Am câștigat un LG E975 Optimus G Black

În cadrul concursului desfășurat de Orange România în parteneriat cu agenția Stand Out și bloggerii Cristi Serb, Adrian Gabor, Cezar Dumitru și Răzvan Pascu, am câștigat un smartphone LG E975 Optimus G Black și 500 MB de internet în roaming, valabili 1 an. Pot să spun că mă bucur foarte mult de premii, mai ales că în ultima săptămână din august voi pleca în concediu în Bulgaria, iar traficul de internet în afara țării se va dovedi foarte util. Pe această cale doresc să felicit toți bloggerii care au participat la acest concurs și câștigătorii premiului 1, respectiv premiului 3, adică Simona și Mădălin Blidaru. Recunosc că am țintit ca de obicei către locul 1, însă nici cu premiul 2 nu mi-e rușine, mai ales că au fost 44 de articole care au luptat pentru podium.

Iar pe sistemul lui Tudorel Bezea, am să povestesc și ce am făcut ca să câștig acest concurs online pentru bloggeri. În primul rând, nu prea am participat la concursuri online :). Când scriu pe blog, prefer să abordez teme care mi se par mie de interes și să mă stăpânesc în participarea la toate concursurile online pentru bloggeri. Pur și simplu, în momentul când aleg să particip la un concurs online, analizez foarte bine cerințele, dar recunosc că analizez și miza. Atât cerințele cât și miza sunt la fel de importante pentru mine. De aceea sunt destul de selectiv în materie de concursuri online și blogul nu este umplut numai de articole destinate concursurilor. Nu pot să nu menționez faptul că sunt foarte mulți bloggeri buni, cu foarte mult potențial, care aleg ca din 5 articole, 4 să fie pentru concursuri online. Acest lucru reprezintă un mare dezavantaj din punctul meu de vedere, atât în șansa de a fi ales câștigător, cât și în șansa de a avea o audiență sănătoasă și stabilă pentru blogul în sine.

Articolul cu care am câștigat premiul 2 poate fi citit aici. Nu e un articol care să te dea pe spate, dar nici nu e un articol prost. Nu e nici un articol scurt, dar nici un articol foarte lung, care să plictisească. În 600 – 800 de cuvinte poți exprima destul de bine ceea ce vrei să transmiți în articolul de concurs.

În articolul cu care am participat m-am axat destul de mult pe experiențele personale, dar și pe planurile de viitor. În plus, am folosit poze proprii din călătoriile mele din afara țării (nu te crede nimeni cât de bun e internetul mobil în afara țării dacă nu ai ieșit niciodată din țară).

Cumva, vreau să transmit că articolele pe care le scriu pentru participarea la concursuri online trebuie să fie sincere și scrise din inimă. Un alt aspect pe care m-am axat a fost nivelul de engagement. Niciodată nu plec pe premisa că sunt deținătorul adevărului absolut atunci când scriu despre ceva. Nici când e vorba despre un articol pentru un concurs online și nici când e vorba despre un articol normal. Consider că este important să afli cât mai multe păreri din exterior exprimate prin comentarii la articolul cu pricina. Și cel mai important este ca părerile să vină organic, indiferent că sunt pro sau contra. Eu spre exemplu, știam de ce aș alege opțiunea Orange Go Europe atunci când voi pleca în concediu (o activam oricum când plecam în Bulgaria, indiferent dacă eram câștigător sau nu). Așa că, am fost pregătit să port o discuție decentă cu cei care aveau contraargumente.

Cu alte cuvinte, vă recomand să participați la concursuri online, dar cu moderație. Alegeți concursurile online care propun subiecte despre care aveți habar și despre care puteți scrie cu plăcere și cu pasiune, astfel încât să nu vă pară rău nici dacă nu câștigați.

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

16 comentarii la „Am câștigat un LG E975 Optimus G Black”

    • Sper să nu mă auziți la știri că mi-au furat mașina :). Pe perioada concediului se va muta tatăl meu la mine, deci casa nu va fi goală :). I-am luat în serios comentariul lui Viorel, dar m-am exprimat mai familiar pentru că ne cunoaștem bine (am fost colegi de serviciu) :).

      Răspunde
  1. Felicitari pentru premiu :) Un concurs online bazat pe tartacuta trebuie privit ca o oportunitate de a invata ceva, de a-ti evalua cunostintele in domeniul respectiv si de a te jarjoni cu Providenta. Indiferent de rezultat, tu, ca participant, ramai cu ceva. Si, foarte important, indiferent de valoarea premiului pus in joc, pastreaza-ti demnitatea – nu ridica fara motiv in slavi un anumit produs / serviciu doar de dragul urcarii pe podium.

    Răspunde
  2. Bravo!

    Si eu ma bucur că am câștigat. Eu nu prea am folosit exemplele personale in abordarea temei. O sa public un articol despre asta in urmatoarele zile si, cum ai zis tu, cum zice Tudor de fiecare dată, voi trage niște concluzii si voi povesti mai departe despre aceasta isprava fericita!

    Răspunde
  3. Felicitari! Il meriti. Observ insa un lucru care ma ingrijoreaza: blog-ul tau este ca o oglinda a vietii tale. Stim cine esti, stim cu ce te ocupi , stim ca esti casatorit, stim ca ai 1 copil, stim si pe unde stai, stim pe unde ai fost si pe unde te vei duce(vacanta in BG), stim ca vrei sa angajezi o bona, stim ca ai o masina noua VW, stim ca ai telefon Apple si mai sunt si altele. Nu crezi tu ca stim prea multe doar citind ceea ce scrii? Mai trebuie sa pui o camera web care sa transmita live din casa ta . PS: te rog sa stergi acest comentariu! Nu are rost sa dam idei altor cititori.

    Răspunde
    • Viorel, mulțumesc pentru gândurile bune. Singura chestie pe care merită să o corectez este că nu mai am telefon Apple de câteva luni bune. Am un Samsung Galaxy S3 cu Android și sunt foarte mulțumit :).

      Răspunde
  4. Felicitari si sa-l stapinesti sanatos (de fapt ambele, device-ul si abonamentul) :)
    La mai multe articole de calitate si pertinente!

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.