Cateva clarificari legate de ura

Scriu acest articol datorită sau din cauza acestui articol pe care tot eu l-am scris. În articolul cu pricina am publicat niște imagini neverificate cu privire la atrocitățile care s-au întâmplat în 1940 în Germania și atrocitățile care se întâmplă în acest moment în zona Israel-Fâșia Gaza, de ambele părți.

După cum scriam și acolo, îmi asum și puteți să-mi ziceți ce vreți, dar asta nu înseamnă că e adevărat tot ce ziceți. Abia acum încep să-mi dau seama cu ce te confrunți atunci când scrii despre astfel de subiecte sau despre politică. Chiar dacă păstrezi un ton diplomatic și neutru. Chiar dacă nici tu ca blogger nu ai o părere încă bine formată, iar printr-un articol de gen nu ai intenția să judeci pe cineva.

Pe această cale doresc să transmit doar că ura aduce ură, iar eu niciodată nu voi facilita transmiterile de ură. Nu le voi lăsa să aibă loc. Dacă un lucru pe care îl zic eu e verde, dar tu îi dai nuanțe de galben, e problema ta. De fapt, asta e problema. Trăim într-o lume în care mulți oameni cred că au ceva creier și îl folosesc în direcții greșite. Spre exemplu, orice știre bombastică îi face loc alteia și în loc să ne gândim la ce putem rezolva la noi în curte, participăm la discuții care ne depășesc. Și am să încep cu mine, pentru că am căzut în capcana asta.

De aceea, dați-mi voie să-mi repet principiile. Nu sunt de acord cu războiul. Chiar dacă orice război a adus ulterior un boom economic pozitiv în majoritatea țărilor în care s-a purtat acesta. Pentru că în război mor oameni. Și oameni nevinovați. Majoritatea sunt nevinovați. Inclusiv soldații care primesc ordine să ucidă. Militarii mor primii într-un caz ideal de război. Dar și militarii sunt oameni. Deci, dați-mi voie să am încă un motiv în plus pentru care eu personal nu sunt de acord cu războaiele.

În același timp, vreau să cred despre mine că mă maturizez. Și uneori războiul este inevitabil. Dar prefer oricând un război economic decât unul militar. Pentru că războaiele economice implică mai mult creierul decât forța. Sunt mult mai grele și mai parșive războaiele economice, dar sunt cu mai puțină vărsare de sânge. Cel puțin în mod direct.

De aceea, prefer oricând să știu că un război este câștigat prin negociere, management și rezolvarea ingenioasă de provocări economice. România are în acest moment nevoie de generali care să fie capabili să susțină astfel de războaie. “hai să vedem cum creștem veniturile, hai să vedem cum eficientizăm costurile fără să existe pierderi de locuri de muncă, hai să vedem cum îmbunătățim infrastructura la un preț corect” etc. Ei bine, astea sunt sunt direcții pe care ar trebui să le auzim. Nu chestii militare. Nu în 2014 și mai târziu. Mi-ar plăcea ca până mor să avem o lume în care fiecare să lupte cu creierul de la egal la egal, dacă tot vrea să lupte, nu cu forța.

Și am îngroșat cuvântul fiecare pentru că în acest moment sunt câțiva care luptă și cu creierul. În general ăia care iau tot de pe urma conflictelor militare. Sunt puțini și le merge bine. Și le va merge bine multă vreme de acum înainte. Pentru că sunt puțini care gândesc. Nu mă refer aici la teorii ale conspirației sau alte chestii pe care nu le putem înțelege și ca orice lucru pe care nu îl putem înțelege îl transformăm în subiect de frică. Mă refer doar la a gândi. Și atât. Ar fi suficient în primă fază. Pentru că oamenii care gândesc dezvoltă empatie și capacitate de a oferi libertate celorlalți.

Iar atunci când dezvolți astfel de abilități ale creierului, nu ai să mai sari de cur în sus când e vorba de unguri (gen România), de gay (gen România), de musulmani, de orice tip de minoritate. Avem loc cu toții și putem trăi fericiți fără să ne omorâm între noi, concentrâdu-ne mai degrabă pe bunăstarea noastră și a familiilor noastre. Acest lucru nu poate exista fără bunăstarea celor din jur. Iar unii au nevoie de ajutor ca să dezvolte o gândire mai puțin extremistă. Întrebarea e: cum pot fi ajutați fără să fie puși la zid sau, mai rău, omorâți? Cam despre asta e vorba la capitolul evoluție. Fără ură.

Ura aduce ura

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

5 comentarii la „Cateva clarificari legate de ura”

  1. AAA, era sa uit! Ce ti-am scris anterior nu este o parere, ca universul in care traim nu este democratie, nu asa tre sa intelegem ce se petrece cu noi sau in jurul nostru! Este ceva ce ti-am zis, bagi la cap si executi! Ciocu mic si joc de glezne, doar asa putem reusi intr-o societate care se duce la vale pe zi ce trece!

    Răspunde
  2. Omule, pune mana si da-te jos din paradisul ala imaginar si invelisul ala protector pe care ti l-ai creat, pentru o existenta ideala. E clar ca nu distingi realitatea de lumea perfecta la care visezi. In primul rand, vorbeai in articolele anterioare despre o anumita cucerire a unor planete si despre razboaie si pace ca in romanele lui Tolstoi, in care foloseai anumite clisee verbale, demne de o atitudine hilara vizavi de tine. Inseamna ca nu te-ai maturizat. Dragul meu, realitatea nu inseamna plimbari in parc, copii multi, distractie seara in Centrul Vechi, sau vara la mare si munte. In timp ce iti scriu randurile astea se fac procedee de infertilizare, adica nu ti se taie organul genital, ci se injecteaza o substanta in corpul tau care va ramane acolo pana intri sub pamant. E un procedeu experimental testat doar pe subiecti masculini, dar tinde sa devina popular. Momentan este strict secret atat de persoanele care se ocupa de interventie cat si de pacienti. Lumea in directia asta va merge. Si apropo. sunt multe resurse epuizabile pe aceasta planeta. Ia sa-mi faci tu un calcul simplu: daca vom ajunge de la 6 miliarde la 9-10 miliarde si nu vom face ceva sa oprim natalitatea asta in draci, care e o blasfemie la adresa naturii dupa modul in care e perceputa, ce crezi ca se va intampla cu noi? Gandeste-te un pic, natalitatea ar trebui sa fie un fenomen extrem de rar, care sa se produca odata la cativa ani, nu sa aiba efectul opus… secunda si copilul, cum se intampla pe tot Globul in momentul asta. Poate un razboi ceva, va rezolva problema. Sau poate o pandemie globala. Sa nu te gandesti ca toti vor sa isi faca acum vasectomii sau sa isi spuna in sinea lor: “bai, ce rost mai are? si asa suntem prea multi pe pamantul asta! lumea trebuie sa dispara!”. Nu, este gresit! Trebuie sa te gandesti ca noi oamenii, omoram planeta incetul cu incetul, picatura cu picatura, prin factori dependenti de noi si independenti de noi… cum ar fi Soarele, Luna, stelele, meteoritii, galaxia, oceanele, vulcanii etc. Ziceai ceva de popularea unor planete: hai sa iti spun ceva: e ca si cum am invada o alta lume, adica eu as intra peste tine in casa, in cazul de fata, noi am intra peste o civilizatie net superioara cu care am purta o lupta pentru teritoriu… In afara de asta, stii cat de greu este si cat dureaza sa fie colonizata o planeta: exista numeroase incompatibilitati legate de atmosfera incarcata cu elementi chimici toxici, gaze toxice, resurse de apa insuficiente, sol nefertil si incarcat cu bacterii si paraziti care de-abia asteapta sa te termine, lent si dureros.. Cred ca nu ai dat piept pana acum cu realitatea si esti departe de adevarul de care vorbesti pe blogul tau. Nu mai vorbi din stele, pune mana si documenteaza-te bine inainte sa scrii ceva. Probabil ca nu vei fi de acord cu ce spun eu si poate esti unul din cei care atunci cand verifica un comentariu, daca nu ii convine, nu il aproba. Nu are nimic, doar asa pentru cunostinta ta generala.
    Cred ca este momentul sa spunem ca lumea in care traim este apocaliptica, a ajuns la saturatie. Toate evenimentele din jurul nostru ar trebui sa ne dea de gandit, dar noi ne multumim sa traim in indiferenta si ignoranta, cea mai mare greseala pe care o poate face nenorocita asta de fiinta numita om, sursa tuturor relelor. Pe romaneste “s-a umplut paharul si incepe sa dea pe dinafara, sa refuleze…”
    P.S: Astept un reply la mesaj sau la adresa mea de mail daca ai vreo obiectie…

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.