Cameră IP de supraveghere video ieftină și bună și pentru monitorizare copii

În 2019 (ce noroc am avut, că m-a prins izolarea din 2020 așa) m-am mutat la casă. Asta a implicat o altă zonă de locuit, curte și rate mai mari la bancă, dar asta e altă poveste :) Cert este că aveam nevoie de camere.

Camerele de supraveghere video au avansat mult, iar atunci în 2019 am ales să montez niște camere de supraveghere video de exterior cu IP. La fel am ales și pentru interior, tot camere IP. Merită achiziția și vă zic și de ce.

Cei de la Vitacom Electronics mi-au trimis în teste o cameră IP Heimvision. Este o cameră video IP Smart, ce se conectează prin WiFi (fire și deranj mai puțin), filmează la rezoluție Full HD (1080p) și e foarte ieftină.

În acest moment costă sub 200 lei bucata și face de toate. De aceea vă spuneam că merită achiziția. Pentru că spre deosebire de un baby monitor de 500-600 lei, poți folosi camera asta video IP lejer.

Sau dacă nu vrei să-ți monitorizezi audio-video bebelușul, poate vrei să o montezi în camera copilului mai mare, sau pe holurile casei pentru propria ta protecție. Să vă zic și ce știe să facă de banii ăștia.

Păreri cameră video IP Heimvision HM202A

Camera video IP copii

Camera video IP Heimvision HM202A vine în pachet cu cablu de alimentare microUSB, dar și cu sistem de montare pe perete (opțional) dacă vrei să o poziționezi cu ”capul în jos” într-un colț de casă.

După cum se vede și în imagini, această cameră video IP este mică, discretă și este fabricată dintr-un material decent. Adică nu aduce a chinezărie din aia super mega ieftină care se dezintegrează sau ceva :)

Principalele avantaje pe care le-am descoperit la această cameră video sunt:

  • Filmează sau afișează imaginile în rezoluție Full HD, dar dacă vrei să economisești lățime de bandă sau dacă ai net mai slab, poți folosi oricând calitatea SD pentru a menține conexiunea.
  • Filmează cu sunet, iar sunetul este înregistrat și redat destul de clar pentru o cameră de supraveghere. De exemplu, într-un dormitor clasic (nu o hală imensă) poți auzi foarte clar ce se discută.
  • Înregistrează direct în cloud. Adică până hoțul pune mâna pe ea și o distruge/scoate din priză/fură cu totul este filmat și videoul este trimis în cloud. Îl accesezi de pe telefon oricând.
  • Ai o perioadă de trial care îți stochează filmările în cloud timp de 3 zile și apoi se rescriu (ca la o cameră auto de bord). Dacă vrei să ai mai mult timp sau spațiu în cloud poți cumpăra de la ei.
  • Dacă nu vrei să stochezi în cloud, sau dacă vrei o stocare paralelă (adică și fizică și în cloud), poți opta pentru un card de memorie microSD de până la 128 GB (nu vine în pachet, ți-l iei separat).
  • Poți controla camera de pe aplicația de pe smartphone. Se mișcă sus, jos, stânga, dreapta și îți oferă o imagine clară și de ansamblu asupra oricărui spațiu pe care ai dori să-l monitorizezi.
  • Mai mult, are posibilitatea de a filma doar atunci când detectează mișcare, face diferența dintre obiecte și oameni și dacă vrei, poți activa opțiunea de urmărire, adică să se miște singură după om.

Eu personal o să-mi iau una pentru pod, deoarece acolo e singurul etaj neterminat al casei și până la final de februarie plănuiesc să îl finisez. O s-o instalez ori pe un raft de bibliotecă, ori pe un colț, invers.

Camera se setează foarte ușor. Instalezi o aplicație pe smartphone (iOS sau Android) și urmezi pașii (scanezi un cod QR, sau te conectezi la WiFi-ul camerei). Și aplicația chiar merge, nu crapă (testat pe iOS).

Concluzie cameră video IP ieftină

Camera video IP

Dacă cauți o cameră video IP ieftină este important să nu îți creeze mai multe probleme decât ai dat pe ea. Poate vei găsi și camere la 50 lei, nu știu :) Însă 200 lei mi se pare de bun simț pentru o cameră decentă.

Mai mult, eu cred că vei fi surprins de câte știe să facă de banii ăștia. Pe vremea când lucram direct în IT (acum 9 ani) o astfel de cameră de supraveghere cu controale pe ea, microfon and stuff era peste 800 lei.

Dacă ai întrebări legate de această cameră video IP, nu ezita să mi le adresezi prin comentarii la acest articol, pe email, personal pe Facebook, Instagram, LinkedIn, YouTube sau unde te-ai obișnuit.

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

5 comentarii la „Cameră IP de supraveghere video ieftină și bună și pentru monitorizare copii”

    • Sunt relativ sigure. Nu prea are cum. Ar fi fost ditamai scandalul daca era vreo camera din asta prinsa cu asa ceva. Totusi, nimic nu e sigur 100%. Modelul de camera prezentat de mine in articol este doar pentru interior. Cele de exterior (in general, nu neapărat compania asta) sunt un pic mai scumpe.

      Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.