Am fost speaker la Imagine Leadership (powered by AIESEC)

Sâmbătă am vorbit la evenimentul Imagine Leadership organizat de AIESEC Galați. Printre speakerii din ziua 1 s-au numărat Petre Lupu, Corina Bernshutz, Liviu Păsat și Teo Migdalovici. Am să pun în cadrul acestui articol și prezentarea mea. Deși s-ar dovedi mai relevantă pentru cei care au participat și pot lega ce scrie în prezentare de ce am povestit eu, majoritatea celor care o vor privi își vor putea face o idee.

Câteva cuvinte despre colegii de pe scenă. Petre Lupu este specialist în marketing, trainer și speaker. A fondat agenția de marketing Oferte Unice și deține în acest moment magazinele pcfrog.ro și cleanaqua.ro. Din păcate n-am asistat la prezentările lui, dar sunt convins că a povestit lucruri interesante. Corina Bernshutz este om de marketing cu multă experiență (peste 10 ani). A lucrat pentru Leo Burnett și a obținut de-a lungul carierei peste 10 premii internaționale. Pe lângă un background impresionant, Corina este antreprenor, dezvoltând în România brandul de ceai Bernshutz & Co. Mi-a plăcut mult prezentarea ei și poveștile despre branding. Numai ascultând prezentarea îți vine să te duci să bei un ceai la ea.

Liviu Păsat este trainer și speaker pe zona de dezvoltare personală, mai exact dezvoltare financiară. Am putut urmări doar prima sa prezentare unde a vorbit mai multe despre el și felul cum a ajuns să facă ceea ce face acum. Se vede de la o poștă e un om plin de pasiune. Mai multe nu pot zice pentru că, după cum spuneam, nu am asistat și la a doua sa prezentare. Teo Migdalovici este fondatoarea The Alternative School for Creative Thinking. Un om vesel, plin de energie și pasiune pentru ceea ce face. Deși foarte riguroasă, se simte cât de mult își iubește elevii și cât de mult se bucură pentru reușitele acestora. Împreună cu ei a obținut nenumărate premii la Cannes Lions, festival internațional de creativitate unde participă doar cei mai buni dintre cei mai buni.

Sunt mândru că am fost pe aceeași scenă cu toți acești oameni și că am avut ocazia să ascult prezentările unora dintre ei. Mi-au rămas inclusiv câteva idei bune din cele povestite de Corina Bernshutz, mai ales pe partea de branding, pentru că brandul creat de ea arată cu adevărat fantastic. Și aici nu mă refer doar la logo.

Eu am vorbit în prima parte despre mine, deși nu cred că interesa pe nimeni în mod special. Prin asta am vrut să arăt că pornind de jos, cu pasiune, atitudine potrivită și entuziasm, poți ajunge la rezultate foarte bune, fără să ai o vârstă înaintată. Practic, am făcut un desfășurător al anilor mei de evoluție unde am prezentat din 2005 și până acum prin ce posturi am trecut și ce proiecte am dezvoltat. De asemenea, am vorbit despre cele trei elemente care cred cu tărie că pot aduce succesul indiferent de domeniu: disciplină, antrenament, sistem.

În a doua parte am făcut un scurt istoric al internetului, am prezentat pe scurt diferența dintre noțiunea de marketing inbound și marketing outbound, ca mai apoi să vorbesc despre ce îmi place mie să fac: blogging. Am schițat câteva elemente de bun simț de care merită să țină cont absolut orice om care vrea să-și facă un blog sau care vrea să-și dezvolte un blog existent. Chestii despre care am tot scris sub această categorie (dacă vreți să citiți articole mai detaliate). Toate se aplică atât la blogurile personale, de nișă sau de companie.

Imagine Leadership AIESEC

În rest, mie mi-a plăcut și am să mai vin dacă mă mai cheamă. În ciuda emoțiilor, cred că m-am descurcat bine. Acum, sper să aibă aceeași părere și cei prezenți. Prezentarea mea se află mai jos.

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

4 comentarii la „Am fost speaker la Imagine Leadership (powered by AIESEC)”

  1. Ai fost foarte bun! Mi-a plăcut umorul tău foarte “natural”,cât și sfaturile tale ( ups! n-am pus spațiu după virgulă ). Te invit sa vezi prezentările mele, fie pe canalul de Youtube al celor de la Aisec, fie din 01.11.14, pe blogul meu petrelupu.ro, unde te aștept cu sugestii și critici ;-)

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.