Am investit în Herity Network, un proiect crypto nou aflat acum în presale

De mult voiam un proiect nou care să fie foarte la început pentru a putea investi când unitatea costă doar câțiva cenți astfel încât respectivul proiect să aibă șanse reale să facă și 100X. Nu am prins la presale 1 cu 50% reducere, dar am prins la presale 2 cu 35% reducere.

Din câte știu presale 2 expiră pe 13 decembrie 2021.

1 x Her se vinde în acest moment cu 0.035 USD și poate fi cumpărat cu BNB sau USD direct de la ei de pe site, de aici. Pentru a cumpăra este nevoie să îți faci un cont, să-ți verifici contul KYC (adică poză cu cartea de identitate față-verso și poză cu ea în mână).

Atenție mare, trebuie să ai un portofel de tip Trust Wallet sau Metamask pentru a putea cumpăra și primi Her. Nu merge să bagi adresele din exchangeuri precum Binance. Prin urmare, dacă vrei să cumperi Her cu BNB, trebuie să-ți transferi mai întâi din Binance în Trust Wallet.

Pentru cei care preferă varianta video, am făcut un videoclip pe vlog. Dacă nu se încarcă videoul de mai jos, apasă aici.

Nu este sfat de investiție!

Nu este sfat de invesție!

Rar spun ce cumpăr pentru că am făcut și investiții proaste la viața mea. Destul de multe. Prin urmare, nu vreau să te influențez cu nimic. Nu spun să investești sub nicio formă în proiect. Nimic din ce zic eu nu e sfat investițional. Nu este legal în primul rând să dau astfel de sfaturi.

Voi scrie în acest articol care au fost motivele care m-au convins să bag niște bani în acest proiect a cărei echipă are foarte mulți români în ea. Însă nimic nu e sigur în piața crypto și dacă vine bear market, multe proiecte pot dispărea rapid. Fă-ți propriul research.

Ce este Herity Network

Ce este Herity Network

Mă voi strădui să simplific la absurd explicațiile, pentru cei care nu știu atât de multe. Pentru cei mai tehnici voi lăsa două videoclipuri cu explicații mai ample. Unul în română, făcut de Alexandru Hobincu și unul în engleză realizat de cei de la Crypto Gems.

Herity Network este un Global Decentralized Network for Seed Crowdfunding and NFT auction store. Pe românește, este o platformă de crowfunding pentru proiecte din lumea crypto care poate finanța diverse proiecte promițătoare din această piață.

La final de roadmap se dorește ca Herity Network să fie și un magazin de NFT-uri sau mai degrabă de licitații de NFT-uri. Momentan asta mă interesează mai puțin. Însă treaba cu Seed Crowfunding este destul de interesantă și e unul dintre motivele din umbră pentru care am investit.

Cum povestea și Alexandru Hobincu în videoclipul său, imaginează-ți că Herity Network este un grup de investitori asemenea celuia de la Arena Leilor. Cei care au proiecte crypto vin și le prezintă la Herity Network pentru a obține finanțare în vederea dezvoltării.

Iar această finanțare fiind sub forma de Seed Crowdfunding, dacă vei deține Her, nu doar că vei afla din timp de niște proiecte crypto noi pe care poți să stai cu ochii, dar vei avea posibilitatea să și participi la votarea finanțării acestora dacă vrei să te bagi în asta.

De ce am investit eu în Herity Network

De ce am investit eu în Herity Network

Iată principalele motive pentru care eu am luat decizia de a investi în Herity Network. Repet, nu este sfat investițional. Scopul acestui articol este doar strict pentru divertisment. Zona crypto este foarte volatilă și periculoasă. Și nu glumesc când zic asta.

  1. Acces la proiecte noi. Fiind o platformă de Seed Crowdfundig, voi avea acces la proiecte noi crypto înainte ca să se afle public despre ele. Mie mi se pare o valoare mai mare decât potențialul profit pe termen mediu și lung pe care îl pot obține cu Her.
  2. În presale poți cumpăra de maximum 5000$. Echipa de proiect a decis acest lucru pentru a evita balenele care pot achiziționa cantități uriașe de Her pentru ca mai apoi să miște prețurile din piață așa cum doresc și cum știm că se mai întâmplă uneori.
  3. Echipa din proiect nu poate vinde tot odată. Știm foarte bine că există scam coins (cum a fost prostia de Squid) unde ăia au făcut rug pull (au vândut tot și au fugit cu fondurile). La Her există Smart Contracts ce nu permit fondatorilor toată vânzarea de Her.
  4. Echipa de proiect în sine. Este o echipă formată din români. Nu cunosc pe nimeni personal, dar am mai aruncat o vorbă în stânga și în dreapta și am aflat că sunt oameni serioși care chiar cred în acest proiect, știu cum să îl facă și au un roadmap realist.
  5. Caritate. În lumea crypto se învârt mulți bani și este păcat dacă o parte dintre acești bani nu influențează pozitiv și lumea reală, oameni reali, suflete reale. Pe mine mă atrage această zonă și dacă de data aceasta pot îmbina utilul cu plăcutul, vorba cărții, de ce nu?

Cum cumperi Her (Herity Network)

Cum cumperi Her Herity Network

Este foarte important să ai un portofel de tip Trust Wallet sau Metamask. Nu trebuie să folosești adresa ta de BNB din Binance sau Coinbase, pentru că nu îți vor fi oferite tokenurile cumpărate și vei pierde banii. Deci, asigură-te că ai un astfel de portofel.

Apoi îți faci cont aici. Va trebui să-ți oferi numele complet, adresa și vei avea nevoie de o adresă de email. Prima dată îți vor verifica adresa de email trimițându-ți un email pe aceasta, iar tu trebuie să dai click pe linkul de confirmare.

Pentru a cumpăra Her, va fi nevoie să îți fie verificată identitatea. Este procesul de KYC (Know Your Customer) impus de UE pentru a preveni spălarea de bani, traficul de substanțe sau elemente interzise sau finanțarea grupărilor teroriste. E o procedură standard.

Asta înseamnă ca va trebui să trimiți o poză față verso cu cartea de identitate, permisul sau pașaportul. Și un selfie cu tine în care ții documentul de identitate în mână. Mie mi-au făcut verificarea KYC într-o oră și jumătate parcă, dar depinde de încărcarea lor.

Am primit pe email că verificarea a fost realizată cu succes și că pot cumpăra. Puteam să cumpăr prin USD (nu știu ce opțiuni de plată există exact) sau prin BNB. Aveam BNB în contul , așa că mi-am transferat din Binance în Trust Wallet.

Când m-am înregistrat ca să cumpăr Her am băgat adresa de BNB din Trust Wallet. Tot de pe aceeași adresă trebuie să și cumperi Her. După ce transferi plata, durează până la 6 ore ca să-ți vezi banii în contul de pe Herity Network pentru că se aprobă/verifică manual.

Ce ai cumpărat efectiv în va veni pe Trust Wallet în momentul în care se termină vânzarea de înainte de lansare, așa că nu te impacienta că momentant nu ai unde să depozitezi și să muți Her la tine în wallet. Vei primi email când se va întâmpla asta.

Informații Herity Network

Poți afla mai multe informații despre Herity Network din cele două videoclipuri de mai jos.

Dacă nu se încarcă videoclipul de mai sus, apasă aici.

Dacă nu se încarcă videoclipul de mai sus, apasă aici.

Concluzii de final

Concluzii de final

Poți să te înregistrezi aici dacă vrei să afli mai multe sau să cumperi Her. Repet, nu este sfat investițional. E drept că este un proiect aflat la început cu posibilitatea mare de return, dar asta implică și riscuri foarte mari pe care nu e ok să ți le asumi legat la ochi.

Tot ceea ce știu sau am avut de spus despre acest proiect am scris în acest articol. După cum bine mă știți unii dintre voi, eu nu scriu în articole una și în privat zic alta. Prin urmare, nu am alte informații suplimentare de oferit în privat despre proiect :) Vom vedea ce va fi.

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.