Serios acum. Văd o groază de oameni ocupați în jurul meu. Și eu sunt unul dintre ei uneori, recunosc. Dar unii oameni pur și simplu au ajuns în stadiul de a nu se mai ține de cuvânt din cauza stresului și stilului de viață. Unii oameni încalcă până și cele mai de bun simț norme morale din cauză că ”N-am avut timp, ce vrei?! Tu ai idee cât de ocupat sunt?!”.
Măi oameni buni, bărbați sau femei, bogați sau săraci, tineri sau bătrâni, eu vă zic un singur lucru. Gândiți-vă la un aspect din viața voastră care vă place foarte mult. Un concediu să zicem. Apoi gândiți-vă ce vârstă aveți acum.
Să facem următorul exercițiu de imaginație. Ai 40 de ani. Ești în floarea vârstei. Teoretic ar trebui să ai cel puțin un copil. Să ai un job bun sau o afacere care merge (adică să câștigi niște bani). Ok. Acum imaginează-ți un lucru plăcut pe care îl faci o dată pe an. Am zis eu concediul, dar poate fi și altceva.
Apoi, află că speranța de viață în România este de 74 de ani. Și raportează-te la vârsta aia. Brusc îți vei da seama că mai ai (într-o variantă optimistă) încă vreo 34 de concedii.
Și gata. După aia gata. Mai ales dacă ești ateu și ești de părere că nimic nu se întâmplă după, e și mai deprimant. Așa că singura variantă e să o iei mai ușor și să nu te comporți ca și cum ai trăi la infinit. Citeam la un moment dat o poveste a unui cuplu foarte fericit care la vârsta de 45 de ani câștiga destul de mulți bani, dar erau full.
Și oamenii au zis că trag acum cât sunt încă în putere, astfel încât să-și facă toate poftele la pensie. Unul din obiectivele lor pentru pensie era să călătorească în spațiu (Virgin Galatic deja ia avansuri de bani pentru călătorii la 100 Km deasupra pământului, zonă care se consideră deja spațiu cosmic). Și au plătit în avans pentru treaba asta (poveste recentă). Însă tipul a murit de inimă fără să se știe cu probleme cardiace. Agitația și stresul l-au răpus. Și gata, s-a dus tot.
Dacă poveștile motivaționale nu te ajută să faci naibii odată ordine în viața ta, poate abordări de genul ăsta te vor motiva să te gândești mai mult la tine. Așa că, înainte să amâni, să anulezi sau să reprogramezi o ședință la SPA, o oră la sală, o masă sănătoasă sau un tratament de estetică, gândește-te doar la speranța de viață, calculează-ți vârsta și încetează să mai anulezi experiențe care îți fac bine ȚIE în detrimentul unor chestii care par pe moment că au o valoare mai mare pentru că sunt chestii materiale. Investiția în tine e cea mai bună investiție.
Daca vrei sa faci ceva, faci! Iti gasesti timp! Cand nu vrei, cauti scuze sau motive.
Cam asa-i :)
Daca ziua ar avea mai multe ore si daca saptamana ar avea mai multe zile …. pe la mijloc asa, sa zicem o joi in plus acolo …. Poate nu as mai avea atat de multe priecte (inca) nefinalizate. Poate ! Ne asteapta, oricum, o eternitate Dincolo
Daca ne asteapta o eternitate dincolo, de ce atata stres aici?
Deoarece nu suntem mereu capabili sa ne eliberam de planuri si proiecte, construite pentru un “maine” mai mult sau mai putin incert. Si toata zumzaiala si agitatia asta ne impiedica uneori sa atingem eternitatea de langa noi.
Ca sa-i raspundem lui Gabi la intrebare, ne acordam si noua niste timp in eternitatea ce va veni, asa-i?
Sunt deacord cu tine, la servici munca, acasa munca si timpul petrecut cu cei dragi e aproape dispare. Trebuie pus pe lista de prioritati musai iesirile in familie, chiar si o iesire la gratar duminica :)
Scuze ca nu am mai ajuns de mult pe aici, dar ziua mea (oricat incerc) are doar 24 ore.
Imi place acest articol.
Hei, ateii in principiu ar trebui sa fie mult mai motivati sa-si traiasca viata, nu deprimati ;)
Da, sunt de acord :) Însă eu mă refeream că pe patul de moarte vor fi mult mai deprimați pentru că ei cred (sau nu cred) că nu urmează nimic.
N-as zice. Moartea e dezolanta pentru toti, ideea ca ar fi ceva dupa iti da o stare de confort in timpul veietii. Pe patul mortii acest confort dispare iar ateul mi se pare mai pregatit sa-si accepte soarta. Parerea mea ;)
Si mai e si problema pacatelor, voi fi sau nu pedepsit ceea ce procoaca mai mult stress :)
A, si o viziune ateista nu spune musai ca nu mai exista nimic dincolo, in principiu da din umeri, nu se stie, e posibil sa nu mai fie nimic ;)