Samsung Galaxy S20 ULTRA 5G, telefonul care va revoluționa fotografia?

După cum deja știți din articolul precedent, am primit în teste un Samsung S20 ULTRA 5G (fix modelul din link) prin programul Orange Smartphone Tester. Este momentul să vorbim despre calitatea foto/video a acestui telefon.

Trebuie să recunosc că din punct de vedere hardware camerele foto sunt impresionante. Din punct de vedere software sigur vor mai veni niște îmbunătățiri prin updateuri. De exemplu, chiar aseară a venit un update la cameră.

Niște poze făcute cu Samsung S20 ULTRA 5G

Update: pentru pasionații de fotografie și tehnologie am încărcat aici niște fotografii la rezoluție reală. Inclusiv imagini de 108 MP.

Samsung S20 ULTRA 5G este dotat cu camere foto multiple de nivel profesionist:

  • 40 MP camera frontală
  • 12 MP camera cu unghi ultra larg
  • 108 MP camera cu unghi larg
  • 48 MP camera cu teleobiectiv
  • Camera DepthVision

Deci se pot face deja glumele alea tradiționale la care nu prea râde nimeni: telefonul va avea mai multe camere decât casa ta.

Probabil ți-a atras atenția rezoluția aia imensă de 108 MP.

Acea rezoluție îți permite să apropi imaginea foarte mult. Din nou și din nou, cum ar zice cei de la Samsung pe pagina lor de prezentare.

Depășind cu mult rezoluția obișnuită de 12 megapixeli, Galaxy S20 Ultra oferă o rezoluție uimitoare de 108 megapixeli. Asta înseamnă milioane de pixeli în plus, care rezultă în cadre incredibil de clare, pe care le poți decupa și imprima — fără a pierde niciun detaliu.

O chestie foarte tare este Space Zoom. Rezoluția foto fiind atât de bună, poți să faci o poză normală la o mulțime de oameni (deși nu vei vedea așa ceva prea curând) și poți da zoom atât de tare încât vei vedea ce revistă ține în mână cineva.

Cea mai avansată funcție de zoom a noastră de până acum începe cu Zoom optic hibrid 10X, asigurat de o lentilă revoluționară poziționată vertical și un senzor de imagine de înaltă rezoluție. Iar împreună cu Zoom super rezoluție cu AI, ajungi exact în centrul acțiunii și captezi momente pe care nu le-ai fi putut observa până acum.

Camera selfie are 40 MP pe lumină bună și comută automat pe 10 MP când detectează lumină mai slabă, ca să se vadă totuși ok poza.

Cam așa arată un selfie cu Samsung S20 ULTRA 5G :)

M-au prins și m-au tuns

În ceea ce privește filmările, Samsung S20 ULTRA filmează 8K. Nu că vei folosi prea curând rezoluția asta, dar merită să știi că poate. Este cea mai înaltă rezoluție video de pe un smartphone.

M-am jucat și eu cu o filmare și am făcut un video cu fiică-mea pe care l-am postat pe vlogul ei. Mi-a zis că dacă ați citit până aici să îi dați un like și eventual subscribe dacă aveți copii de vârsta ei :)

https://www.youtube.com/watch?v=Hgv4HJ9YFJ0

Videoclipul a fost realizat integral pe Samsung S20 ULTRA. Filmat, editat, pus muzică de fundal etc. Mi-a plăcut foarte mult că poți să faci asta foarte rapid direct din software-ul telefonului, fără să instalezi alte aplicații.

Alte chestii despre camera Samsung S20 ULTRA 5G

  • Bright Night – dimensiune a senzorului aproape triplată pentru poze mai bune pe timp de noapte (ajutate și de AI)
  • Cadre statice de 33 MP – în timpul unei înregistrări video 8K poți să extragi cadre statice de calitate foarte bună
  • Single Take – modul Burst de fapt – poți să filmezi până la 10 secunde, iar AI te ajută după aia să faci ce formate vrei
  • Stabilizare video – camerele de acțiune au o stabilizare video ca să nu mai tremure filmarea când alergi – și S20 ULTRA are ;)
  • Editare direct pe telefon – după cum spuneam și mai sus, mi-a plăcut tare funcția asta de editare pe telefon a clipurilor
  • Setări PRO – la fel ca pe o cameră DSLR poți ajuta setări precum ISO, timp expunere sau nivel de expunere

Va revoluționa Samsung S20 ULTRA 5G fotografia?

Nu. E mult spus că va revoluționa.

Plus că mai sunt chestii de îmbunătățit care vor veni prin update-uri software (deja se vorbește de asta).

Însă are un potențial de a face fotografii grozave.

Aș putea spune că va ridica standardul foarte mult competiției.

#SamsungS20ULTRA #OrangeSmartphoneTester prin Orange România.

Poți cumpăra sau vedea prețul telefonului aici.

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

6 comentarii la „Samsung Galaxy S20 ULTRA 5G, telefonul care va revoluționa fotografia?”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.