Black Friday 2014 va fi pe 21 noiembrie

Black Friday 2014 va fi pe 21 noiembrie, aceasta fiind ultima vineri de înaintea lunii decembrie. Evenimentul Black Friday a prins foarte bine și în România de câțiva ani încoace, iar destul de multe persoane încep deja să-și organizeze bugetele de achiziții pentru vinerea neagră comercială din 2014.

Cei care au anunțat Black Friday 2014 sunt tot cei de la eMAG, trendsetterii pieței din România pe acest subiect. De obicei, de Black Friday există reduceri spectaculoase doar la unele produse, nu la toate. De aceea, recomandarea mea proprie și personală este să intri acum aici și să începi să urmărești prețuri la ce te interesează. Și există cel puțin un motiv pentru care merită să faci asta. Compararea prețurilor normale față de cele promoționale.

Din experiența mea pot să-ți spun că vei mai găsi și diferențe sesizabile în plus sau în minus. Trebuie doar să te pregătești mental pentru faptul că reducerile adevărate vor fi în mare parte la produse mai puțin noi, ca să nu zic produse vechi. Slabe șanse să găsești super oferte la iPhone 6 sau la cine știe ce alt produs lansat în toamna lui 2014. Obiectivul Black Friday 2014 sau Black Friday din oricare an este să marcheze începutul lunii decembrie, luna cea mai profitabilă din an pentru mulți retaileri.

Pentru că luna decembrie este luna cadourilor, nu? Marketingul ăsta :) Cam asta e și Black Friday. Un concept de marketing inventat de americani ca să mai creeze un motiv de sărbătoare care va stimula consumul. Că și reacționăm la el deja e o altă poveste. Uneori frumoasă, alteori mai puțin frumoasă.

Cum te pregatesti de Black Friday 2014

Primul și primul lucru este să îți faci deja un cont la eMAG sau la magazinul online din care urmează să-ți cumperi chestii de Black Friday 2014. Dacă nu ai deja un cont la eMAG intră aici și fă-ți unul.

Al doilea lucru important este ca pe data de 20 noiembrie 2014 să intri pe eMAG și să te autentifici în cont. Al treilea lucru important este să te trezești dis de dimineață în ziua de 21 noiembrie 2014 ca să fii printre primii care prinde în stoc produsele cu adevărat reduse. Înainte de asta trebuie să te gândești un pic la ce vrei să cumperi. După ce ai stabilit acest lucru, stabilește priorități de achiziție. Eventual fă-ți o listă cu cele mai importante 3 sau 5 lucruri pe care vrei să ți le cumperi la vinerea neagră a reducerilor din 2014, ca atunci când cei de la eMAG dau drumul la site să știi direct cam pe ce categorie dai click și mai apoi ce TV, laptop, mașină de spălat etc. cauți.

Cam asta ar fi deocamdată. Voi mai reveni cu articole despre Black Friday 2014, pentru că e o perioadă bună și pentru afiliați. A… și mai știți ce e pe 21 noiembrie anul ăsta în afară de Black Friday 2014? Este ziua mea de naștere. Da, sunt născut pe 21 noiembrie 1986. Black Friday a căzut numai bine ca să-mi fac singur cadoul :)

Black Friday 2014

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

18 comentarii la „Black Friday 2014 va fi pe 21 noiembrie”

  1. As propune ceva: imediat dupa Black Fraieriday, cine a cumparat cea mai consistenta reducere, sa scrie intr-un comentariu. Adica de scris un articol nou, dedicat.Poate nu chiar cea mai mare reducere, dar cel putin ceva ce a cautat demult, si in acea minunata zi care a durat toata noaptea, deci a gasit ceva super-convenabil. Bafta !

    Răspunde
    • Eu anul trecut am cumparat la oferta d7100. Era redus de pe la 5000 la 4000(produs nou lansat pe piata). Nici pana acum nu l-am vazut la pret mai mic de 4500, asa ca BF te poate scuti de niste bani.
      Nu va asteptati sa fie produse la preturi derizorii ca nu vor fi, poate, cel mult, la pretul achizitiei. Nu uitati ca magazinele au un singur scop, sa faca profit!

      Răspunde
  2. Dar 28 noiembrie ce are??? Vom ajunge iar in situatia ridicola de anul trecut. Unii in 21, altii in 28. Asta e cand detii monopol pe on line.

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.