Când vrei să faci un lucru, scoți bani și din piatră seacă

Nu știu dacă e pură ambiție sau mai mult de atât, însă îmi place acest lucru la mine. Ei bine eu când îmi propun ceva fac tot posibilul ca acel ceva să se îndeplinească și nu las nimic să îmi stea în cale. Atât de mult mă ambiționez încât parcă ajung să complotez cu mama natură astfel încât toate lucrurile să fie în favoarea mea. Așa s-a întâmplat de exemplu atunci când mi-am luat bicicleta.

Imediat ce am primit primii 200 de lei, nici nu știu când au venit și restul de 400 și am strâns suma finală. Peste noapte apăruseră fel și fel de oferte de colaborare astfel încât pot zice că mama natură a fost de partea mea.

Din acest motiv nu îi voi înțelege niciodată pe cei care zic că ar dori să facă un anumit lucru sau să-și cumpere ceva însă nu au bani. În primul rând dacă îți dorești ceva cu adevărat atunci faci tot posibilul ca acel vis să devină realitate. Cauți cât mai multe oportunități de a face bani și în cazul în care nu găsești nimic poți chiar și să apelezi la un credit de nevoi personale. Orice pentru visele noastre, că doar o viață avem. Nu?

Chiar dacă nu am apelat niciodată la această metodă și mereu am găsit surse de bani pentru care să muncesc, dacă vreodată nu reușesc să strâng banii pentru unul din visele mele atunci aș fi dispus chiar să apelez și la această metodă. Până la urmă ce aș avea de pierdut? Nu știu. Știu însă ce aș putea câștiga: îndeplinirea unui vis.

Acum strâng bani pentru permis și am aproape jumătate din banii necesari. Totuși am făcut niște calcule care-mi spun că până în iulie ar trebui să am fiecare leu. Recunosc însă că cifra banilor de pe cardul meu nu s-a schimbat deloc în ultimele două săptămâni așa că de multe ori m-am uitat pe site-uri ca acesta căutând mai multe surse care ar putea ajuta la îndeplinirea visului meu.

Așadar, chiar dacă nu îmi prea plac banii și nici ideea în sine de a-mi dedica o mare parte din timpul meu strângandu-i, trebuie să recunosc că fără ei visele noastre nu ar putea deveni realitate, aceștia fiind ca o punte care ne-ar putea duce acolo. Dacă nu există puntea, noi nu ne putem îndeplini visele. Destul de simplu de spus, însă atât de greu de realizat uneori.

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

Un comentariu la „Când vrei să faci un lucru, scoți bani și din piatră seacă”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.