5 perle din înţelepciunea Scoţiană

Ca să nu mai zică lumea că doar românii subscriu la cele scrise mai jos, merită să aflaţi că şi alte popoare au o mică parte din “înţelepciunea românească” :). Un astfel de popor este poporul Scoţian care susţine următoarele aspecte.

  1. Banii nu pot cumpăra fericirea, dar este mult mai confortabil să plângi într-un Mercedes Benz decât pe o bicicletă.
  2. Iartă-ţi duşmanul, dar aminteşte-ţi întotdeauna numele nenorocitului.
  3. Ajută un om când este la necaz şi îşi va aminti de tine când va fi la necaz din nou.
  4. Mulţi oameni se află încă în viaţă doar pentru că este ilegală împuşcarea lor.
  5. Alcoolul nu rezolvă nici o problemă, dar nici laptele nu face asta.

Sper că nu v-aţi gândit la chestii serioase atunci când aţi văzut cuvântul “perle” în titlu. Nu ştiu dacă sunt spuse de cei mai mari înţelepţi Scoţieni, însă un lucru e sigur: s-ar aplica cu succes şi în România :).

Iată şi imaginea originală a căror perle le-am tradus din engleză în română.

5 perle din intelepciunea Scotiana
5 perle din intelepciunea Scotiana

Sursă imagine.

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

Un comentariu la „5 perle din înţelepciunea Scoţiană”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.