuante de gri.
Nu e usor de judecat cineva, nu se poate face fara sa se cunoasca circumstantele, capacitatile si baza personalitatii sale.
M-am trezit in situatia de a esua si de a ma lamenta apoi, e o suferinta cand esti constient ca reactionezi gresit, ca nu stii sa gestionezi un esec si destul de complicat sa faci o introspectie in constiinta proprie si sa si reusesti sa depasesti hopul.
Mai rau e sa te lamentezi si sa dai vina pe altii doar pentru a te simti bine si a te absolvi de vinovatie.
Asta la nivel individual. La nivel colectiv e mai complicat, multimea poate fi manipulata si ceea ce se credea a fi o cauza nobila poate fi sau poate deveni o tragedie, acolo unde apar profitorii.
Iubesc nebunii curajosi, spargatori de limite si mentalitati invechite, ei pot construi ceva.
Subiectul e vast si se poate comenta mult si cred ca exista o multitudine de opinii.
Prostia omeneasca a fost,e ste si va fi.Unii mai si scot bani din ea :)