Astăzi, Sara a împlinit un an și jumătate

Astăzi, încă 14 decembrie 2013, fiica mea Sara a împlinit un an și jumătate. Timpul trece frumos și descoperim împreună fiecare etapă din viață. Sincer să fiu, aproape că nu mai țin minte în detaliu nopțile nedormite de când era bebeluș, faptul că nu lua în greutate și mofturile la mâncare (care și acum ne mai dau emoții). Am pășit în perioada aia frumoasă în care spune destul de multe cuvinte relativ inteligibile sau pe care le înțelegem doar noi, părinții. Nu, nu, nu e la ordinea zilei, iar Sara nu iese din norma cărților despre copii unde se spune că nu este unul dintre primele cuvinte de exprimare a voinței pe care le folosește cu discernământ un copil de această vârstă. Mulțumită faptului că o duc la FasTraKids Galați, Sara a învățat și câteva semne pentru expresii precum te rog, mai mult sau tehnica strângerii jucăriilor. Până să o duc acolo, te rog era doar un țipăt :). Timpul trece, copiii cresc, iar viața e frumoasă! Sara 1 year and a half

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

13 comentarii la „Astăzi, Sara a împlinit un an și jumătate”

  1. LA MULTI ANI, SARA! MULTA SANATATE, UN DRAM DE NOROC, SI TOT CE-TI DORESTI, ALATURI DE CEI DRAGI, SCUMPI SI APROPIATI!
    DUMNEZEU SA TE BINECUVANTEZE! AMIN!

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.