Plata impozitului online

Astăzi am plătit pentru prima dată online impozitul la apartament folosind site-ul Ghiseul.ro. Totul a fost foarte simplu. În principiu, sunt două posibilități de plată. O posibilitate cu user și parolă și o posibilitate fără user și parolă. Userul și parola ți le iei de la primărie în cazul în care nu ai primit deja un plic cu ele. Dacă nu, poți plăti și fără user și parolă, dar trebuie să selectezi manual tipul de taxe pe care vrei să le plătești și să introduci referința de plată dacă ai primit în prealabil de la primărie un plic în poștă. Eu am folosit varianta cu user și parolă pentru că le aveam. M-a scutit de un drum la direcția de taxe și impozite și de statul la o coadă interminabilă, mai ales că dacă îți plătești integral impozitele până pe 31 martie ai parte de un discount semnificativ. În plus, cu ocazia plății online pe Ghiseul.ro folosind un card Visa de la ING, am intrat și într-o tombolă interesantă desfășurată de ING. Cu alte cuvinte, sunt încurajate la maximum plățile cu cardul în ultima vreme, iar pentru mine asta nu-i deloc rău, deoarece câștig timp. Ce aș îmbunătăți? Aș băga varianta să-ți faci tu cont direct online introducând manual datele proprietăților pentru care trebuie să plătești taxe, ca să nu mai faci un drum la taxe și impozite pentru plicul cu user și parolă. În rest, numai de bine.

Comentarii

  1. Geanina S. a zis

    Sa vezi ce tare e cand ajungi la Primarie si-ti spune ca plata se inregistreaza peste trei saptamani daca o faci on line.M-am dus sa-ntreb pentru a ma asigura ca e totul OK si mi se-nregistrase doar prima plata facuta-n februarie…Poate se mai scurteaza timpul intre tranzactie si intrarea in baza de date a Primariei…din 2015 .

  2. Stefan a zis

    La Timisoara se lucreaza de cativa ani buni pe acest sistem, dar …trebuie sa nu fi casatorit, ca altfel … fiecare persoana-cu contul ei.Adica, fiecare persoana trebuie sa faca un drum la primarie, sa ia Id si parola.

    • a zis

      Eu sunt căsătorit de 2 ani și am primit parola la nivel de proprietate. Da, ai dreptate, fiecare cu proprietățile lui când sunt pe nume diferite și de aceea apar mai multe conturi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Ține-mă la curent cu ce mai scrii!