Ca să fii leneș trebuie să muncești foarte mult

Mă declar un tip leneș. Sau un tip care și-ar dori în unele momente să își permită să fie leneș. Uneori îmi permit, alteori nu. E normal.

Însă în acest drum către leneveală mi-am dat seama de un lucru foarte important: ca să fii leneș trebuie să muncești foarte mult înainte de toate. Știu că lenea nu are treabă cu munca, dar în lumea mea are. Și vă explic și de ce.

Să o luăm managerial. Și să o dăm managerial. Ce înseamnă pentru mine să fii leneș? Pentru mine, a fi leneș înseamnă să ai rezultate fără efort suplimentar. Fără efort suplimentar din punct de vedere timp. Pentru că poți depune un efort de 5 minute ca să-ți vină o idee genială care să aducă o grămadă de bani. Sau poți depune un efort de 12 ore care să nu aducă nici un ban.

Dă mereu impresia că muncești. Din punctul meu de vedere e cea mai nocivă chestie existentă în lumea managementului. Dacă vrei ca postul tău de manager să fie dezirabil (adică să inspiri oameni), cea mai proastă chestie pe care o poți face este să dai senzația că muncești de rupi, stând peste program, fără viață personală. Pune-te în locul oamenilor pe care vrei să-i inspiri. Nu vor dori un job din ăsta. Mă rog, marea majoritate nu vor dori un job din ăsta. Pentru că marea majoritate nu sunt workaholici. Și nici nu e sănătos să fie. Pentru că li se termină bateriile.

Și nici un manager bun nu vrea oameni fără baterii. Atenție, nu cădeți în capcana alintaților care dacă au auzit treaba asta vor profita de ea și se vor plânge mai cu spor. Plecăm de la premiza că vorbim de oameni serioși și responsabili în toată ecuația asta.

Atâta vreme cât ai rezultate bune, merită să-ți oferi doza ta de leneveală. Pentru că o meriți. Aduci bani. Când nu aduci bani (adică nu-ți îndeplinești obiectivele), nu îți permiți să fii leneș. Hai să vă zic o treabă. Majoritatea managerilor știu când un om se face că muncește, că are treabă mereu, că e super ocupat. Știe că e praf în ochi. Nu ajunge acolo. Managerul tău vrea rezultate și știe că se pot obține pentru că mai are alți oameni ca tine care își fac targetele. Poate compara. Doar un manager naiv te va compătimi pentru cât de mult muncești (cu adevărat) fără să ai rezultate. Și se întâmplă un singur lucru: pleci.

Din păcate. Pentru că probabil erai un om ok, pe care omul respectiv și l-ar dori ca prieten, dar nu ca forță de producție sau vânzări. Să vă povestesc o chestie reală.

Un manager care se află acum în top 500 (nu dau nume că nu știu dacă am voie) avea afacerea pe la începuturi. Și avea un om pus pe postul de manager de punct de lucru. Omul ăla lucra intens, avea cât de cât și rezultate, dar lucra intens. Își lua acasă de lucru. Și, normal, se plângea uneori de treaba asta, cu toate că nu l-a pus nimeni să facă chestii suplimentare. Era un erou pentru el. Sau voia să pară un erou. Nu. Era doar o jertfă. O jertfă care nu merita să fie jertfă. Se irosea.

Așa că managerul ăla din top 500 de care vorbesc a luat decizia de a-l da afară. De ce? Pentru că nu putea suporta să-l vadă cum se chinuie. Pentru că omul ăla nu era un exemplu pozitiv pentru oamenii lui din subordine care și-ar fi putut dori la un moment dat o avansare. Pentru că avansarea nu mai era dezirabilă: de ce să-mi iau de muncă acasă pentru câteva milioane în plus și să mă căsătoresc cu serviciul, când pot sta liniștit pe postul meu de executant? Asta era întrebarea pe care și-o puneau subalternii lui. Normal, nu?

Revenind la subiect. Pentru a îți permite să fii leneș (indiferent în ce poziție te-ai afla) trebuie să muncești din greu. În primul rând să ai rezultate constante (bune). Asta contează cel mai mult. Totul pleacă de la bani sau de la aportul în bani pe care îl aduci. Apoi, leneveala aia de care tot zic nu e la modul negativ. Leneveala aia înseamnă timp. Iar timpul înseamnă viață. Deci, timpul e mai scump decât banii. Iar când ai timp, îți pot veni idei geniale. Dacă nu ai timp, nu vei avea idei geniale. Pentru că nu ai timp să te gândești la ele.

Oameni buni, cumpărați timp prin orice formă. Ăsta e mesajul articolului meu. Cum? Știți voi mai bine decât mine. Pentru că vă cunoașteți domeniul de activitate mai bine decât mine. Așa că răspunsul e tot la voi. De ce merită să faceți asta bănuiesc că ați înțeles deja.

Dacă nu, să nu vă mirați de ce viața e nedreaptă. Conform statisticilor, oamenii aflați pe patul de moarte au fost interesați să lase un viitor bun celor care rămân în urmă (adică să aibă ce bani să împartă – adică să fi muncit cu spor la viața lor). Dar cel mai mult le-a părut rău că nu au petrecut mai mult TIMP alături de cei dragi de-a lungul vieții (nu că nu au petrecut mai mult timp la muncă).

Atenție la expresia muncit cu spor.

Sursă imagine: leneș via Shutterstock.