Am fost la Green Village în Sfântu Gheorghe și mă voi întoarce acolo

Sfântu Gheorghe (județul Tulcea) este locul în care poți vedea cum Dunărea se varsă în Marea Neagră. Este locul în care ai parte și de Delta Dunării și de Marea Neagră în același timp. Noi am ales o ofertă de Paști în Green Village și ne-am simțit extraordinar acolo.

Cum ajungi în Green Village Sfântu Gheorghe

Există mai multe posibilități de a ajunge la Green Village în Sfântu Gheorghe. Una dintre posibilități este să ajungi în Tulcea și să pleci cu vaporașul de acolo către Sfântu Gheorghe. O altă posibilitate este să ajungi cu mașina până la Murighiol și de acolo să mergi cu barca până la Sfântu Gheorghe.

În pachetul turistic pe care l-am ales noi am avut ruta Galați (am trecut cu Bacul în Tulcea pe la Galați) – Tulcea – Murighiol – barcă 60 de minute pe Dunăre până la Sfântu Gheorghe. Cu vaporașul de la Tulcea către Sfântu Gheorghe cred că durează mai mult, dar dacă prinzi vreme bună cred că e o adevărată plăcere. Noi la Murighiol am avut parcare privată (costă 15 lei pe zi). Îți lași acolo mașina fără griji și te urci în barca către Sfântu Gheorghe cufundându-te în natură și relaxare.

Soția are un fel de rău de Mare, însă transportul cu barca de la Murighiol la Sfântu Gheorghe a fost excelent. Drumul durează 60 de minute pe Dunăre și reprezintă o adevărată plăcere să îl parcurgi. Nu te gândi că îl vei parcurge cu un iaht sau ceva de genul, dar bărcile sunt acoperite, iar drumul e lin inclusiv atunci când plouă (la întoarcere am venit pe ploaie). Dacă alegi transportul prin cei de la Green Village vei avea transportate bagajele fără griji. Mi-a plăcut că înainte de a ne îmbarca, bagajele noastre au fost numerotate pe camere și încărcate în bărci. Când am ajuns la cazarea din Green Village echipa lor se ocupase deja ca bagajele să ne fie aduse direct în camere. Mi se pare un serviciu foarte bun de care am avut parte din prima.

Cum e la Green Village în Sfântu Gheorghe

Nouă ne-a plăcut foarte mult. Priveliștea e superbă. Ai activități indoor, outoor, plimbări cu barca, tot ce vrei. Nu te plictisești acolo nici când e vremea nasoală. Însă ce am apreciat eu cel mai mult este calitatea serviciilor. De fapt, calitatea oamenilor de acolo.

Am fost prin multe locuri în România însă niciodată nu am găsit un personal atât de bun precum cel din Green Village. Toți super zâmbitori de la A la Z. Toți super disponibili de la A la Z. Toți super flexibili și orientați către soluții de la A la Z. Toți! Nu știu cum s-a ajuns la performanța asta în domeniul resurselor umane la Green Village, dar tot personalul de acolo de la mic la mare era orientat către cultura serviciilor superioare. Și nu o făceau forțat sau ceva de genul, ci era parcă ceva nativ în ei. Chiar se bucurau să te facă să te simți bine. Felicitări echipa Green Village!

Păreri prețuri Green Village

Dacă mergi pe vreme bună și stai pe la Green Village în Sfântu Gheorghe o să observi calitatea și prețurile unui resort de 4 stele. Eu personal aș cere mai mulți bani decât cer ei. Nu voi sta să detaliez serviciile și prețurile pentru cazare de la ei. De asta au un site mișto pe care îl puteți accesa aici ca să vă informați despre toate cele.

Pe noi, familia Ursan, formată din doi adulți și un copil ne-a costat cam 2.500 lei totul. În aceste costuri am inclus tot. În banii ăștia am inclus 4 nopți de cazare, demipensiunea (mic dejun și cină), mesele de prânz, multitudinea de beri pe care le-am băut, deserturile de la prânz, transportul cu barca dus-întors, combustibilul Galați – Murighiol și retur, închiriatul bicicletelor, patul suplimentar pentru copil și tot ce am mai cheltuit pe acolo. O bere Nenea Iancu costă 10 lei, iar eu consumam suficiente pe zi încât să ajung la această sumă. Dacă nu bei prea multă bere, cu siguranță ajungeai la sub 2.000 lei pentru un astfel de sejur de 4 zile :)

Concluzii Green Village Sfântu Gheorghe

Mergeți măcar odată acolo. Noi am fost de Paști, deci nu e relevant ce spun eu legat de cum e să mergi la Mare la Green Village, dar bat pariu că dacă a fost așa fain de Paști, pe timp de vară e și mai și. Eu m-aș întoarce oricând. Mai ales pentru excursiile cu barca pe care nu am apucat să le fac deoarece în a doua zi e Paști a fost vremea nasoală. Deja urmăresc cu soția ce oferte vor fi pentru vară. Chiar mi-aș dori să fac plajă liniștit în natură.

Poze Green Village Sfântu Gheorghe

Pe final de articol vă las și o galerie foto cu imagini din Green Village Sfântu Gheorghe. Menționez că acest articol nu este sub nici o formă sponsorizat în vreun fel de Green Village. Eu doresc ca prin acest articol să susțin turismul românesc făcut de niște oameni care chiar își doresc să fie treaba bună. Pe această cale îi felicit pentru serviciile pe care le oferă și sper să vă bucurați și voi de ele într-o oază de natură pe care mai rar o întâlniți în România și chiar în lume.

Nu ezitați să lăsați comentarii cu întrebări sau păreri despre Green Village la acest articol. Vă voi răspunde ca de obicei cu mare drag.

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

2 comentarii la „Am fost la Green Village în Sfântu Gheorghe și mă voi întoarce acolo”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.