Cei mai mulţi dintre noi ne aflăm probabil în postura de angajaţi, pentru că dacă toţi ar fi angajatori atunci unde ar mai fi angajaţii? Unii dintre noi ne aflăm în postura de angajatori, pentru că dacă ar fi toţi angajatori unde ar mai fi angajaţii? E un cerc mai mult sau mai puţin vicios. E un cerc cât se poate de normal, zic eu.
Inspirat fiind de acest articol a lui Tudorel Bezea m-am gândt să aştern câteva rânduri despre relaţia dintre angajaţi şi angajatori.
Consider că o relaţie sănătoasă dintre un angajat şi un angajator este la fel ca într-o relaţie sentimentală. Ambele părţi au anumite aşteptări şi ambele părţi sunt direct responsabile să şi le descopere din timp astfel încât să nu ajungă în momente de frustrare profundă.
Angajaţii vor da mereu vina pe angajatori, iar angajatorii vor da mereu vina pe angajaţi. Aici e cu adevărat un cerc vicios care poate fi ameliorat doar de pregătirea şi atitudinea acestora. În egală măsură este responsabilitatea atât a angajatului cât şi a angajatorului să-şi dea seama de asta şi să înveţe din astfel de experienţe.
Într-un astfel de articol ar fi multe exemple de dat, multe situaţii particulare de tratat şi multe lucruri de povestit, însă am să mă rezum la o serie de enunţuri foarte simple.
Relaţia dintre angajat şi angajator poate fi comparată direct cu o relaţie dintre un soţ şi o soţie, amant şi amantă, iubit şi iubită, etc. … ce vreţi voi. Aşa cum nici angajatorul nu poate trăi cu rezultatele din trecut ale angajatului, nici soţia nu poate trăi la nesfârşit cu gesturile de tandreţe din trecut ale soţului. Aşa cum angajatul nu poate trăi cu salariul de criză impus de angajator, nici soţul nu poate trăi de pe urma partidelor de amor pe care le avea cu actuala soţie înainte ca aceasta să-i devină soţie. Exemplele pot continua, însă cred că totul se leagă deja în minţile voastre. E vorba de reciprocitate la tot pasul, iar unde apar abuzuri nimeni nu trebuie să se mire că lucrurile vor merge din ce în ce mai prost.
E drept că şi într-un conflict de acest gen ambele părţi vor avea dreptate pentru că percepţiile vor fi mereu diferite. Unii vor renunţa la orgolii şi vor învăţa ceva din asta, iar alţii se vor trezi pe la o vârstă respectabilă gândindu-se că nu au făcut nimic cu viaţa lor până la vremea aceea şi vor căuta să găsească vinovaţi sau vinovăţii ca să-şi “liniştească creierul care mereu le cere răspunsuri obiective“. Valabil atât în cazul angajaţilor cât şi în cazul angajatorilor, bineînţeles.
În concluzie, atât angajatorul cât şi angajatul sunt responsabili în egală măsură ca lucrurile să meargă bine. Dacă se întruneşte această condiţie, dar lucrurile merg rău în continuare, înseamnă că nu au fost foarte bine definite aşteptările de la acea relaţie. Atât. Victimizările nu îşi au rostul pentru că oricât de rele ar părea sunt tot victimizări şi motive prin care să-ţi susţii în subconştient că celălat e de rahat, în niciun caz tu. E normal, dar nu e sănătos de cele mai multe ori.
