Adevarul despre cicatrici si vergeturi

Mă distrează maxim reclamele la cremele pentru vergeturi sau cremele pentru cicatrici. Unii chiar se chinuie cu old style internet marketing, scrisori de vânzări, mărturii de la pacienți imaginari etc. Adevărul despre cicatrici și vergeturi, sau mai degrabă despre tratarea cicatricilor și vergeturilor, este că aceste afecțiuni sunt al naibii de greu de tratat.

Discutând cu un doctor specialist în chirurgie și estetică, am aflat că de fapt vergeturile sunt tot un fel de cicatrici. Vergeturile sunt niște leziuni care se produc în urma schimbărilor relativ bruște de volum corporal. Însă nu e o regulă concretă în acest sens. Spre exemplu, sunt oameni care au niște fibre de colagen excelente, iar vergeturile apar mult mai greu sau deloc (indiferent cât de bruște ar fi modificările). În tabăra cealaltă există oameni care fac vergeturi chiar și la schimbări relativ mici de volum corporal. Totul ține de cât de bine suntem înzestrați genetic și adevărul e că marea majoritate dintre noi suntem undeva pe la mijloc, deci avem șanse destul de mari să facem vergeturi la un moment dat, dintr-un motiv sau altul. Să fim serioși, puține sunt persoanele care nu fac vergeturi deloc, indiferent ce s-ar întâmpla, și puține sunt persoanele care fac vergeturi din acelea foarte groase și adânci, oricât s-ar proteja.

Însă vergeturile sau cicatricile post acneice nu se tratează cu creme. Nu este posibil acest lucru. Gândiți-vă ca la o fractură deschisă. O fractură deschisă este o afecțiune de ordin “mecanic” ca să mă exprim mai popular. Iar afecțiunile de ordin mecanic nu se repară de la sine, cu niște pastile sau creme. Trebuie intervenit tot “mecanic”. Aceeași poveste și cu herniile. Nu se tratează cu creme. Trebuie operate.

Chiar dacă exemplele de mai sus au fost ușor exagerate și am făcut asta doar ca să înțelegeți conceptul, cam la fel e și cu tratarea vergeturilor sau tratarea cicatricilor post acneice. Trebuie intervenit cu niște mijloace invazive. Cremele minune care promit că luptă împotriva vergeturilor sau cicatricilor sunt la fel de eficiente ca pastilele de slăbit = deloc :)

În acest moment cele mai eficiente metode de tratare a cicatricilor post acneice sau a vergeturilor se pot număra pe degete. Sunt două. Mari și late. O metodă folosește laserul CO2, iar celalaltă metodă folosește radiofrecvența bipolară fracționată + infraroșu. În cazul laserului CO2 eficiența este foarte crescută, dar perioada de recuperare este foarte mare. De exemplu, dacă ți-ai făcut un tratament facial împotriva cicatricilor postacneice cu laser CO2, va trebui să stai în casă vreo 2 luni pentru recuperare (n-ai voi expunere la soare, arăți ca naiba :) etc.) În cazul radiofrecvenței bipolare fracționate eficiența este împărțită într-un număr de ședințe cu aproximativ 15-20% mai mare, dar cu perioadă de recuperare mult mai mică și durere mult mai puțină. De asemenea, e un tratament antiveregeturi și anticicatrici mult mai nou ca și tehnologie. Din păcate în România sunt destul de puține aparate care tratează vergeturile și cicatricile prin radiofrecvență bipolară fracționată și IR, dar e bine că există măcar. E logic și normal că toată lumea optează pentru cel de-al doilea tratament, pentru că 2 luni de inactivitate nu-și permite nimeni.

Plus că parcă n-aș vrea să fiu perpelit cu laserul CO2, tratamentul cu radiofrecvență și IR fiind mai safe. Știu toate aceste lucruri pentru că eu sunt una dintre persoanele care are probleme cu vergeturile și m-am interesat. Genetic vorbind sunt pe la mijloc, așa, ca voi toți. Însă am niște vergeturi, culmea, la genunchi, dacă vă vine să credeți. Și aș încerca tratamentul pentru că zona genunchilor e foarte vizibilă, iar eu am totuși 27 ani, nu se poate să nu-mi pese încă de felul cum arăt. Cum mă apuc de tratament am să tot fac update-uri la acest articol în funcție de evoluția tratamentului.

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

14 comentarii la „Adevarul despre cicatrici si vergeturi”

      • Credeam ca sunt singura ciudata, dar vad ca nu:)).de curând m-am procopsit, din senin,cu vergeturi pe un genunchi…ideea e ca nu am slabit sau ingrasat brusc si nici nu am vergeturi in alte zone, e singurul loc si eram curioasa care ar putea fi cauza, tu ai aflat-o?

        Răspunde
        • NU am aflat-o de la un medic, dar o pot bănui. Organismul nostru este predispus la aceste ruperi de colagen care cauzează vergeturi în zone precum genunchii unde pielea este mai moale datorită mișcării de flexie-extensie.

  1. Eu am folosit pentru cicatricile ramase de la acnee( mi-au ramas gauri dupa ce am scos mai multe puncte negre) un gel tratament natural pentru cicatrici de la Derma E. Am inceput sa vad rezultatele, ce era mic a inceput sa se vindece vizibil, dar inca il folosesc si sper ca peste cateva luni sa dispara complet. Sanatate

    Răspunde
  2. Eu fac parte din categoria oamenilor care se pricopsesc cu vergeturi fără să aibă variaţii semnificative ale greutăţii. Vizita la un dermatolog, acum câţiva ani, m-a distrat tare de tot, doamna doctor era monument de necunoaştere. Mi-a făcut anamneza ajutându-se de un pliant unde erau notate cauze posibile ale apariţiei vergeturilor. După multe răspunsuri negative, nu, nu m-a îngrăşat, nici nu am slăbit, nu mânânc sărat, nu, părinţilor nu le crapă pielea, aşa cum mi se întâmplă mie, a ridicat din umeri şi mi-a arătat că pe ultimul rând scrie mic “din cauze necunoscute”. M-a spus că putem încerca să reparăm câte ceva cu laserul, foarte nesigură pe ea. Şi mi-a dat o reţetă pentru o cremă care ar fi prevenit apariţia altor vergeturi, dar a ţinut să-mi precizeze că mai mult ca sigur nu o voi găsi la farmaciile din Galaţi.

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.