Bloguri pe care le voi citi mai des

Cred că v-am mai zis și mai demult, dar pe lângă Vali și Cetin, pe care îi citesc aproape zilnic, vă mai recomand niște bloguri bune de citit dacă sunteți amatori de bloguri și texte mișto, în general. Știu, sunt multe bloguri faine, dar eu am să vă recomand doar 3 bucăți azi.

nwradu.ro – Blog pe care scrie Radu Dumitru. Omul ăsta e de mult în blogosferă și e destul de cunoscut printre cei care citesc bloguri bune. Dar blogul său devine mai bun de la o zi la alta. Am observat că în perioadele în care nu există prea multe subiecte fierbinți se concentrează pe articole evergreen scrise excelent.

Adică și documentația e făcută bine, dar și stilul de scris e captivant. Nu e doar despre ”hai să las și eu asta aici că poate va aduce trafic cândva”. Clar, îmi place pentru că abordează subiecte care mă interesează. De asta și urmărești un blog, nu? Tehnologie, mâncare, știință și alte chestii faine pentru bărbatul care stă la calculator, încă joacă jocuri video și se uită la Star Wars cu plăcere oricând. Cam ăsta sunt eu și mă regăsesc cu plăcere pe blogul lui Radu.

Trebuie să menționez și faptul că pe Radu și Mihai nu îi cunosc personal. Doar cu Adi mă știu bine. Mai ales că, mai nou, împărțim și același birou uneori.

mihaivasilescublog.ro – Blog pe care scrie nimeni altul decât Mihai Vasilescu. Omul are uneori niște articole care-ți înveselesc ziua fără probleme. La unele articole zici că e un fel de eu după câteva beri și voie bună, adică stand-up comedy ad-hoc. Numai că el știe să scrie bine spre deosebire de mine. Și chiar transmite stări de spirit și stări de bine. Vă recomand să îl citiți în 2016. Nu de alta, dar nu merită ca 2015 să fie cel mai bun an al lui în blogging. Trebuie să beau cu omul ăsta!

adibot.ro – Deși în ultima vreme scrie mai rar pentru că uneori noul lui șef bulangiu se simte inspirat și îi mai dă treburi de făcut și acasă, veți observa că are pe blog și texte de-a dreptul savuroase. Inclusiv alea pe care le scrie pentru a face bani din marketing afiliat sunt bunicele :). Am fost rău. Pe bune, Adi are mult talent la scris și cred că în 2016 vom mai auzi chestii faine legate de blogul lui.

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

Un comentariu la „Bloguri pe care le voi citi mai des”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.