Te interesează crypto? Am un articol actualizat aici despre cum cumperi crypto și de unde cumperi crypto sigur, simplu și rapid.
Astăzi, încă 14 decembrie 2013, fiica mea Sara a împlinit un an și jumătate. Timpul trece frumos și descoperim împreună fiecare etapă din viață. Sincer să fiu, aproape că nu mai țin minte în detaliu nopțile nedormite de când era bebeluș, faptul că nu lua în greutate și mofturile la mâncare (care și acum ne mai dau emoții). Am pășit în perioada aia frumoasă în care spune destul de multe cuvinte relativ inteligibile sau pe care le înțelegem doar noi, părinții. Nu, nu, nu e la ordinea zilei, iar Sara nu iese din norma cărților despre copii unde se spune că nu este unul dintre primele cuvinte de exprimare a voinței pe care le folosește cu discernământ un copil de această vârstă. Mulțumită faptului că o duc la FasTraKids Galați, Sara a învățat și câteva semne pentru expresii precum te rog, mai mult sau tehnica strângerii jucăriilor. Până să o duc acolo, te rog era doar un țipăt :). Timpul trece, copiii cresc, iar viața e frumoasă!
Te interesează marketingul? Am un articol actualizat aici despre cele mai bune unelte de marketing care îți cresc câștigurile.
Vrei un email Duminica?
Trimit un email pe saptamana, Duminica la 11:00. Contine articolele din saptamana anterioara. Doar daca scriu ceva. Altfel nu te deranjez.
:)) ce mititică e. La mulți ani! Să crească mare și sănătoasă.
Mulțumim Alexandru! Adică eu, mama și Sara :)
La multi ani!
Mulțumim mult!
Hehe. Parca-i o papusica! Sa-ti traiasca si sa te bucuri de ea, Gabriel.
Mulțumim Petronel!
Felicitari Gabriel. Sanatate multa ei si voua!
Mulțumim Aurel!
La mult ani! Sanatate si sa dea Dumnezeu sa te bucuri de ea toata viata
Mulțumim foarte mult!
Sa va traiasca !
Maine, poimaine iti vin petitori la usa :)
Mulțumesc Petre! Asta e altă etapă cu care va trebui să mă obișnuiesc :)
LA MULTI ANI, SARA! MULTA SANATATE, UN DRAM DE NOROC, SI TOT CE-TI DORESTI, ALATURI DE CEI DRAGI, SCUMPI SI APROPIATI!
DUMNEZEU SA TE BINECUVANTEZE! AMIN!