Ce urăşti cel mai mult?

În calitate de om de dezvoltare business / personală / profesională, trainer, facilitator, coach sau cum naiba m-aş mai putea numi, n-aş avea voie în veci să scriu un astfel de articol.

Că de …, toată populaţia de traineri şcoliţi ca la carte mi-ar sări în cap spunându-mi pe un ton mai mult sau mai puţin prietenos că în dezvoltare n-avem voie cu chestii negative.

Chestiile negative atrag după sine numai chestii negative, domle` şi oamenii nu vor putea evolua niciodată aşa, că dacă vor să audă chestii negative e suficient să stea cu oamenii mediocri, neşcoliţi.

Un rahat. E ca şi cum ai încerca să mă convingi prin diverse metode că mediul educaţional e de vină că majoritatea copiilor din ziua de azi sunt proşti şi că în loc să-şi dorească să înveţe ca să ajungă oameni respectabili, visează să ajungă ca nea` “ceafă lată” care sperie copile retardate să se prostitueze, din dragoste pentru ei.

Nu frate, oamenii proşti sunt proşti indiferent că sunt loviţi sau nu de soartă, indiferent că sunt copii, adolescenţi sau adulţi. Aşa este şi aşa a fost din totdeauna. Nu le mai căutaţi motive proştilor şi leneşilor că viaţa-i nedreaptă că aşa a fost şi aşa va fi întotdeauna. Lăsaţi idealismul ăsta de rahat sub care ascundeţi o slăbiciune similară prostiei. Parcă vă şi văd cum vă faceţi fundaţii de proşti pentru proşti şi pe alocuri mai vindeţi la alţi proşti prostia voastră. Pardon … există deja aşa ceva.

E un articol relativ lung aşa că vă rog să nu-l citiţi dacă mai degrabă aţi asculta o manea gratis pe YouTUBE.

În primul rând, proştii adoră să dea vina pe altceva sau altcineva pentru viaţa grea şi stresată pe care o duc. Alţi proşti cu experienţă deja încep să exploateze zona asta şi să vândă servit pe tavă ce vor proştii să audă. Şi aşa se nasc traininguri şi workshop-uri pentru proşti unde înveţi să fii un părinte mai bun pentru copilul tău deştept, mânca-l-ar focul, care n-a reuşit să ia examenul de bacalaureat, să obţii un job mai bun pentru că toţi angajatorii tăi erau doar nişte porci avizi după propria bunăstare şi exemplele pot continua.

Nu frate. Dacă n-ai luat examenul de bacalaureat, nu da vine pe Funeriu, Macovei sau care naiba se mai perindă pe la educaţie. Eşti prost. Punct. Dacă vrei să faci ceva în direcţia asta, faci. Dacă nu, caută umeri pe care să plângi, iar dacă îţi permiţi, umeri care să fie suficienţi de mobili să îşi aşeze capul astfel încât să te pupe şi în fund, dă-le şi nişte bani că ţi-au făcut coaching de lux, ce naiba!

Mă fraţilor, eu nu reuşesc să înţeleg cum de unii îşi permit să aibă astfel de probleme existenţiale. Noi (şi nu-s din ‘ala care să o ardă cu “pe vremea mea“) cum naiba am reuşit să “reuşim“? Ne-am şi distrat, am şi fumat, am şi băut, le-am încercat pe toate şi am făcut show-uri pe care unii nici nu le visează, dar am reuşit să fim totuşi ok. Am reuşit să mergem pe o anumită lungime de undă. Una corectă pentru anumite percepţii. Incorectă pentru altele, normal.

Să revenim, chipurile, la dezvoltare personală. Dacă te întreabă cineva ce iubeşti cel mai mult vei putea să răspunzi probabil doar cu câteva lucruri perfect concrete, însă dacă te întreabă cineva ce urăşti cel mai mult, lucrurile concrete cresc brusc la număr. Dacă ţi-e greu să spui lucrurile care le iubeşti sau le apreciezi cel mai mult, atunci fă exerciţiul să spui lucrurile pe care le urâşti cel mai mult. Automat îţi vei da seama apoi şi de lucrurile pe care le iubeşti şi le apreciezi.

E un exerciţiu pentru oamenii inteligenţi care nu se vor umple de ură dacă îl parcurg. Îi va face doar mult mai conştienţi de ce iubesc şi apreciază cu adevărat la un om şi la viaţă în general. Şi ca să nu spuneţi că doar arunc săgeţi şi închei articolul, am să vă spun eu ce urăsc cel mai mult, ca să pot să-mi dau seama ce iubesc şi ce apreciez.

Urăsc lipsa de punctualitate

Nu suport chestii de genul “ne găsim în jurul orei x” sau “vin în 5 minute” şi ajungi în 10. Şi eu mai întârzii, dar când întârzii deja transpir, devin agitat, dau mesaje anunţând întârzierea şi fac tot posibilul să ajung cât mai repede. Dacă vrei să-mi dai un leasing pe multe mii de euro şi îmi zici că eşti în drum spre mine şi că ajungi în 5 minute să-mi prezinţi oferta, atunci aşa să fie. Dacă ai întârziat deja 1 minut şansele să-mi vinzi ceva scad dramatic. Dacî întârzii o oră mai degrabă nu mai vii şi nu mă mai cauţi niciodată.

Ai un interviu de angajare şi ai întârziat 1 minut, eu nu te mai angajez, nici să pari cel mai bun la interviu. Scuze vor exista întotdeauna pentru întârzieri. Şi la tine şi la mine. Nici la mine nici la tine nu ţin. Tatăl meu este un om foarte punctual şi am moştenit asta de la el. Spre deosebire de mine, el are mai multă răbdare cu cei care întârzie. De accea m-a făcut pe mine, ca să taxez lipsa de punctualitate la orice pas :D.

Deci, nu doar că apreciez, dar iubesc punctualitatea.

Urăsc lipsa de integritate

Dacă mi-ai promis ceva şi nu te-ai ţinut de cuvânt, nu mă interesează că a venit apocalipsa pe capul tău. Şi chiar dacă vine apocalipsa şi eşti în urmă cu un deadline, te voi înţelege perfect doar dacă mă ţii la curent cu detaliile apocalipsei care a venit peste tine şi îmi vei da în cele din urmă un nou termen de care să te ţii, luând în calcul o nouă apocalipsă care ar putea veni peste tine şi de care data asta nu mă mai interesează.

Nu-mi place să rog pe cineva ceva, persoana respectivă să-mi promită că se va rezolva fără probleme şi mai apoi să mă trezesc că nimic din tot ce am discutat nu s-a întâmplat.

Deci, apreciez când cineva se ţine de cuvânt.

Urăsc mitomania

Cine nu urăşte să fie minţit? Nu ştiu, poate unii chiar au nevoie să fie minţiţi ca să se simtă ok. Eu nu. E ca şi cum tu te apuci de făcut cursuri de parenting şi povesteşti cât de tare părinte eşti, pe când unul dintre copii tăi nici nu vrea să mai audă de tine pentru că ai fost lipsit de punctualitate şi de integritate (vezi mai sus). Ăsta e un exemplu de minciună fără echivoc, fără drept de apel şi fără loc de motive.

Adevărul doare aproape mereu, dar e al naibii de sănătos. Dacă nu aveam lângă mine oameni importanţi mie care să-mi zică constant adevărul în faţă, nici nu evoluam şi nici nu uram atât de tare mitomania.

Deci, apreciez adevărul spus în faţă şi am învăţat să-i fac faţă fără să mă supăr.

Urăsc dependeţa

Nu suport nici să fiu dependent de cineva, dar nici să fie cineva dependent de mine. Nu-mi place să stau după coada nimănui sau să fiu la mâna cuiva şi caut mereu soluţii în acest sens indiferent de mediul nou în care trebuie să mă descurc. În aceeaşi măsură nu-mi place ca cineva să fie dependent de mine şi să nu poată să-şi vadă de treaba lui fără să mă consulte la fiecare pas mărunt (asta se “mănâncă” cu mult management şi deşi evoluez la acest capitol, recunosc că mai am mult de treabă).

Şi dacă tot vorbim de dependenţă, nu-mi place dependenţa de nici un fel, fie că e vorba de anumite mâncăruri, băuturi, ţigări sau mai rău, anumite substanţe.

Deci, apreciez independenţa (nu dusă la extrem).

Urăsc nesimţirea

Mulţi pot ridica o mână sus la acest capitol, dar eu nu mă refer doar la cei care aruncă gunoi pe stradă, scuipă seminţe sau sunt mârlani în trafic. Asta e deja o formă superioară de nesmiţire pe care ar trebui s-o rejectăm cu toţii.

Eu mă refer mai degrabă aici la cei care nu au simţul penibilului, vorbesc aiurea şi exprimă o părere mai bună despre ei decât ar avea şi propriile lor mame.

Deci, apreciez oamenii cu bun simţ.

A fost aşa nasol?

Iată că a exprima ce urăşti cel mai mult, te poate ajuta să descoperi ce apreciezi cu adevărat.

Tu ce urăşti cel mai mult ca să-mi spui ce iubeşti/apreciezi cel mai mult?